In cel mai recent editorial, intitulat “Daca nu se schimba, capitalismul ne va infometa”,http://www.forbes.com/sites/drewhansen/2016/02/09/unless-it-changes-capitalism-will-starve-humanity-by-2050/#67f7e97a4a36, Forbes, institutie simbol a sistemului, pare sa plece capul intr-un act de recunoastere rusinata a esecului capitalismului de corporatie, cu sugestia de a se reveni la variante mai prietenoase. Se dau cifre zguduitoare legate de ranile permanente pe care disparitia capitalismului mic, de proximitate, si inflorirea fara masura a corporatiei listate le-au facut oamenilor si mediului: 6 milioane de hectare de padure taiata pe an incepand din 2000 incoace, 15% saraci in cea mai bogata economie a lumii (SUA) etc. Pe langa prezenta insolita in text a termenului “cooperative”, se exemplifica cum unele companii mici pot trece de la sistemul piramidal de management (de tip dictatorial), la un sistem in care puterea de decizie si actiunile sa fie imprastiate cam pe la toti angajatii. Care ar avea si puterea de a-si alege singuri managementul (Mondragon).

Suna cel putin interesant, dar, asa cum spune si autorul editorialului, sunt pasi mici. Fiindca cine are indrazneala macar de a sugera unui gigant ca Shell, de pilda, sa treaca de maine la improprietarirea cu actiuni a celor 100.000 de angajati si dupa ce criterii ar face-o ? Doar nu vorbim de Ion Iliescu si metoda MEBO.

70 la suta din actiunile de la bursa tranzactionate in toata lumea, spune tot Forbes, apartin in prezent fondurilor de investitii, ceea ce reprezinta un pas in plus spre abstractizarea ideii de companie. Cine mai stie cine pentru cine lucreaza si cui ii mai pasa de cel care lucreaza pentru el ? Cum poate sa il intereseze pe fondul de investitii soarta mediului, care e non-uman, deci nu poate sa il tarasca prin trebunale !? Banutzu’ sa se arate, si atat.

Concluzia pe care o trag eu e ca editorialistul de la Forbes isi pune speranta in start-up-uri dar probabil si in ideea ca ele sa ramana mici cat mai mult timp. Fiindca intr-o economie care favorizeza excesiv persoanele juridice in detrimentul celor fizice si al bunastarii acestora din urma, cum e cea americana, e perfect posibil ca startup-ul sa se dea de trei ori peste cap si sa se faca “public” relativ repede, adica sa devina Apple sau Microsoft inca pe timpul mandatului fondatorilor. Iar ce urmeaza s-a vazut in 2008. Culmea a reprezentat-o impertinenta bancilor de a santaja statul american pentru o mica rascumparare de sapte-opt sute de miliarde, bonusuri incluse, si desigur, impertinenta administratiei americane de a le-o acorda, in ciuda opozitiei a peste 80 la suta din americani.

Vestea proasta pentru noi e ca asta se intampla in SUA, in vreme ce noi suntem inca la nivelul la care a rosti macar cuvantul “cooperativa” starneste etichetarea emitentului termenului drept “comunist”. Capitalismul e o chestie de necontestat, cum e ceafa cu cartofi prajiti, bemveu’ sau autostrada.

Intr-un fel e firesc. Dupa zeci de ani in care a cascat gura la produsele din magazinele pe valuta ale lui Ceausescu e greu sa anunti poporul ca consumul excesiv (de orice) dauneaza grav sanatatii (tuturor) si ca se recomanda regandirea capitalismului, care ar trebui sa arate cel putin ca in teorie sau ca in Suedia. In plus, daca afla ca nici capitalismul nu e tocmai bun, omul (si mai ales romanul) ramas fara un sistem in care sa se balaceasca, deci fara tatuc, isi poate pierde usor dezechilibrul psihic.

Vestea si mai proasta e ca marile corporatii stiu acest lucru si alimenteaza, (printr-o mass media in general ignoranta) piata fortei de munca din Romania cu mitul capitalist aducator de bunastare. Macar asta nu e o minciuna, doar ca nu se spune cine e beneficiarul bunastarii.

