Este foarte bine că am învățat să ieșim în stradă. Poate cam tîrziu, dar instrumentele care ne-au țintuit pe canapele timp de aproape trei decenii nu trebuie nici ele subestimate. Cutuma comunistă conform căreia nu tre’ să ai încredere în nimeni, combinată cu cîntarea capitalismului neoliberal care zice că cel ce înghite suficient căcat corporatist va reuși în cele din urmă el însuși să comande cine halește căcatul, ambele bine dozate de o mass media ai cărei șefi au fost fie mari securiști, fie mici infractori, și-au făcut datoria. 

Dar pînă la urmă tot am ieșit. În acest fel am făcut pasul decisiv spre buletinele de știri din vest, unde apăream mai rar decît Bangladesh-ul. Ăia măcar nu aveau mai mult de două trei furtuni serioase pe an, în vreme ce furturile serioase de la noi erau mult prea dese ca să prezinte vreun interes mediatic. Mai ales că și conveneau vestului. Cum ar fi dat la știrile ZDF sau ÖRF că Adrian Năstase, mare mason cunoscut cu antecedente penale, a luat comisioane la privatizarea petrolului românesc de către o mare firmă austriacă? 

Știu din surse sigure că mișcările noastre de stradă au zguduit chiar și proverbiala liniște a bulgarilor, care, pentru prima dată după ce au ajuns în semifinale la World Cup ‘94, au început să se uite la noi cu ochi admirativi; “uitătă, bă, pînă și românii…” 

Și mai ales, e cool că am ieșit pentru un scop nobil: justiția, bă. Ce poate fi mai înalt ca scop decît să ieși pentru lege? Ce contează că la noi justiția e legată la ochi ca să nu vadă cine o abuzează din toate părțile? 

Am ieșit pentru dreptate, nu pentru haleu, jos Dragnea, păi da, bă, da’ pe cine punem? Că ăsta măcar și-a făcut plinul… și alte considerații din gîndirea politică autohtonă. 

În ‘90 toată lumea voia capitalism. Privatizare. Jos comunismul. Coca Cola, la care salivasem în toate filmele de la video, călcase Brifcorul în picioare. Cine își imagina că în 30 de ani capitalismul corporatist de tip corupt, după ce va fi vîndut și ultimele resurse pe comisioane grase, va aduce împreună un liberal mare mason și o mustață de garçon, cunoscuți cu antecedente penale, întru definitiva anihilare a oricărei mișcări de stradă … sau de autostradă. 

Și fiindcă veni vorba, iată pohta ce pohtesc: să ieșim, bă, pe chestii concrete. Astea sunt și ele de onoare, unde mai pui că-s mai dese și uneori mai dureroase decît alea conceptuale, care teoretic dau mai bine. Am înghițit toată vara evenimente culturale pe care ni le-a dat Primăria și o înjurăm pe Firea că sifonează zeci de milioane. De euro. Cîte proteste pentru parcări ați văzut? Parcăm pe trotuare. Cîte împotriva unor autorizații de construcție care umplu cartierele, întîi cu praf, și apoi cu mașini și zgomot? Cîte pentru dărîmarea unor clădiri ridicate ilegal? 

Știți că deplasarea spre și dinspre Brașov, cu trenul sau cu mașina, a devenit o chestiune de noroc? Că la jumate din trenuri nu mai găsești bilete nici online cu o zi înainte? Că pe DN 1 faci trei ore aproape în orice moment al zilei? Iar asta seamănă perfect cu România comunistă în care troleibuzele erau programate să întîrzie, pentru ca omul stresat de problemele mărunte cotidiene să nu mai aibă timp să gîndească la lideri și coteriile lor de tîlhari și abuzatori? Cîte  marșuri pentru un transport public civilizat ați văzut la Ministerul Transporturilor? 

Vom muri așteptînd să treacă încă un mandat și niște alegeri care să ne aducă funcționarii publici ideali. Ei nu există. 

În general puterea nu ii atrage decît pe frustrați, pe lacomi, și în general pe oamenii cu defecte psihice mai accentuate decît ale celorlalți. Vestea bună este că, avînd antecedente (serioase de acum), în ale protestelor, putem să îi facem să ne asculte. Nu stînd pe Facebook. Asta își doresc ei cel mai mult: să fim singuri în cameră cu capul în monitor. De ce credeți că pe 10 august au intervenit cu atîta violență? Ca să spulbere ideea de comunitate reală, de adunare de oameni în carne și oase. Like-urile nu schimbă nimic, decît niște algoritmi ai Fb, el însuși o corporație deci o entitate nedemocratică. Doar noi putem. Încă. 

