Intr-o zi saptamana trecută făceam poze ( spre turbarea mea, ca imi place sa fac poze cum ii place pisicii baia ) impreuna cu iubita mea si prietenul meu, pe Mulholland Drive. Lucru rar, in ziua aia smogul se ridicase si aerul era limpede ca in Piatra Craiului intr-o dimineața de iarna, deci puteam dezvalui lumii de pe Facebook, chiar si cu ajutorul unui banal telefon mobil, simbolurile marii afaceri  a spălării creierului (showbizul), clădirile NBC si Warner din vale. Fiindca era zi de lucru din extrasezon, in afara unor “bums” ca noi mai era pe acolo doar un cuplu pe care nu l-am băgat in seama pana cand doamna nu s-a oferit sa ne tragă in poza pe tustrei. Ceea ce a si facut, i-am mulțumit, dupa care si eu am dus la ochi Canon-ul greu al partenerului doamnei cu care am tras doua cadre, memorabile, sper. Intrând in vorba “de unde sunteți, dar voi” etc., am aflat ca domnul locuise zece ani in L.A. fara sa prindă vreodată aerul orașului atat de limpede, treaba care ne-a inseninat si mai mult. Apoi ne-am spus pa. O ora dupa aia cand am văzut un bat de selfie intr-o vitrina m-am gândit ca daca am fi avut si noi unul, poate ca nu am fi avut banalul dar atat de umanul dialog cu cuplul din New Mexico. Trei gânduri mai incolo mi-am dat seama ca de fapt batul de selfie e mult mai mult decat gadgetul aparent banal de 20 de dolari bucata sau cat o fi. Dupa o scurta analiza a implicațiilor sociale, in spatele bățului in sine găsim niste treburi care ne pot speria putin si pe buna dreptate. Bătut pentru selfie este pur si simplu declarația finala conform căreia tu, călător intr-o tara straina, intr-un oras străin, nu ai nici cea mai mica intenție de a interacționa cu localnicii. Pe lângă faptul ca ti-ai facut rezervarea online singur, iti găsești singur drumul prin oraș cu ajutorul GPS ului de pe telefon, mănânci de la supermarket ( la o adică iti poți comanda si cumpărăturile online ), iti iei online biletele la muzeu unde stii exact in ce sala găsești Gioconda sau Grecia pe ruinele cetății Missolonghi, mai poți sa iti si rezervi un apartament pe unul site-urile de specialitate si stai practic in apartamenul unei persoane căreia ii plătești cazarea online dar pe care nu o vei intâlni niciodata fiindca iti lasa cheia in spatele ghiveciului cu cactus de pe hol sau iti da codul pe mail. Si putem continua. Dar batul de selfie … Ei bine, batul de selfie spune despre tine ca nu ai chef nici macar sa te uiti in jur sa cauti un om pe care sa il rogi sa iti faca o poza si cu care eventual sa schimbi doua vorbe. Iar daca mai esti si impreuna cu un prieten din gașca de zi cu zi sau cu mai multi, te vei simți exact ca in fiecare weekend doar in alt decor, care se presupune ca trebe sa te satisfacă, fiindca pana la urma ai plătit pentru el o căruța de bani. Cu ajutorul nelimitatului net si punctat cu batul de selfie, cunoștințele tale nemijlocite despre tara pe care ai “văzut-o” tind lejer spre zero.

Cand am citit Fiesta sau Zăpezile de pe Kilimanjaro ( pe atunci mai erau ) invidia mea nu se îndrepta spre Hemingway neaparat fiindca știa tot timpul cum sa se pună in calea aventurii africane sau basce, ci mai ales fiindca întotdeauna părea sa găsească localnicul bătătorit de viata care ii arata resorturile lumii lui, fara de care nu putea exista in zona nici macar ca turist. Întotdeauna mi-am spus ca alea au fost vremile de aur ale vilegiaturii. In definitiv, cele mai parfumate povesti de calatorie sunt cele in care localnicul te-a luat sub aripa lui si te-a salvat/omenit/găzduit/distrat. Altfel ce sens are toată trambaleala ? Ca esti intr-un muzeu sau intr-un club, oricum dupa maxim trei ore nu mai stii ce vezi.

Pe de alta parte nu te poți aștepta acum din partea unui vienez al cărui oras il vizitezi sa ti se pună la dispoziție si sa iti arate numai tie adevăratele frumuseți ale urbei sale cand in Viena, anual, milioane de smartfoane clicaie a poza, iar lipitanii de la Spanische Reitschule stau in mâini si daca sunt agățați de ei cate patru chinezi cu tot cu aparatele foto. Iar vienezii muncesc si ei la stăpân.

Totuși nu cred ca abordarea e idealista. A schimba trei vorbe ici si colo cu un localnic înseamna a da viata unui decor pe care altfel il poți vizita si (ei bine, da) online. Daca nu, esti ca obsedatul ăla care o tot batea pe vecina-sa la cap sa se culce cu el doar ca sa ii scrie numele pe lista femeilor lui. Iar cand ea ii spune hotărât “jamais”, el ii răspunde “cum vrei, dar sa stii ca io in agenda te trec fututa.”

Am citit tot si inca ceva in plus despre atacurile de la Paris, despre cum credem noi ca niste oameni francezi pot ucide niste alti oameni francezi dintr-o sensibilitate exagerata la niste simple caricaturi, despre cat de tampiti sunt aia care incearca sa explice contextul atacurilor intr-o perspectiva istorica si sociala si despre Islamul care vrea sa ne decapiteze presa libera, sa ne critice cu glontul cinstita arta, sa dea cu patul armei la turloaiele minunatei noastre civilizatii vestice.

Am priceput in sfarsit ca Islamul si numai el e de vina, si de ce Islamul e o religie inapoiata si de cacat, ascultand si citind afirmatii facute in toate registrele, de la cele ale bietului Banciu pana la statistici mai bine sau mai prost exprimate (doar 9 oameni de stiinta la mia de locuitori in lumea musulmana fata de 41 media mondiala – se iau in considerare si tatarii din Babadag si turcii din Berlin si tatal lui Zlatan Ibrahimovici ?) si constructii docte citate din lucrarile oamenilor de stiinta musulmani (cred ca erau din aia 9 la mie). Si fiindca veni vorba de cifre, am aflat ca 27 la suta din francezi s-au exprimat liber si au recunoscut ca nu ii placeau pe musulmani (asta inainte de atentate), la fel ca 33 la suta din germani si 64 la suta din italieni. Bine ca n-au intrebat la noi de unguri. Apoi, civilizatia vestica a trecut usor peste socul atentatului din Yemen (in dimineata cu Charlie, dar ceva mai devreme) in care au murit 50 de persoane, dar banuiesc ca aia nefiind artisti si fiind si islamici inapoiati pe deasupra, au fost trecuti la “si altele”.

