Nu imi amintesc prima data cand l-am vazut pe tata cu tigara in mana. In schimb stiu sigur ca prima persoana pe care am vazut-o in poza cu tigara intre buze a fost Humphrey Bogart. In Casablanca se fuma la greu. Ma gandesc ca daca si in oras s-ar fi fumat ca in film, la vremea aia un locuitor al orasului nu traia cine stie cat chiar daca scapa de front si de Gestapo.

De asemenea cred ca scena cu tigara din Trainspotting ( “Hey Rent-boy, bring me a fucking cigarette … and the bag”) m-a impiedicat sa ma las vreo cativa ani buni. La doi ani de cand redevenisem nefumator am trait o seara grea. Imi ingropam cainele, care murise cu o zi in urma, intr-un loc de pe vechiul drum spre mare, si eram in masina cu un prieten, iar in spate trupul imputinat si congelat al dragului meu Terra Nova se lovea la fiecare curba de peretii portbagajului cu un zgomot greu de descris. Clar. Era momentul lui “Hey Rent-boy, bring me a fucking cigarette…” Da si mie o tigara … Am aprins-o. Am tras trei sau patru fumuri si am stins-o. Daca nu fumezi, tigara nu te calmeaza, nu e buna la gust, nu isi are rostul nici macar in momentele cand iti vine sa musti din orice de durerea din tine.

Insa de atatea ori am vazut in filme ca pana si cei care nu fumeaza se “calmeaza” cu o tigara incat cliseul e mai puternic decat ratiunea si chiar decat dezgustul. Tigara a fost dintodeauna parte din viata mea, fie ca mosu-meu ma trimitea cu doua monede de 1 leu si patru de 5 bani dupa pachetele zilnice de Nationale, fie ca il vedeam pe Al Pacino in Serpico cu o tigara al carei gust nu aveam sa il aflu vreodata. Atat de familiara imi era tigara incat chiar si atunci cand am primit de la o casa de productie audio propunerea sa inregistrez niste jingle uri ( semnale sonore cu vorbe si muzica ) pentru niste party-uri de la mare sponsorizate de un fabricant de tigari, nu am zis nu. Pana la urma meseria mea (una dintre ele) e cea de voice over (actor voce) si treaba mea ca actor nu e sa ma intreb daca ciocolata careia ii fac reclama te face obez, sau daca plasticul din jucariile pentru care inregistrez spotul e ieftin, deci poate fi toxic. Ca nu as face niciodata un spot la RMGC sau la partidul Romania Mare tine de convingerile mele, dar in principiu tot ce era marfa de vanzare (merchandise) era pentru mine cam tot aia.

De curand am vazut un interviu cu Joe Esterhaz, scenarist de succes la Hollywood (Basic Instinct), care si-a pierdut 80 la suta din organele interne ale gatului din cauza unui cancer provocat de fumat. Povestea, aproape fara voce, cunoscuta scena in care Sharon Stone il provoaca pe ofiterul de politie Michael Douglas aprinzandu-si o tigara fiindca stia ca el se lasase de curand. Mi-a trecut prin cap – cinic gand, recunosc – ca personalitati care sustin recenta noastra campanie de constientizare si promovare a legii 349 in forma amendata ( si avizata de doua comisii din Camera Deputatilor ) sunt si cele care s-au dus de pe lumea asta cu cancere sau alte boli provocate de fumat: Yul Brynner, Maria Tanase, Art Blakey, Humphrey Bogart ( si ce bine-i statea, asa de bine ca s-a nascut si o expresie pentru “a tine tigara intre buze arzand-o fara sa tragi din ea” – “to bogart a cigarette”), Enrico Caruso, Nat King Cole, Sammy Davis Jr., Walt Disney, Serge Gainsbourg etc. Dar nu, tie nu ti se va intampla, tu o sa scapi. Bunicul tau a fumat doua pachete pe zi si a trait 85 de ani.

Eu m-am lasat acum sase ani si ceva si mi-am spus ca intotdeauna voi fi ingaduitor cu cei care fumeaza. Si sunt. Atat de ingaduitor incat am inregistrat acu doi ani jingle-urile alea de care spusei mai sus. Insa nu mai vreau sa se fumeze unde sunt eu, daca acela e un loc public inchis. In restaurant mi se pare ca e necinstit sa se fumeze. Ca nefumator am doar doua variante: sa intru si sa stau in fum cu riscul – mare – de a ma imbolnavi, sau sa nu intru. Adica fie mi se incalca dreptul la sanatate, fie mi se ingradeste libertatea de miscare. Iar asta nu e nici macar legal. Ca sa nu mai spun ca pentru cei care fumeaza e strict o treaba de confort. Nu te “deranjezi” sa fumezi afara. Si apoi, mai e disconfortul meu, al celui care nu fumeaza. Mirosul din haine si …era sa zic din par. La prima vedere ai zice ca disconfortul meu si confortul tau au aceeasi greutate. Totusi nu e asa. Disconfortul e intotdeauna mai “puternic” decat confortul din punct de vedere social. Daca te afli in vizita ma indoiesc ca te apuci sa tragi parturi de fata cu ceilalti desi daca respecti doar confortul tau personal teoretic poti. Iar parturile sunt o necesitate fiziologica, pe cand fumatul nu e.

Deci, daca fumezi e problema ta (sau placerea ta, depinde in ce stadiu te afli) dar, prietene, nu o face si a mea. Inca ceva: nici fumatorii activi nu sunt protejati de fumatul pasiv. Sa fumezi trei tigari pe zi afara pe balcon e cu totul altceva decat sa fumezi trei tigari intr-un pub in care tai fumul cu cutitul si stai doua ore. Altfel spus, ca fumator activ, cand stai intr-un restaurant tu nu fumezi doar cand vrei tu ci si cand cand vor ceilalti. Fumatul pasiv e o plaga atat pentru nefumatorii cat si pentru fumatori. Poate asta e unul din motivele pentru care 70 la suta dintre fumatorii romani vor sa nu se mai fumeze in restaurante, baruri, etc. Dar cred ca cel mai important este faptul ca pur si simplu ei au consideratie pentru omul de langa ei. Fiindca nu exista aproape nici o diferenta intre a fuma in prezenta unor nefumatori pe care ii imbolnaveste si ii deranjeaza fumul si a pune o manea la maxim pe plaja. Doar ca maneaua e poluare sonora, care ne imbolnaveste ceva mai greu. Ea in principiu doar deranjeaza.

In fine (desi poate ar fi trebuit sa incepem cu asta) intrebati-i pe chelnerii, pe barmanii, pe DJ ii din locurile unde mergeti daca ii deranjeaza faptul ca in crasma unde lucreaza ei se fumeaza. Veti primi acelasi raspuns in proportie de aproape suta la suta. Si, ca si mine, ei nu au nici o vina ca voi fumati.

In afara de argumentele astea mai am vreo mie unul. Dar sincer, mie inca nu imi vine sa cred ca aceasta initiativa de a opri fumatul pasiv mai are nevoie de argumentatie in secolul 21. Imi imaginam ca semenii mei au capatat suficient respect fata de ceilalti ca sa nu fie nevoie de o lege care sa reglementeze asta. Intr-o lume civilizata s-ar rezolva totul cu o fina bataie de obraz.