Cat priveste partea cu startup-urile, aici capitalismu’ dambovitean nu simte nici un fel de amenintare. Numai antreprenorii romani, patroni de SRL-uri cu peste 500 de taxe pe cap, stiu de cate ori si-au dorit, la capatul cate unui weekend muncit non-stop, sa fi fost angajati la stat sau macar intr-o corporatie cu program 9-17. Sa simta binefacerile capitalismului mult visat si mult vandut fraierilor, nu pe ale unui sclavagism impus de un stat corupt celor care au indrazneala sa isi ia soarta in propriile maini.

Antreprenori din toate tarile, urniti-va-ti !

Mi-a povestit odata un amic alpinist ca la o expeditie pe Mount McKinley li s-au dat, de catre paznicii care se ocupa cu ordinea in parcul national respectiv, cate 30 de pungi (una pentru fiecare zi) in care sa isi stranga propriul caca, pe care sa-l depoziteze astfel impachetat in locuri special amenajate. Explicatia e simpla: chiar daca il ascunzi sub zapada, el nu dispare, ba dimpotriva, devine si mai pervers, prin aceea ca il poti lua in oala in care faci ceaiul odata cu zapada pe care o pui la topit. Comportamentul rahatului de catel pe strazile inzapezite ale Bucurestiului e asemanator. Doar ca tu nu stai cate o luna pe strada, ci cu siguranta dupa ce il iei pe talpa poposesti intr-un interior unde temperatura e sensibil mai mare decat cea din corturile inghetate din regiunile montane ale Alaskai. Mirosul va urca rapid dinspre podea, iar apoi urmeaza scuzele, si desigur necesitatea gasirii unei solutii ingenioase de scoatere a mizeriei dintre santurile talpii.

Niciodata pana anul asta topirea zapezii nu a adus atata rahat in urbea romaneasca. Nu stiu care sa fi fost explicatia, dar pare ca totii stapanii de caini au ales sa lase la secret, sub zapezile de al’dat’, tortuletele pe care cateii le depun pe strazi, ca si cand s-ar fi impacat cu gandul ca a venit glaciatiunea si vor ramane congelate cateva mii de ani. Dar ce sa vezi ! Ce avem noi aici ?! Fiindca inaintea inghetului ce va sa vina are intai loc incalzirea de care tot vorbiram, in locul ghioceilor ca semne ale dezghetului, rahatii au iesit la suprafata si au inceput sa se alinieze pe trotuar la soare incolaciti ca niste serpi gata sa sara la glezna pietonului neatent.

Motiv destul de serios pentru mine sa incerc o emisiune pe tema, mai ales ca:

– era vorba de un debut al rahatului de caine ca subiect unic pentru o emisiune intreaga, si o premiera radiofonica nu se refuza indiferent de cat de tare iti pute subiectul

– la cat rahat se da in media, ascuns sub diverse masti, era timpul ca adevaratul rahat sa faca pasul decisiv in lumina

– am avut patru caini, ultimul un Saint Bernard si sa stiti ca ce lasa e proportional cu dimensiunea, deci am experienta in carat ceva tone la viata mea

– cel putin doi blogari importanti au lansat texte pe tema data (sau mai degraba lasata in urma pe trotuare) si nu puteam fi mai prejos

– cu toate ca specialist in rahat canin nu exista, am avut in studio un specialist in dresaj canin, si oricine a avut vreodata o relatie normala cu catelul lui stie ca dresajul inseamna mai mult dresul comportamentului stapanului decat al cainelui.

A fost haios, deci ne-am ras, dar si serios, cum era de asteptat. Specialistul meu a identificat cel putin trei categorii de stapani care refuza cu obstinatie strangerea rahatului: persoanele in varsta, cocalarii si persoanele tinere pana in 30 de ani lipsite de educatie. Desi difera in cuget si simtiri, cele 3 categorii dezvolta acelasi mecanism psihologic care duce la a nu face gestul normal de aplecare si colectare a mizeriei.