Am urmarit cum Plesu “legitimeaza logica atentatorilor si disculpa islamul”(intotdeauna vinovat, nu-i asa?), fiind “una din mintile inteligente corupte de religie si transformate in idioti sau psihopati”, cum CTP a devenit “merde, sobolan, gainar, comunist, las fricos, idiot profund, mizerabil, cretin fecund, un nimeni barat” nu pentru ca ar fi tinut cu atentatorii si le-ar fi facut galerie cand fugeau de gabori, ci fiindca au incercat sa explice intr-un context mai larg motivele pentru care lucrurile astea se intampla. Autorii epitetelor sunt partizanii deplinei libertati de expresie – neingradita de consideratia fata de ceilalti – care se pare ca practica ceea ce sustin, iar asta e bine, desigur. Btw, Neagu Djuvara a spus ca atentatele sunt “un fel de razbunare a soartei impotriva acestor europeni care au vrut sa colonizeze lumea intreaga” dar banuiesc ca si Djuvara va deveni in curand “sclerozat” daca mai vorbeste prostii din astea.

Pana la urma de ce sa ne batem capul cu cauzele cand un lucru e clar: aia au vazut caricaturile si au tras, dom’le, ca-s inapoiati si ne urasc. Pe cinstea mea. La fel ca atunci cand te doare maseaua – e clar ca e de la curent.

Am inteles ca s-a jucat si meciul retur, la o saormerie si la niste moschei din Franta unde au livrat niste crestini din astia, reprezentanti ai modernitatii europene, niste bombite in loc de carne de oaie halal sau de tamaie (dupa caz), da’ subtire, ca doar o faceau in spiritul pacii si civilizatiei occidentale. Insa aceste atacuri, avand loc asupra inapoiatilor, nu au mai ocupat atata spatiu in mass media, normal. Care mass media a sarit si peste o stire fara relevanta de acu’ trei-patru zile din Australia, unde in urma unui atentat tot cu autor musulman, in timp ce premierul ala al lor un pic fascist isi rostea speech-ul, populatia se oferea sa ii insoteasca in masini sau pe strada pe islamicii carora le e teama sa umble singuri de teama represaliilor. Si, ce sa vezi, s-a trecut repede si peste ce au facut norvegienii acum trei ani cand cu Breivik, cand au iesit la marsuri sa spuna lumii ca nu au pus botul la islamofobie, si peste declaratia de atunci a lui Jens Stoltenberg, premierul Norvegiei, care a zis ca tara lui va raspunde urii cu iubire. For a change. Da’, ma rog, nordicii astia sunt ciudati, iar australienii … aia oricum umbla cu capu-n jos.

Am mai vazut cum in sfarsit Merkel a reactionat in acord cu valorile politice in care crede (si in care crede orice politician), adica prabusirea in pozitia presului la picioarele majoritatii electoratului, care, plin de mila celor ucisi, isi sterge cu o mana lacrimile, iar cu cealalta arata spre Islam, credinta vinovata pentru tot, neuitand sa urle “jos multi-culti”, ca ne face la libera exprimare. Am rasuflat usurat fiindca finalmente vom avea ce ne-am dorit: o Europa in care suntem o suta si ceva de natii dar fara multiculturalitate, in schimb libera sa se cace pe ea de ras la toate bancurile proaste cu profeti, numai sa fie din aia de mana intai, ca sa ii stie toata lumea civilizata. Iar hohotele noastre vor fi, normal, monitorizate de diversele servicii secrete care ne vor asculta legal, in conformitate cu Patriot Actul tradus in toate limbile europene.

Pentru ca am vazut si cum niste ONG-uri conduse de politicieni damboviteni au “luat pozitie” in fata organului legislativ, flasc ca intotdeauna, mai ales dupa cutremurul alegerilor si dupa haleala crestina de sarbatori, cerandu-i sa vomeze o lege care sa dea voie sa fim controlati la prepay pe neasteptate, indiferent de orar si etnie. Ca sa avem extemporal la libertatea de expresie cu totii, egala ziua si noaptea, efectiv 24/7.

Bine ca am inteles acum care e treaba cu Islamul, inapoiat rau prin comparatie cu adevarata civilizatie, a noastra. Civilizatie care e cam ocupata zilele astea, se duce la serviciu fiindca are rate si daca nu le plateste, statul cel civilizat si prietena lui, banca, il dau dracu afar’din casa cu tot cu copii. Plus ca are asigurarile de sanatate de platit, ca daca se imbolnaveste si nu are asigurari si nici bani, nu se uita nimeni la el in sistemul medical civilizat. Plus bona, ca daca stai la servici’ pana noaptea nu mai apuci sa iti vezi copiii, cresc si ei cu cine pot, cu oricine poate sa-i puna la calculator si sa le dea in bot niste mancare calda facuta repede la microunde. Plus ca tre’ sa plateasca si studiile copiilor ca sa devina oameni de stiinta care sa conteze in statisticile tarilor civilizate, chiar daca cerceteaza despre ce chimicale sa se mai bage in sucuri sau daca vand la chioscu’ din colt. Profit sa iasa.

Dar, ma rog, ce conteaza amanuntele astea cand avem democratie si libertate de exprimare in civilizatia noastra vestica ? Poti sa te exprimi liber cacalau, cat vrei tu, practic ! Doar ca nimeni nu te asculta, da’ e important totusi sa te exprimi tare si liber, si la alegeri sa votezi cu unul din aia doi idioti care candideaza din partea intreprinderilor capitaliste, ca doar nu te apuci sa aduci tu unul de acasa !

Misto civilizatie – ce tare ca nu m-am nascut musulman ! Ce faceam acuma de exemplu, stateam ca bou’ sub bombardament de drone in Pakistan, chit ca, na, si ei sunt de ai nostri, preteni cu americanii, nu ? Ce faceam, numaram cadavrele rudelor si vecinilor: 883, 884 – cam putin pentru cinci ani – si in restul timpului ? Da, naspa, boringeala maxima !

