Zilele trecute am refuzat sa ma duc la un bal al fostilor colegi de liceu. Stiam de invitatie de cateva saptamani, dar eram nehotarat. Factorul decizional a fost pana la urma simpla citire a meniului, cand am constatat ca, la fel ca aproape in oricare ocazie de gen, nu exista meniu pentru vegetarieni, ba chiar se specifica “peste, pentru cei care mananca de post”(!). Mie mi se pare ca in secolul 21, chiar si la noi in tara, organizatorii unui bal al absolventilor nu pot ignora existenta printre oameni a acelor excentrici numiti vegetarieni. Poate pare un motiv neintemeiat, insa ca sa intelegeti frustrarea mea trebuie sa stiti ca in Romania, in 95 la suta din restaurantele in care intra, vegetarienii au doar optiunea de a hali paine alba, garnituri, muraturi si vreo doua salate.

Si desigur, mi-a revenit in minte comportamentul celor din jur in momentul in care spui ca nu mananci nici un fel de produs de origine animala in afara de miere sau, pe scurt, ca mananci tot timpul de post. Exista si exceptii, dar in general ( dupa cum observa un prieten al meu vegetarian de 15 ani ) atunci cand refuzi – politicos, fireste – o mancare cu sau din carne, cei din jur se transforma brusc in specialisti in nutritie. Prima intrebare este “si de unde iti iei proteinele ?” Hmm… adevarul e ca azi-noapte inainte sa adorm am tresarit deodata si m-am intrebat “Doamne, dar eu de unde o sa imi iau maine proteinele? …ca vegetarian, zic …” Cum ar fi sa ii intreb eu pe toti cei care mananca in jurul meu carne cu cartofi: auzi mah, da’ tu de unde iti iei fibrele?

A doua mostra de comportament tip este “da’ hai draga, ca nu am pus decat un pic de carne, nu mori acuma daca faci o exceptie.” E adevarat, nu mor, dar am facut o alegere pe care vreau sa o respect si le cer asta si celor din jur, asa cum si eu respect optiunea mancatorilor de carne. Foarte interesant e ca daca spui ca vegetarianismul iti este impus de medic, adica esti legumard “pe caz de boala”, lumea te lasa in pace, in vreme ce daca zici ca tu ai vrut sa devii vegetarian incep intrebarile, ca si cand alegerea ta nu e de ajuns: dar de ce, dar de cand… aaaa, numai de sase luni… usor dezmagiti, stii, adica bai, ori esti de zece ani ori nu imi veni mie cu din astea…  (La fel cum, daca cineva anunta in grup ca s-a lasat de fumat de trei saptamani, toata lumea, in loc sa ii spuna “bravo, ce a fost mai greu a trecut”, incepe cu… aaaa, pai stai ma, sa treaca un an si dupa aia…) In fine, inapoi la legume. Alte intrebari… si cum te simti, aha, tu faci si sport, pai daca nu mananci carne de unde ai PUTERE ??!

A treia varianta este aceea cu “bai, da’ numai gusta sa vezi ce buna e friptura asta, sigur o sa iti placa!” Dragii mei mancatori de carne, vin eu la voi sa va rog sa gustati un pic din mancarea mea de dovlecei sa vedeti ce buna e si fara carne? Eventual te invit sa mananci de la mine ca sa impart cu tine, daca vrei, dar asta e altceva.

Si mai sunt si alte feluri fel de a pune problema: pai bine ma, tu esti vegetarian si bei cola?! Adica mi se comunica de fapt ca “eu sunt constient ca dieta ta e mai sanatoasa decat a mea, dar daca bei cola anulezi superioritatea pe care ti-o da vegetarianismul, si eu te atentionez sa fii consecvent, in vreme ce eu, daca tot stiu clar ca nu mananc sanatos, atunci AM TOT DREPTUL sa beau si cola sau sa fumez etc.”

Sau “pai tu crezi plantele astea nu au si ele insecticide, crezi ca nu sunt modificate genetic, painea asta crezi ca nu are conservanti, ehe, ce mai e sanatos in ziua de azi?” Cu alte cuvinte ti se spune ca oricat te-ai stradui sa mananci sanatos tot nu vei reusi, asa ca mai bine sa mergi pana la capat mancand si carne. Mai precis, lui insusi isi spune treaba asta. Se autoasigura ca de fapt nu e nimic de facut si ca dieta lui e inevitabila. Sau (cu acelasi substrat psihologic ): dar tu stii ca si pe plante le doare cand le tai, nu? Da, dar eu nu am venit sa iti spun ca ai un cadavru in farfurie, ca racii tai au ochisori si au avut si parinti etc., adica imi tin privirea in fafuria mea cu legume, care macar nu au tipat cand au fost fierte.

Singura persoana care imi spune “bravo, mai Marius, ca nu mananci carne, ce vointa ai!” este matusa mea care tocmai a implinit 70 de ani. Si chiar daca nu simt ca trebuie sa fii laudat pentru niste principii pe linie de alimentatie, cel putin e o abatere de la norma, care imi da speranta ca ceva se va schimba odata, mai ales ca vine de la cineva care, in orice sondaj de opinie, ar figura drept “conservatoare.”

Insa in rest, imi face impresia ca cele mai multe persoane pe care le cunosc constientizeaza ca mananca zilnic carne si vorbesc despre asta numai in ocaziile in care mananca alaturi de un vegetarian. Ceea ce e cu adevarat curios.

Dar de departe cel mai neplacut in toata povestea este ca, odata ce te-ai declarat vegetarian, te trezesti in centrul atentiei. Nimeni nu pare sa se gandeasca la faptul ca poate nu ai chef sa fii in centrul atentiei exact la masa si exact pe acel subiect, pe care, pe langa faptul ca e banal, l-ai mai discutat de un milion de ori.

Si dintr-o data discutia pornita de la legume capata alte nuante. Esti diferit, uau, uitati-va la asta, e diferit!!! Nu inteleg de ce e asa greu sa acceptam diferentele dintre noi cand de fapt ele, comparate cu lucrurile pe care le avem in comun, sunt foarte putin importante. Pe de alta parte, suntem unici ca personalitate si aspect, ne place asta si ne dorim ca aceste diferente sa existe. Nu vrem sa ne imbracam la fel cu ceilalti, sa ne mobilam casa la fel cu ceilalti, uram standardizarile si judecata la gramada. Asa ca de ce ni se pare ciudat ca unii sa se hraneasca diferit? In definitiv, este exact tot aia daca spui “e carne din carnea mea” sau “suntem din acelasi aluat”.

Apropo, cica Dalai-lama se duce la o shaormerie si zice “can you make me one with everything ?”