Dupa ce am facut si observatia necesara ca autoritatile nu dau amenzi destule – cum nu dau nici in trafic, nici in orice alta ocazie – si am trecut in revista si bolile de care rahatul de caine, odata uscat si amestecat cu praful, te poate imbolnavi, ne-am relaxat si am bagat ceva muzica. Suna un telefon. Raspund. Un ascultator care se prezinta cu ambele nume si zice ca vrea sa intre in direct. Ii zic sa astepte un minut, ca era Pink Floyd, deh, si abia incepuse, si apoi intram, buna seara, fac si o gluma apropo de subiect. Dupa care omul ne spune direct ca a fost bolnav de toxocaroza, o boala parazitologica cauzata de dejectiile canine, care necesita vreo 5 ani de tratament, iar dupa tratament mai stai cu parazitul in tine inca vreo 10-11 ani. La copii si la batrani poate da scaderea vederii. Tonul de haiosenie s-a dus naibii, falca mi-a cazut pe mixer.

Statistica: bucurestenii respira 5 tone de praf de rahat de caine in fiecare zi. Alta statistica, facuta de Clinica Veterinara Ilioara: in parcurile in care rahatii nu se strang sansele sa iei paraziti sunt de 33 de ori (!) mai mari de cat in alte locuri. Si, nu. Solutia nu e sa nu te mai duci in parc, ci sa ii spui magarului pe care un caine il trage in lesa sa stranga dupa el. Si daca face urat, sa chemi politia.

In chip de incheiere: omul cu toxocaroza a mai spus in direct ca el nu ii face de rusine pe magarii respectivi, ci le ofera cate o punga din cele pe care le are cu el pentru asemenea cazuri. Atat.

Pe un site italian de umor gen TNR a aparut o “stire” cum ca CEDO va interzice botezul copiilor (!), aceasta fiind o actiune ce nu poate fi consimtita de beneficiar. Adica bebelu’ primeste botezul la varsta la care urletele nu pot fi interpretate drept un protest argumentat vis-à-vis de acest ritual, ci mai degraba sunt luate drept exprimarea univoca a ideii de foame sau de disconfort fizic. (Ceea ce spune multe despre cata incredere avem noi in copii ca fiinte inteligente, dar in fine… ) “Stirea” zice ca ar fi normal ca copiii sa poata face alegerea cu privire la propriul botez si de aia CEDO nu ne-ar mai da voie sa ii aducem de (prea) mici la spa la cristelnita.

Dincolo de faptul ca CEDO nu poate emite acte legislative, ci are doar putere juridica, reactiile unei anumite a parti a presei (aia care nu verifica, ci doar publica) si ale unei anumite parti a romanilor (aia pentru care nu pot exista doi “i” unul dupa altul) sunt demne de amintit.

“Stirea” a fost preluata la “pe bune” de toate site-urile de mare implicare jurnalistica cu nume gen “soculsaptamanii”, “informatiielectrizante”, “colonelulinformativ”, toate punctro, desigur. Dar si de Cancan, A1 si alte site-uri care practica jurnalismul ca ocupatie, nu ca pasiune, si care ocazional (citeste “deseori”), din cauza ca nu pricep de ce in lumea asta informatia trebuie verificata, o dau de gard cu toata forta.

Ideea ca e gafa, pornita din lipsa de profesionalism si ignoranta, a starnit un val de comentarii care la randul lor dovedesc ignoranta si lipsa de receptivitate a unora dintre romani cand e vorba de a tine seama de binele propriei progenituri.

Sa presupunem ca interdictia botezului chiar ar veni de undeva, dupa studii ce ar arata cu precizie ca in urma lui copilul ar avea de suferit. Observam ca, desi in lamentarea mioritica statul, ca parinte psihologic si autoritate suprema, este invocat cel mai des in contextul lipsei de implicare, in momentul cand implicarea se petrece in scopul unei corectari ce nu se potriveste cu weltanschauungu’ cetateanului, este respinsa cu vehementa. Am citit diverse tipare de raspuns la “stirea” raspandita de media infometata de soc. Cel mai des intalnit e cel care transmite mesajul ca statul – in context, CEDO – nu are voie a se amesteca in trebile interne cand parintele face alegerile pentru copil. Asa cum s-a intamplat de doua mii de ani incoace, botezul se va petrece cu sau fara voia copilului si mai ales indiferent daca CEDO stabileste ca acestuia i-ar face rau sau nu. Te pomenesti, scria un roman, ca urmatorul pas e sa verifice UE ce ii dau de mancare copilului (!). Ei bine, acest tip de viziune opune conceptual Barnevernet-ul norvegian balivernetului dambovitean, cetateanul roman agramat fiind gata oricand sa modifice, la caz de pericol abatut de la autoritati, sintagma “eu l-am facut, eu il omor in “eu l-am facut, eu il botez, chiar daca il omor.” Macar nu moare nebotezat.