Bine macar ca am inteles acum care e treaba si cu Islamu’, ca daca nu, as cauta motivele seriei asteia de atentate fie prin ghettourile din Paris, unde stau magrebienii aia saraci si fraieri si drogati, fie prin Gaza, unde e inghesuiala mare, ca stau 1 milion jumate de araboi pe cativa kilometri patrati, si-s nespalati si put fin’ca nu sunt civilizati, nu se spala ca-s inapoiati da-i dreaq, sau fiindca nu le dau aia curent si apa, nu stiu exact de ce. Sau prin Iran – ce le-a mai placut revolutia islamica!, cand puteau sa stea linistiti cu sahul care bea sampanie cu Jimmy Carter la televizor in timp ce studentii iranieni erau impuscati la demonstratii. Altfel, era o tara in care lumea se putea exprima liber, normal, mai ales de cand CIA si MI6 se ocupasera de Mossadegh, ala periculos care nationalizase petrolul iranian sa nu il mai fure corporatiile din vest. Sau prin Irak as mai cauta ceva motive, da’ acolo chiar mi-ar fi frica sa merg, ca e plin de bombe, cica au cazut din cer in ultimii ani mai multe decat in amandoua razboaiele mondiale. Si zic aia ca-s nenorociti, pai cum sa fie, ca doar le plac bombele, nu ? Toata lumea zice ca de aia fac atentate, ca le plac bombele si-s violenti. Si foarte suparaciosi – nu stiu de ce s-au infuriat asa la pozitiile cu profetu’, ca doar e normal s-o vezi si pe ma-ta in caricacaturi porno noua saptamani jumate la rand, asta in cazul in care Isus f…t in cur de ta-su nu ti se pare destul de amuzant. Pana la urma, ce cacat, ala e Dumnezeu, f…te in cur pe cine vrea si scapa, se duce inapoi in cer, unde s-au dus si oamenii aia, saracii. Apropo, ce n-am inteles la faza asta e ca de ce doi musulmani i-au atacat, dar doi i-au aparat – adica am inteles acum ca din cauza la Islam au atacat aia, dar aialaltii doi i-au aparat tot din cauza la Islam ? De ce n-au intors ei armele ca musulmani ce ereau, ce, Islamu’ asta e ca piramidonu’, adica nu face nici bine, nici rau ? Ca lumea zice ca face numa’ rau. Ma rog, incurcata treaba. Cred ca ma duc un pic la buda sa ma exprim liber. Vecine, hai si tu sa vezi cum ma exprim ! Ce, nu intelegi ? ‘Te-n ma-ta de ungur ! Aha, acu’ pricepi, ai ? Stai ba, ca glumeam, razi si tu, ca suntem oameni …

*Toate cifrele, faptele si epitetele la care fac referire sunt reale si pot fi verificate.

La fel cum multe articole din ziarele usoare, care nu dor, incep cu “oamenii de stiinta britanici” de multe ori si textele mele ar trebui sa inceapa cu “prietenul din Germania”. Am vreo trei, dar unul singur, sa ii spunem K., are placerea de a sustine dialoguri cu mine, de referinta, si de preferinta in contradictoriu, poate si fiindca dintre toti amicii mei de acolo, e singurul care vorbeste romaneste. De ce sa nu recunosc, placerea e, cum se spune, SI de partea mea. Prietenul din Germania, comentand textul meu despre atentate, imi spune ca nu e de acord ca plasez cauzele acestor atentate (nu e vorba doar de cel de la Charlie Hebdo) intr-un context prea larg, respectiv perioada colonizarii si tot ce a urmat dupa ea, venirea milioanelor de emigranti din fostele colonii in vest, saracia lor si statutul lor de cetatenii ai lumii a treia traitori in lumea intai. Si s-ar intelege de aici ca factorul religios a jucat un rol prea mic, cand de fapt el a fost esential. Corect.

Doar ca: in primul rand eu nu scriu la vreun ziar, am doar un blog inceput de nici doua luni, am scris un articol in care in principiu imi clarific in primul rand mie insumi circumstantele atentatului (atentatelor) si concluzionez, in primul rand tot pentru mine, asupra cauzelor si consecintelor lor. In al doilea rand nu am ignorat nici o secunda componenta religioasa a gestului islamistilor, e drept nici nu am accentuat-o fiindca mi s-a parut de la sine inteleasa. Insa ce nu vedem noi de obicei este fundalul, iar fundalul este de multe ori la fel de important ca educatia in raport cu factorul genetic. Ma indoiesc ca daca ar fi fost licentiati ai facultatii de istoria religiilor la Sorbona, cei trei ar mai fi vizitat redactia Charlie cu arma in mana. Eventual ar fi venit la o dezbatere, dar mai sigur, ar fi ignorat mesajele xenofobe si antiislamice din revista. Dar ce sa vezi, sunt toate sansele ca ei sa se fi nascut in acea Franta a ghetto-urilor unde in general, ca sa iesi din anonimat trebuie sa fii Zidane (din pacate cei care el sunt indeobste folositi de sistem pentru propagarea ideii de “self made person”, adica iata-l pe algerian cum vine el de jos si urca pana unde vrea, deci oricine are toate sansele …) sau sa ai Kalash.

In al treilea rand – paradoxal – nu ne sade prea bine sa aducem in prim plan componenta religioasa, fiindca atunci trebuie sa ne amintim din nou de razboiul din Bosnia si de cel sarbo-croat, ca sa nu le mentionez decat pe cele mai recente, unde religia prost inteleasa a omorat sute de mii. Ca sa nu vorbim chiar de atentatele de ieri asupra moscheilor etc. care au drept cauza – dincolo de impuscaturile de la Charlie – aceeasi lipsa de educatie, motivata de saracie. Fiindca aceasta atitudine agresiva, vine, la nivel superficial, din ideea ca islamicii sunt toti o masa de oameni periculosi si apoi, din pacate, ii plaseaza si pe crestinii aia exact la acelasi nivel cu islamistii (se cuvine sa scriu aici, sa nu se incurce lucrurile, ca ISLAMIC este un membru al comunitatii musulmane, iar ISLAMIST este un membru al unei grupari islamice extremiste). Cert e ca nu putem umbla cu ocaua mica. Departe de mine sa cred ca ideologia cretina (aici nu se mai pune problema altfel) e straina de atentalele extremistilor musulmani, numai ca chiar si aceste miscari in sine sunt consecintele directe ale politicii vestului fata de tari ca Pakistan, Afganistan, Irak. Si am spus – si veti vedea ca va fi asa – ca vestul va duce aceeasi politica fata de ele (de sustinere a unor guverne tiranice si corupte subordonate guvernelor din vest, in timp ce majoritatea cetatenilor traiesc la limita saraciei) si vom avea atentate in continuare. Fiindca vestul, ca si medicina alopata, inventata cam in aceeasi perioada cu capitalismul, de cele mai multe ori nu trateaza cauza ci efectul si urmareste sa faca un singur lucru: profit.