Nu suntem singurul popor marcat de alcolizm, cultura crîșmei și altele din aceeași categorie. Imnul SUA, de pildă, e la origine un cîntec de pahar, care are marele avantaj că poate fi repede învățat și fredonat. Pe versuri noi, despre drapelul cu dungi și stele, deci practic, se potrivea, în momentul scrierii versurilor, pe la începutul sec. XIX, și cu ce vede omul în general după ce consumă cîteva măsuri de contrafăcut.

În ce mă privește, cînd am citit pe o mașină Renault Ceptura în loc de Captur, am știut că trebuie să fac ceva în privința alcoolismului funcțional la care mă dedasem. 

Pentru că, veți fi surprinși să aflați, cine bea un pahar de vin, sau o bere sau numai o țuiculiță înainte de masă, dar asta ÎN FIECARE ZI, se numește alcoolic funcțional. Aceasta nu este o opinie, ci un fapt care poate fi confirmat de aproape orice medic. Contextul în care trăim, că drink-ul este social acceptat, că băutura se găsește peste tot, că majoritatea amicilor și cunoștințelor noastre beau cam tot zilnic, că autorizația pentru a vinde băuturi alcoolice este banal de obținut, că nimănui nu i se cere buletinul dacă vînzătorului i se pare că persoana ar avea 18 ani, ei bine, toate astea ne fac să stăm liniștiți. Și atîta vreme cît nu avem probleme de sănătate sau la serviciu, adică atîta vreme cît suntem funcționali, să nu mai conteze că suntem și alcoolici. 

Uite așa am ajuns campionii lumii la cantitatea de alcool consumată la total general de către populația masculină. 8,2 măsuri în medie pe cap de bărbat alcoolizat în spațiul carpato danubiano pontic, adică 8,2 păhărele de tărie de 40 de ml și aprox 40 de grade. Sau echivalent. 

Aceste date au apărut în The Guardian, într-un articol prea lung de citit, care cita un metastudiu ce a folosit date din peste 500 de studii separate făcute în UE în ultimii 26 de ani. Concluzia studiilor era că orice cantitate de alcool, oricît de mică și de rar consumată, este dăunătoare, iar concluzia autorilor articolului era că guvernele ar trebui să facă eforturi serioase de avertizare a cetățenilor și educare a populației privitor la efectele alcoolului. 

Încă de la primele conversații pe tema dată pe care le-am avut cu prietenii am găsit doi care mi-au spus direct că nu cred că am fi primii din lume. “Și rușii!?” Păi da, acum ar fi și ei buni la ceva…Dar bănuiesc că ideea de negare ca primă fază în orice criză e valabilă și aici. Și apoi, chiar dacă am fi pe locul doi sau cinci, să spunem, nu mi se pare că am scăpat de problemă. 

În condițiile în care România unită este condusă de o gașcă penală a cărei unică preocupare e să facă comisioane și să nu facă pîrnaie, o campanie de educare a populației despre efectele alcoolului e la fel de îndepărtată ca finalizarea autostrăzii Brașov-Comarnic. 

Cît despre legislația care reglementează comercializarea alcoolului, ea probabil că ocupă maxim un A4. Am numărat într-un MEGA 26 de locuri cu rafturi cu alcool (inclusiv în zona de detergenți găsești o promoție la bere), probabil cea mai vîndută marfă la supermarketuri acum, de cînd s-au interzis pungile din plastic. Fabricanții de bere și vin s-au asigurat că marfa lor este, legal, aliment, prețul este imbatabil în UE, și în plus, alcool se vinde la orice oră, în aproape orice magazin. Inclusiv în farmacii, unde bitter-urile din plante gen Jäger reprezintă scuza sub care văduvele peste 60 de ani cu dare de mînă beau încă de dimineață. 

În majoritatea locurilor, barurilor, etc. băuturile de import și nu numai, sunt contrafăcute. (Gîndiți-vă că majoritatea barurilor etc. sunt alea de prin țară, de prin autogări și de prin orașele respectabile gen Adjud sau Mizil).

Calitatea alcoolului este fabulos de proastă, controalele fiind, probabil, la fel de rare ca performanțele fotbalului românesc în noul mileniu. 

Acesta e contextul în care putem închina un păhărel în cinstea noilor campioni ai lumii la drojdit: bărbații români. Fiindcă în orice societate tradițională care se respectă, femeea nu bea. Dăcît bărbatul. Și încă cu ce rezultate la nivel internațional!