Pe un site italian de umor gen TNR a aparut o “stire” cum ca CEDO va interzice botezul copiilor (!), aceasta fiind o actiune ce nu poate fi consimtita de beneficiar. Adica bebelu’ primeste botezul la varsta la care urletele nu pot fi interpretate drept un protest argumentat vis-à-vis de acest ritual, ci mai degraba sunt luate drept exprimarea univoca a ideii de foame sau de disconfort fizic. (Ceea ce spune multe despre cata incredere avem noi in copii ca fiinte inteligente, dar in fine… ) “Stirea” zice ca ar fi normal ca copiii sa poata face alegerea cu privire la propriul botez si de aia CEDO nu ne-ar mai da voie sa ii aducem de (prea) mici la spa la cristelnita.

Dincolo de faptul ca CEDO nu poate emite acte legislative, ci are doar putere juridica, reactiile unei anumite a parti a presei (aia care nu verifica, ci doar publica) si ale unei anumite parti a romanilor (aia pentru care nu pot exista doi “i” unul dupa altul) sunt demne de amintit.

“Stirea” a fost preluata la “pe bune” de toate site-urile de mare implicare jurnalistica cu nume gen “soculsaptamanii”, “informatiielectrizante”, “colonelulinformativ”, toate punctro, desigur. Dar si de cancan, A1 si alte site-uri care practica jurnalismul ca ocupatie, nu ca pasiune, si care ocazional (citeste “deseori”), din cauza ca nu pricep de ce in lumea asta informatia trebuie verificata, o dau de gard cu toata forta.

Ideea ca e gafa, pornita din lipsa de profesionalism si ignoranta, a starnit un val de comentarii care la randul lor dovedesc ignoranta si lipsa de receptivitate a unora dintre romani cand e vorba de a tine seama de binele propriei progenituri.

Sa presupunem ca interdictia botezului chiar ar veni de undeva, dupa studii ce ar arata cu precizie ca in urma lui copilul ar avea de suferit. Observam ca, desi in lamentarea mioritica statul, ca parinte psihologic si autoritate suprema, este invocat cel mai des in contextul lipsei de implicare, in momentul cand implicarea se petrece dar nu se potriveste cu weltanschauungu’ cetateanului, este respinsa cu vehementa. Am citit diverse tipare de raspuns la “stirea” raspandita de media infometata de soc. Cel mai des intalnit e cel care transmite mesajul ca statul – in context, CEDO – nu are voie a se amesteca in trebile interne cand parintele face alegerile pentru copil. Asa cum s-a intamplat de doua mii de ani incoace, botezul se va petrece cu sau fara voia copilului si mai ales indiferent daca CEDO stabileste ca acestuia i-ar face rau sau nu. Te pomenesti, scria un roman, ca urmatorul pas e sa verifice UE ce ii dau de mancare copilului (!). Ei bine, acest tip de viziune opune conceptual Barnevernet-ul norvegian balivernetului dambovitean, cetateanul roman agramat fiind gata oricand sa modifice, la caz de pericol abatut de la autoritati, sintagma “eu l-am facut, eu il omor in “eu l-am facut, eu il botez, chiar daca il omor.” Macar nu moare nebotezat.

Am reusit in 2015 sa aruncam atatea tone de rahat pe ventilator, incat avem de curatat multi ani de acum incolo. Tragem linie si adunam (sau, mai precis, scadem!): democratie – in scadere, monitorizarea propriilor cetateni de catre stat – in crestere, pedepsirea tot mai multor avertizori de integritate (SUA), mentinerea unor conflicte deschise care provoaca razboaie in zone fierbinti care provoaca dislocarea si migratia unor mase uriase de oameni care provoaca instabilitate si inchideri de granite care provoaca ura si conflicte interreligioase. Un numar teribil: in prezent in Europa sunt 25 000 de copii din Orientul Mijlociu neinsotiti de adulti (!), iar autoritatile occidentale nu dau voie in unele tari nici sa fie dati in grija rudelor pe care le au in tarile respective. In Danemarca si Elvetia autoritatile le-au luat refugiatilor aproape toti banii si toate bijuteriile pe care le aveau asupra lor ca sa compenseze cheluielile pe care statul le are cu ei.