Dar sa ne intoarcem la ocaua mica. Atentatul asta, ca orice eveniment de gen, ne-a impartit in doua, cei care stam sub semnul dreptunghiular (alb pe negru sau negru pe alb) orice ar fi, si cei care sustinem ca atunci cand ceva e negru pe alb ar fi bine sa nu fie ofensator pentru concetateni. Facem orice in numele libertatii de exprimare neconditionate. Neconditionata ? Pe bune ? Ai publica in ziarul tau un banc despre holocaust ? L-ai scrie pe blog ? Spui un banc cu unguri unui ungur pe care nu il cunosti sau unul cu tigani unui tigan pe care abia l-ai intalnit ? Le zici unor americani pe care ii intalnesti facand poze in Piata Sfatului din Brasov bancuri cu americani prosti si te astepti sa rada si sa te considere simpatic ? Daca ai raspuns DA la toate aceste intrebari parerea mea este ca inca te gasesti la oarece distanta de civilizatie, desi la capitolul libertate de exprimare ai depasit, cu siguranta, orice prejudecata. Ce sa vezi, si eu ma simt deranjat daca vine un norvegian pe care nu il stiu si imi zice un banc cu romani hoti. E o alta nuanta sa spui orice fel de bancuri unor prieteni, indiferent de etnie, grup religios etc. pe care ii stii de ceva vreme si stii pana unde te poti intinde cu subiectele. Dar zona povestirii e sufrageria ta, nu spatiul public.

Intr-un episod din Curb Your Enthusiasm, Larry David, (evreu, maestrul situatiilor sociale nuantate, unde nu exista reguli, uneori nici legi) vorbeste cu Jeff agentul lui, pe speaker si ii spune ca nu stie daca vine la golf, tre’ s-o intrebe pe Hitler (o gluma despre nevasta lui) moment in care parintii agentului, si ei evrei, aflati in masina, explodeaza: ce ? cum ?… Larry sa ne ceara scuze. L. le cere scuze spunand ca NU STIA ca si ei se afla in masina. Iar ei raspund: “adica stiai ca Jeff e singur si ai spus gluma, adica lui Jeff i se pare amuzanta o gluma cu Hitler ?” Cam despre asta cred ca e vorba. Cum zic, zona de exprimare total libera nu poate cuprinde intreg spatiul public, tocmai pentru ca exista nuante pentru fiecare situatie in parte.

Pentru mine libertatea de exprimare sau de alt fel se opreste acolo unde l-as jigni pe cel de langa mine, cu atat mai mult daca deranjez comunitati intregi. Asta e definitia traiului in comun tolerant si empatic, asta e pentru mine definitia unei societati perfecte la acest nivel. Sigur, ai libertate de exprimare, si inca garantata de lege, dar conteaza mult, zic eu, si ce faci cu ea. Fie si legiferata, ea nu exclude responsabilitatea, mai ales daca vocea care vorbeste se aude departe in spatiul public si/sau apartine cuiva a carui opinie conteaza pentru multi.

O suma de cetateni s-au repezit ieri cu mainile in gatul CTP ului, al lui Andrei Plesu, al lui Alexandru Racu si al tuturor celor ce sustin ceea ce si eu simt in legatura cu povestea asta. Partizanii libertatii totale de exprimare zic ca aceasta trebuie sa prevaleze neconditionat, dar ii desfiinteaza pe cei al caror nume l-am mentionat pentru faptul ca cred altceva si se si exprima in sensul ala. Pai atentie, totusi ! Usor cu libertatea de exprimare pe scari. O dorim, dar nu pentru catei ?

Ca sa nu mai spun ca una e sa exprimi o idee care poate ofensa pe cineva si alta e sa ofensezi de-a dreptul, iar apoi sa te ascunzi dupa ideea de presa libera. Crima terorista e impardonabila si trebuie pedepsita. Ea nu poate fi justificata, dar daca vrem sa nu se repete, trebuie inteleasa.

Totodata afirm ca eu nu as fi publicat niciodata caricaturile acelea. Fiindca pentru mine, tusa desenatorilor de la Charlie a fost prea groasa.

Nimic nu scuza o crima. In afara faptului ca prin catarea unei pusti de asalt M16 baiatul irakian de 13 ani care tine in mana o antena TV pare un adult inarmat si atunci soldatul trage, in numele securitatii poporului american.

Nimeni nu are drept de viata si de moarte asupra altei persoane. In afara unor ayatollahi din Arabia Saudita care mai condamna la moarte prin lapidare inca vreo 20 de femei care au incalcat Sharia si desigur, in afara judecatorilor si guvernatorilor statelor Texas, Oklahoma, Florida etc. care iau, respectiv daruiesc viata.

Orice persoana, indiferent de nationalitate sau religie raspunde pentru faptele sale in fata legii in exercitiu pe teritoriul unei tari. In afara sergentului american beat care a intrat cu masina in taxiul in care era Teo Peter. Cu astea trei-patru si alte opt mii patru sute douzeci de exceptii, avem pretentia ca in ultimii 2000 de ani am invatat ca a provoca moartea cuiva este inacceptabil si se pedepseste.

Apoi, intoleranta in numele religiei a facut de-a lungul istoriei milioane de victime. Sunt doua Irlande, zeci de feluri de crestinism din care aparitia celor reformate a dus la razboaie si persecutii de neimaginat. Sigur, asta a fost in secolele 15-16 dar sa nu uitam ca suntem in anul Hejirei 1436 dupa calendarul islamic sunit, deci doar in al cincisprezecelea secol de islam. Ultimul razboi in care musulmanii au fost masacrati fiindca sunt musulmani a fost in centrul Europei acum 15 ani si a dat nastere in mari dureri Bosniei.

In 1979 grupul britanic de umor Monty Python a facut filmul The Life of Brian. Scenariul este foarte clar. Este viata unui baiat nascut in casa de langa Isus in aceeasi noapte si care de-a lungul vietii este confundat cu Mesia. Cand au aflat detalii despre film, cei de la EMI i-au retras finantarea, iar filmul a fost terminat cu ajutorul casei de productie a fostului Beatle George Harrison, singura care s-a arata dispusa sa investeasca. Lansarea filmului a atras proteste din partea mai multor grupuri religioase si proiectiile au fost interzise in Irlanda si Norvegia. Imaginati-va ce ar fi fost daca filmul ar fi fost facut de niste islamici.

Da. De multe ori in lumea crestina si in cea islamica moartea in numele religiei a reprezentat din cand in cand, doar rutina numaratului de trupuri.

Dar cred ca pentru a intelege cu adevarat cazul Charlie Hebdo e necesar sa mai avem in vedere neste trebi. Anume ca de-a lungul istoriei cateva tari vestice printre care si Franta au reprezentat talpa grea care a apasat gatul catorva zeci de tari din Africa, Asia si America de Sud, care generic purtau numele de colonii. Averile acestor tari s-au scurs spre vest timp de cel putin 150-200 de ani, iar indigenii din colonii au primit ca recompensa dreptul de a-i servi pe albi facand munca de jos, de a fi decimati de boli, pusti, sabii, foame etc., si statutul de suboameni. Si oricat ar sari de cur in sus America si Europa, nu au nici acum drepturile pe care le au albii, decat pe hartie. Dupa o suta si ceva de ani de colonizare, la incheierea razboiului de independenta a Algeriei, Franta s-a trezit trebuia sa inglobeze un milion de oameni carora le spuneau “pieds noir” – ca asta vedeau din ei – de alta religie si mentalitate. Si nu a facut o treaba foarte buna, fapt dovedit ultima data de revoltele din ghettourile pariziene pe vremea lui Chirac, adica acu’ vreo opt ani. De altfel Romania are experienta atitudinii statului francez pe asemenea probleme la prima mana. Mai tineti minte cum tipau la noi inainte de intrarea in Uniune ca nu rezolvam problema tiganilor. Ce au facut cand tiganii au ajuns la ei ? Au rezolvat problema ? Nu. Au omorat problema, adica, i-au trimis inapoi !!!

Oamenii din lumea a treia iau calea vestului de multe ori numai fiindca la ei acasa fostul colonizator a curatat totul si a lasat un dezastru economic si social masurat in zeci de ani. Expun pe scurt aceste exemple ca sa ne putem da singuri seama de circumstante, si raspunsul la intrebarea: de ce “astia” ii urasc pe occidentali, mai précis de ce urasc puterea (statul francez in speta, nu pe fiecare individ in parte). Dar din pacate modul de manifestare este cel cu care ne-am intalnit ieri la Paris, in care furia e revarsata nu asupra reprezentantilor statului, ci a unor cetateni care joaca in societate un rol perceput drept mai important decat cel al omului de pe strada, si e de inteles de ce. Terorismul este razboiul celor slabi.

Psihologic vorbind, eu am tradus atacul in felul urmator: ne-ati calcat o suta de ani, acum la voi in tara suntem discriminati, cetateni de mana a doua, locuitorii periferiilor, iar voi mai faceti si misto de cele sfinte ale noastre, asta dupa ce va spunem de ani de zile sa incetati. Unii ar putea sa obiecteze si sa spuna ca doua generatii au fost de ajuns sa se uite de colonizare, dar eu sunt convins ca asta e un fenomen important in context.

Privind din punct de vedere jurnalistic acum, cred ca treaba nu are nici o legatura cu libertatea presei, ci cu etica si cu morala, cu respectul fata de valorile spirituale, individuale sau de grup, ale altora. Daca tu te prapadesti de ras la bancul ala cu “ba Isuse, vin turistii !” nu inseamna neaparat ca trebuie sa i-l spui si taximetristului care isi trage trei cruci mari cand trece prin dreptul bisericii.

In plus ceea ce fac domnii de la Charlie cu greu poate trece drept jurnalism. Una este sa scrii despre chestiuni de interes public (in esenta, asta e presa) si alta este sa practici o satira cu tenta usor politica, puternic antiislamica, ofensatoare pentru un sfert din cetatenii tarii tale, iar apoi sa te ascunzi in spatele legii privind libertatea de exprimare, care iti da dreptate. Legile sunt si bune si proaste, pana la urma sunt facute tot de oameni, ba inca de acei oameni pe care cu totii ii dispretuim, adica de politicieni. Dincolo de amanuntul asta, cred ca nu e normal sa faci un lucru doar fiindca poti. Conform legii, eu pot pleca de acasa intre orele 8 si 22 lasand Arnold Schoenberg in boxe la 100 de decibeli, ca sa ma distrez la reactia vecinilor. La fel de matura mi se pare si publicarea repetata a acelor caricaturi care isi bat joc de islam. Sunt un milion de feluri de a face publicul sa rada, nu e obligatoriu sa te incapatanezi sa alegi exact forma care jigneste comunitati intregi.

Pe deasupra cred ca din pacate aici a intervenit si o doza exagerata de orgoliu profesional. La fel cum e considerat cool sa fii reporter intr-o zona fierbinte de razboi, a lucra sub tensiunea amenintarii cu moartea poate fi vazuta ca o treaba curajoasa, de dorit chiar pentru imaginea unui “jurnalist”. Ce nu inteleg este asimilarea acestui caz unei presupuse incercari de suprimare, prin amenintare terorista, a libertatii presei, plus discutiile despre Al-Qaeda. Pe bune, chiar ne cred americani din Idaho, care au inghitit 30 de ani de propaganda media ?

Si inca ceva: se va repeta. Nu e nevoie ca niste caricaturisti sa ii insulte pe islamici, in cazul de fata insulta a fost paiul care a rupt spinarea magarului. Se va repeta fiindca vestul, in foamea lui de energie si de profit continua sa ii incalece pe musulmani pe unde-i prind, pe tot cuprinsul globului (nu doar pe ei, ce-i drept). Dar aceasta e adevarata cauza a atentatelor si nu faptul ca islamul ar propovadui fanatismul. Numai ca nici un guvern al vreunei tari dezvoltate nu va recunoaste asta vreodata si nu va trata cauza, ci eventual efectul, ba pe deasupra va profita de situatie ca sa scoata Patriot Act volumul 2,3,4.