In 2015 cercetatori de la Stanford, University of California, Berkeley si Princeton au cazut de acord ca Pamantul a intrat in a sasea faza de extinctie in masa din istoria lui. Procesul de disparitie a speciilor este mai rapid de 100 de ori decat ar fi pe o planeta Pamant sanatoasa. Esentiala este scaderea accelerata (din cauza insecticidelor care se folosesc pentru mentinerea industriei alimentare la parametri profitabili) a populatiei de albine, a caror treaba nu poate fi data altora sa se ocupe.

Libertatea internetului este din nou amenintata, si totul a inceput iarasi din tara care impune lumii democratia cu arma. Dupa ce in 2012 a fost oprit SOPA, noul instrument de sugrumare a tevii libertatii, CISA, a fost ratificat inainte de Craciun de acelasi Obama care acum 8 ani promitea lumii ca va avea exact opusul presedintelui care a fost el.

Corporatizarea lumii s-a accentuat, si asta se poate vedea si la noi, unde mor pe capete magazinele de coltul strazii si pietele de producatori si prospera lantul de magazine si supermarketul. Carefour a cumparat Billa, Telekom se ia de mana cu Orange, Lactalis a cumparat Albalact (posibil ca sa il inchida, cum a facut cu jumate din LaDorna), tendintele de obtinere a monopolului, unde uriasul stabileste atat pretul cat si calitatea iar clientul ramane cu mana pe pixul cu care scrie in benigna condica de reclamatii, sunt si ele evidente.

Statul intervine pe piata “libera”, dar numai cand mai da un ban sau mai scuteste de taxe cate un investitor strategic si mai striveste la gramada niste j’de mii de cetatenii dintr-o intreaga forma de organizare juridica, cum a facut cu PFA-urile. Un finantist destul de capabil imi zicea de curand ca fara stat, care stabileste politici de dreapta pentru micii platitori de taxe, dar de stanga pentru cei mari, “capitalismul s-ar duce in cap”.

Chiar si in tarile in care statul isi mai aminteste din cand in cand de interesul cetatenilor, cum este Germania, politicienii isi propun intai sa termine rezervele de petrol, pentru a veni in intampinarea intereselor industriei auto (care, apropo, in 2015 a dat lumii, din nou, prin VW, masura corectitudinii corporatiste) si al altor mari industrii, si abia apoi sa treaca la energie alternativa. Ceea ce este dezastruos. Fiindca tot in 2015 s-a auzit de primul cod rosu de poluare, intr-un Beijing unde, in zilele senine in care abia se mai vede soarele, se proiecteaza un rasarit pe ecrane uriase ca sa nu scada moralul populatiei. Din pacate norul de noxe de acolo nu este singurul. Pentru prima data in istoria Europei s-a interzis, timp de zile intregi, circulatia autoturismelor, in Madrid, Torino, Milano, Roma, Sarajevo, din cauza poluarii excesive. Tot din cauza poluarii si pentru a reduce consumul de  energie, autoritatile locale de la Roma au impus pentru iarna asta un plafon superior de temperatura in case – 18 grade.

Dar Bucurestiul ? Inca nu a luat nimeni vreo masura nepopulara in an electoral, cu toate ca inca din 2013 capitala se afla la o cota de poluare de patru ori mai mare decat cea acceptata de UE. Din cauza asta Romania se afla de la 1 ianuarie 2016 in infringement, ceea ce inseamna ca statul roman plateste zilnic zeci de mii de euro amenda pentru ca nu a luat masuri pentru reducerea poluarii. Dar nu vei citi despre asa ceva in presa oficiala, ocupata, ca de obicei, cu a face jocul sistemului, fara ca macar sa isi dea seama.

Peste toate astea adunam si cele +4 grade Celsius inregistrate la Polul Nord pe 30 decembrie 2015.

De aia va zic: uitati de “traditionalul La Multi Ani in continuare”. Pentru ca inca nu ne-am trezit iar cand o vom face va fi prea tarziu, poate ar fi cazul sa invatam sa raspundem la “winter is coming”.