Sigur ca in ciuda exceptiilor mentionate la inceput, a aplicarii de catre vest a dublului standard in diverse cazuri (de la ocupatii mascate in democratizari la discriminare sociala), a faptului ca o comunitate islamica extremista s-a simtit grav ofensata in cazul asta (si inteleg de ce a simtit nevoia sa actioneze), in ciuda faptului ca nu aprob modul de lucru al celor de la Charlie si ca nu as purta un insemn cu Je suis Charlie, sunt solidar cu familiile lor si consider crima islamistilor inacceptabila.

Asta nu ma impiedica sa ma pregatesc deja sa condamn ceea ce va urma: punerea la zid de-a valma a comunitatii islamice, cresterea in sondaje a lui Marine Le Pen, fiica lui Jean Marie (un Vadim Tudor al lor), posibil crearea unui cadru legal de discriminare a musulmanilor si de restrangere a libertatilor tuturor cetatenilor francezi, poate si europeni. Atunci sa vedeti ce libera va fi presa – libera sa faca politica statului. Ca si acum dar mai cu inima ! Parol, monser, car’ te minte !

– “Pai si atunci ce facem ? Inchidem industria, va fi totul verde si vom muri de foame…” spune Lucian Mandruta in cadrul unui interviu al carui autor este, realizat cu activistul Alexandru Popescu, cel care a facut greva foamei in decembrie 2013 in Piata Universitatii. Interesant ca interviul (facut in urma cu aproape un an), care contine alte cateva panseuri la fel de profunde, a fost inregistrat si pus pe site. Adica a fost asumat, nu a fost un accident, autorul nu a simtit nevoia sa rectifice ceva, sa se scoata pe sine la montaj, sa se ascunda sub scaunul din studio, sa se calugareasca sau sa intre cu avionul in vreun turn, desi fractura logica enorma s-a auzit in sute de difuzoare pe tot cuprinsul netului si a provocat probabil emisia a multi decibeli tradusa in hohote de ras trist. Care industrie il hraneste pe Mandruta cu produsele ei – in afara de aia alimentara – ramane un mister. Iar industria alimentara, apropo, a devenit de multa vreme, prin produsele procesate, una din cele direct si grav daunatoare sanatatii, aceasta fiind o informatie pe care daca o ignori, fie ai petrecut ultimii 30 de ani in jungla asiatica ascunzandu-te de americani, fie esti banuit de rea-vointa.

De-a lungul anilor am avut pentru fostul meu coleg Lucian Mandruta o oarecare doza de respect, l-am considerat un “baiat bun”, un jurnalist constiincios, cinstit si cu bun simt, pe care doar absenta spontaneitatii l-a facut sa nu ajunga mai departe. Si intotdeauna am avut senzatia ca Mandruta va fi permanent cu noi, de partea buna de fortei. In urma cu cativa ani am auzit niste zvonuri pe care le-am tinut minte, dar numai sub forma de zvonuri, in legatura cu un fel ciudat in care firma lui de productie media si publicitate isi gasea clienti. Apoi a fost si scandalul din viata lui personala adus pe tapet de tabloide, cand pentru prima data m-am gandit ca poate termenul “cinstit” nu il mai caracteriza. Dar nu l-am judecat. In definitiv, in presa toate lucrurile apar, aproape de fiecare data, altfel de cum sunt. Insa recent am auzit o interventie a lui in direct, pe subiectul alegerilor, care continea atata furie si venin incat m-am intrebat unde e echilibrul sau psihic de pilot, absolut necesar si unui formator de opinie.

In fine, interviul pe care l-am vazut zilele trecute, daca nu e un alt accident, ameninta sa puna capat respectului meu pentru profesionistul Lucian Mandruta.

Infipt in scaun, cu bratele incrucisate intr-o atitudine de superioritate si noncomunicare definitive, scuipand printre dinti intrebari si replici scurte punctate de surasuri de sus adresate omului care ii era musafir in studio, Mandruta mi-a dat impresia ca a vrut doar un lucru: sa il desfiinteze pe bietul om si odata cu el, cauza pe care o reprezinta. Total neinteresat de construirea unui dialog, pus pe cearta ca un profesor de gimnaziu frustrat de pedepsele pe care i le aplica acasa nevasta, jurnalistul (care apropo, spune in cadrul interviului ca este FOST jurnalist – dar atunci ce cauta la Gandul ?!) incearca sa acrediteze ideea ca exploatarea gazelor de sist prin metoda fracturarii hidraulice de catre Chevron e o treaba buna si ca activistii care se impotrivesc sunt, daca nu platiti de KGB-FSB, atunci macar atat de prosti incat sa le faca rusilor jocul. Intrebarea “bine, dar de ce iesiti pentru asta si de ce acum, cand Romania are si alte probleme” bla-bla (intrebare deopotriva falsa si stupida dupa parerea mea) pe care o pune orice lucrator media cand vrea sa iti “darame” protestul, a fost prezenta aproape la fiecare zece minute. Iar formularea “de ce v-ati apucat de greva foamei” sau “v-ati lasat” de ea urmarea parca sa duca in derizoriu un gest de protest disperat. Desi lipsit de experienta si parand surprins de atata ostilitate, invitatul a raspuns calm, aproape incercand sa isi mangaie gazda pe cap ca s-o linisteasca. Gazda in schimb ii dadea inainte cu sustinerea non-discutiei incepute, apeland permanent la sugestia ca activistii sunt de partea serviciilor secrete ruse. Intr-un moment Mandruta se repede la beregata invitatului acuzand un act de dezinformare intentionata privitoare la presupusa moarte a unui protestatar din Pungesti. Degetul acuzator al jurnalistului s-a indreptat – justificat, ce-i drept – spre acea minciuna (sau scapare) a partii activistilor, ignorand in schimb pleiada de minciuni de PR cu care de multa vreme corporatiile isi fac zilnic loc in presa, manipuland si jignind cetatenii. Interesant. Pentru o persoana care nu pare sa tina adevarul pe raftul valorilor supreme (cel putin intr-un moment al vietii cei mintiti au fost, conform spuselor lui, chiar membrii propriei familii, deci persoanele cele mai dragi) Mandruta s-a aratat deosebit de scandalizat de acea minciuna.

Atentie, nu vorbesc aici de pozitia dubioasa, usor ignoranta, a jurnalistului cu privire la subiectul fracturarii hidraulice in sine, ci numai despre felul in care a inteles sa il puna la zid pe Alexandru Popescu in stilul inconfundabil al “agenturii” ruse de care vorbea (ironia face ca invitatul, fiind in studio, avea si reflectoare in ochi), reusind insa doar sa para agresiv, partinitor si ridicol.

Pana acum nu am prea scris despre felul in care diverse figuri publice trateaza un subiect sau altul. Si in nici un caz nu as fi scris acest text daca ar fi fost vorba despre vreun caz fara speranta gen alde Antena 3 sau B1. Insa faptul ca vad comportamente de presa deviante la niste oameni pe care ii pretuiam in oarecare masura, care si asa sunt putini, ma face sa cred ca si ei, la fel ca oricine, au uneori nevoie de cate un ghiont, ca sa se trezeasca, sa traga de mansa si sa indrepte aripile.

Revenind la cazul de fata, aplicarea dublului standard il plaseaza pe Lucian in zona ipocriziei. Si daca tot a adus in discutie moartea prin infometare, cred ca repetand comportamentul de la interviul cu Alexandru Popescu, are toate sansele sa moara de foame ca jurnalist, in afara de cazul in care ar vrea sa se intoarca la antenele de unde a plecat ca dispensabil. Poate ca aviator va supravietui, dar nu multa vreme fiindca cu psihicul asta ma indoiesc ca va ajunge mai departe de unde a ajuns Vlaicu.

“- Ba, ce faci, futu-te in gura, imi omori copilu’, stai dracului pe partiile usoare pana inveti sa iei curbe, ca-ti fut o mama de bataie de nu stii cum te cheama !” striga un barbat ieri pe una din pistele de schi din Postavaru, in timp ce copilul lui, in fund si cu schiurile imprastiate pe zapada, plangea de mama focului. Zece metri mai jos tatal se oprise in dreptul adolescentului slab si cu cosuri care il lovise si il daduse jos pe copil, provocand revarsarea torentului ce tocmai l-am reprodus, cumva motivata. Dupa un minut, tatal si copilul plecasera iar adolescentul abia se tara spre una din marginile pistei, fiind clar afectat de lovitura, poate mai mult decat copilul, desi el fusese cel care provocase ciocnirea, venind de sus cu o viteza la care nu isi mai putea controla schiurile. Asta a fost unul din zecile de incidente care din fericire nu au luat proportia unor accidente zilele astea pe partiile din Poiana Brasov. Au fost si accidente, numai eu am vazut trei interventii Salvamont intr-o zi si jumatate. In orice caz, incepand de acum doi-trei ani, cand mi-am reluat obiceiul de a merge la schi (ai mei ne-au pus pe schiuri de la trei ani, si pe mine si pe fratele George, dar am facut o pauza cativa ani) am observat ca schiul a devenit la noi un sport periculos. La tura de ieri pe schiuri de touring am vazut din nou sutele de schiori dezechilibrati (fizic, dar si la cap, serios vorbesc) venind la vale halucinant de repede, cu genunchii intinsi si greutatea pe coada schiurilor, dand din solduri, din umeri si din bete, luptandu-se cu frigul, cu ochelarii, esarfele si camerele de pe casti, dar mai ales cu propria prostie de a iesi pe pista cu atata inconstienta, relativa la pericolul caruia se expun si, mai grav, caruia ii expun pe ceilalti.

Dar ce a facut ca schiul sa devina un sport periculos in Romania ? Am gasit mai multi factori pe care ii insir mai jos, sperand ca identificarea lor sa ii faca sa se gandeasca de doua ori pe cei care in mod direct sau indirect contribuie la fenomen.

1. Majoritatea schiorilor amatori cu experienta de 1-4 ani nu isi pot controla alunecarea. Schiul este un sport tehnic, din punctul meu de vedere mult mai greu de stapanit decat condusul unei masini, sa spunem. Faptul ca este unul din putinele sporturi care folosesc gravitatia in scopul alunecarii face esential controlul vitezei, al directiei de deplasare si al franarii. Vitezele de 30-40 km/h ora sunt usor de atins chiar si pe partii de dificultate mica, iar ciocnirile la aceste viteze pot provoca accidente foarte grave. Totusi, ca sa conduci o masina esti obligat sa faci o scoala si sa treci un examen. La fel pentru a face scufundari, la fel ca sa sari cu parasuta. (De altfel, cred ca doar obligativitatea absolvirii unor cursuri de ani de zile face ca parasutismul sa nu fie inca sport de masa, altfel sunt convins ca multi procleti ar incerca sa bage un salt duminical, daca isi permit sa plateasca avionul, si multi isi permit.) Dar profiturile uriase care se scot de pe urma schiului fac ca nimeni sa nu considere necesara, cu atat mai putin obligatorie, absolvirea unei scoli de schi, desi pericolele pentru practicantii nepriceputi sunt evidente.
2. Deoarece este un sport care, la nivel strict de amatori, nu presupune o mare doza de efort fizic (urci cu telecabina, nu ?) pentru a oferi satisfactie, schiul aduna amatori care nu au nici o treaba cu conditia fizica. In consecinta, la finalul unei coborari de cinci minute, schiorul amator este extenuat, controlul, si asa precar, tinde spre zero. Intorcandu-ne la mijloacele comode puse in ultimii 60-70 de ani la dispozitia practicantilor schiului, pun pariu ca daca telecabinele s-ar desfiinta maine, in cel mai bun caz 5% din “schiori” ar mai fi pe munte. In schimb conditia fizica a acestora ar fi probabil foarte buna, daca nu impecabila, ceea ce ar reduce considerabil riscurile de accidente.
3. Schiul se identifica cu distractia. Advertisingul l-a promovat drept un sport cool. Nimanui nu ii trece prin cap sa promoveze sa zicem alergarea, calaria sau ciclismul folosind termeni ca distractie, fun, etc. Multi considera ca a inchiria echipament si a te repezi la coada la teleschi in blugi si geaca de strada e cam tot aia cu a intra intr-un club. Si nu e.
4. Schiul se practica de catre amatori pe perioade foarte scurte din an. Asa cum am aratat, este un sport in care dupa parerea mea tehnica e unul din elementele de baza care te tin departe de accidente. Insa foarte putini din cei care se gasesc acum pe partii au ocazia sa “se dea” trei sau patru saptamani pe an, ceea ce oricum nu e suficient. Cu toate astea, ei de multe ori ei incearca sa obtina, cel putin in mintea lor, rezultate asemanatoare cu schiorii de cupa mondiala, uitand ca acestia se antreneaza aproape in fiecare zi din an.
5. Schiul se practica in Romania de cele mai multe ori in perioada din an care se caracterizeaza prin cele mai mari excese de alcool si alimentare. Oare cati din cei pe care ii vezi pe zapada in Poiana sau Sinaia vin dupa cate trei zile de betie si mahmureala sau tocmai s-au ridicat de la o masa porcoasa insotita de mult vin ? Pana la urma, nu ii controleaza nimeni, nu ? Si ce nevoie ar avea sa ii controleze ? E vorba doar de distractie !!?
6. Un alt factor care a dus la transformarea schiului intr-un pericol este tehnologia, care a facut ca schiul sa devina un sport de masa si in acelasi timp a condus la situatia ca in zilele noastre sa fie realmente mai usor sa INCEPI schiul. Acum douazeci de ani, cu schiuri inguste si lungi, cu canturi aproape paralele, sa inveti sa faci viraje in plug iti lua o saptamana, si asta daca aveai un instructor bun. In schimb invatai mult mai eficient cum e cu transferul greutatii de pe un picior pe altul, element esential si neschimbat care tine de tehnica. In ziua de azi, cu noile profiluri si dimensiuni ale schiurilor, virajele iti ies in primele doua zile, aproape indiferent de varsta, sex si motricitate, ceea ce te poate conduce la ideea gresita ca ai invatat sa schiezi. Exact cum in primul an dupa ce ti-ai luat permisul ai senzatia ca stii sa conduci, doar ca pe partie nu iti cere nimeni sa iti cosi o lamaie pe geaca. Din pacate, zic eu.

Din punct de vedere social nimic nu este gresit in transformarea schiului in sport de masa. Punctul de vedere ecologic e alta treaba, schiul de consum aduce dupa sine distrugerea habitatului animalelor, poluarea aerului si poluarea fonica, bulversarea echilibrului ecologic al unei intregi zone, bref, distrugerea aproape totala a unei arii montane extinse. Eu nu pot trece usor peste asta, insa in general lumea stie ca schiul e sportul care ofera o senzatie de liberate unica, cel putin daca nu luam in seama inregimentarea in cozile la telecabina.

Insa schiul ca fenomen de masa a schimbat profilul practicantilor. Avem foarte des de-a face cu persoane de 40 chiar 50 de ani si o suta de kilograme, care invata sa schieze. Si nici asta nu e gresit desigur, daca ai rabdarea si bunavointa sa iti iei un instructor sau, desi nu e acelasi lucru, sa inveti dupa o metoda si sa repeti mult si foarte atent pasii. Altfel, imaginati-va un corp de o suta de kile venind din susul partiei spre un grup de copii, fara sa isi poata controla viteza si directia.

Cand eram de 12 ani si mergeam pe schiuri de lemn, o mai luam “schuss”, adica drept la vale, ne placea viteza, fiindca frate-meu era Franz Klammer iar eu Ingemar Stenmark. Dar aveam deja opt ani de schi in picioare, putin peste jumate din greutatea unui adult, mobilitate de doua ori mai mare si relaxarea copilului care se simte stapan peste un anumit tip de miscari. Insa pentru o persoana adulta peste 90 de kile, cu corpul blocat in incordarea data de lipsa de experienta, nu mai e o gluma sa plonjeze la 40 la ora drept in troienele de pe margine. Fiindca nu se stie daca dupa aia se va ridica plin de zapada, razand ca in spoturile publicitare la statiuni de iarna.

Si atunci ce e de facut ? Pot fi schiorii controlati, ar trebui ei sa dea un examen practic inainte sa fie lasati pe partie ? Nu este imposibil de realizat acest lucru, pana la urma un ochi expert poate sa isi dea seama din primele miscari ce nivel are schiorul si il poate trimite obligatoriu, eventual cu ajutorul marcarii electronice a cartelei de transport pe cablu, pe pista care i se potriveste. Mie mi s-ar parea corect, dar stiu ca putini ar fi de acord cu mine, din diverse motive. (Desi tin sa reamintesc ca daca nu stii tenis si intri pe teren cel mai mare pericol este sa ii arzi adversarului o minge in fata, iar la inot sa te ineci tu insuti fara sa mai iei pe cineva cu tine, pe cand la schi sansele sa dilesti un alt schior in viteza sunt mari si consecintele sunt serioase).

In schimb cred ca ar fi atat posibil cat si indicat ca schiori experti angajati de statiuni, sau jandarmi montani, sa patruleze partiile si cand vad persoane care reprezinta un pericol pentru ceilalti sa le indice acestora, sub forma de recomandare, partiile de nivelul lor. Este un mod de a-l atentiona pe turist cu privire la conduita lui pe pista, de a-l potoli … Dupa mine, un mare pas inainte.

Apoi e foarte important ca cei care se initiaza in schi si cei care se afla la nivel de incepator sa isi angajeze un instructor. Lectia de grup cu cel putin doi turisti costa maxim 12 euro de persoana pe ora (la Poiana) deci nu e o caruta de bani pentru turistii schiori care de obicei au buget de vacanta destul de larg. Tata, mama, varul prietenul care “stiu sa schieze” nu inlocuiesc instructorul. Am auzit ieri niste sfaturi pe partie care m-au facut sa rad: “fa curbe !”, “asa, asa, fa zig-zag !” etc.

Altfel, prin diverse campanii de constientizare, ar fi bine sa li se spuna pe bune turistilor despre pericolul care e schiul pe dibuite, cu burta plina si alcool la bord, mai ales cand anul a trecut fara ca omul sa mai fi pus schiurile in picioare.

Si, pentru ca situatia e cumva similara, as extinde discutia si la snowboard, desi acesta inca nu e un sport de masa in Ro. Cred ca totusi argumentele sunt in mare valabile si pentru ei, cu toate ca practicantii de snowboard sunt in general mai tineri, mai doritori de a invata corect sportul, dar si mai doritori de coolness. Si, ca amanunt, uneori inlocuiesc alcoolul cu iarba.

Cam asta ar fi. Si desi nu e deloc de ajuns, recomand reactivarea clasicului strigat care ii avertizeaza pe cei din vale ca de sus vine un ageamiu: PARTIEEEE ! Doar ca asta ar insemna ca inconstientul sa isi dea seama de nestiinta lui si sa mai aiba si cojones sa si-o recunoasca. Ceea ce e din ce in ce mai rar.