TATII LUI MOS CRACIUN

Obiceiul colindatului vine dintr-o vechime destul de veche, dar, in ani, combinat cu elemente apartinand unui perpetuu fenomen al nedreptatii sociale, cu niste wishful thinking si cu mult alcool, a capatat niste accente care ar putea sa ne sperie. Din texte – “ne dati ori nu ne dati” – se poate deslusi o vaga amenintare la adresa gazdei care nu le-ar fi dat. Nu o data s-a intamplat ca vizitatorii sa isi ia singuri. Bref, o data pe an, saracimea, grupata in cete de barbati, venea intr-o vizita de nerefuzat (sub pretextul sarbatorii ce se abatea) la clasa avuta, avand pretentia absurda sa fie poftita la masa bogatului si omenita pe masura. Nu de putine ori, formele ce le lua colindatul se asemanau cu o partida de clubbing desantata, adica urmata de sex cu cine se nimerea.

Aceste forme au migrat de la sat odata cu urbanizarea, astfel ca Craciunurile la inceput de secol 19 in marile orase americane – adica New York – erau de zile de betivaneala crunta in plina strada, combinata cu cafteli si jafuri pe care doar o politie foarte bine pregatita le-ar fi putut preveni sau pedepsi. Ori, de la Serpico incoace se stie clar ca nici in prezent nu sunt sanse sa se bucure cineva de serviciile unei astfel de politii, cu atat mai putin la vremea aceea. De aia niste bogati ai urbei, americani de origine olandeza si alti americani, s-au reunit intr-o serie de sedinte avand drept scop domesticirea sarbatoririi Craciunului, care in fiecare an le strica Craciunul. Olandezii au venit cu un concept esential, personajul pacifist Sinterklaas (mos Nicolae al lor) care aduce cadouri copiilor si care, cu o implementare adecvata, a reusit in timp o mutatie a sarbatorii, care a devenit una a copiilor, Craciunul identificandu-se cu un soi de a doua zi de nastere a lor.

Care va sa zica, daca va ganditi la dolofanul birjar de sanie ca la un batran lucrator social care aduce cadouri tuturor, amintiti-va ca tot bogatii l-au conceput. Altfel spus, este doar materializarea implementarii corecte a unei idei de manipulare aparuta din necesitatea stapanirii maselor de catre cei 1% si pe durata sfintelor sarbatori de iarna. Mo$ Craciun coexista !

Advertisements

FA-TI-O TIE !

Prima discutie pe care am avut-o in luna martie in biroul deputatei Cristea, cand am inceput campania de constientizare pentru amendarea legii 349/2002, a fost cel legat de abordarea tonului campaniei. Sa nu ii ofensam pe cei care fumeaza (unii dintre noi am fumat) si in special sa nu impartim Romania in fumatori si nefumatori. Si asa a decurs toata comunicarea. Aceia dintre noi care au abordat un ton mai aspru au fost sfatuiti sa o lase mai moale. Nu foloseste nimanui cearta, nici cicaleala, mai ales ca avem de a face cu un subiect asa delicat si … cu dependenta. Cine isi aminteste isteria din Senat marca Cristina Anghel isi da seama cat de perversa e dependenta si cat de usor poate ea sa anuleze ratiunea sau compasiunea.

Si a venit 15 decembrie ‘15 … O, zi fruslava ! Care zi a declansat, dupa vot, un val de insulte, isterii, injurii si alte cuvinte grele cu “i” rostogolite spre oricine sustine ca legea e buna, fie el nefumator sau dimpotriva, fumator, dar de partea legii. Argumentele ? Cititi pe petreanu.ro, caci Vlad mi-a facut imensul serviciu de a scrie ceea ce as fi scris si eu, scutindu-ma sa insir pentru a mia oara argumente valabile, dar care oricum nu functioneaza in mintea unui dependent de nicotina. Spun “dependent” fiindca mi-e greu sa cred ca un om inteligent poate sa ignore senin si rational ideea ca, fumand langa cineva, il sau o imbolnaveste. Caci legea nu interzice fumatul, ci doar fumatul pasiv, iar asta numai in locurile publice. Insa uneori mintea pare sa nu mai functioneze cand e sufocata de nicotina. Multi plang dupa localuri separate, lasand sa se inteleaga ca ar fi gata sa isi aleaga prietenii de ieseala la mica publicitate – caut prieten, neaparat fumator … – si sa renunte la prietenii care s-ar declara impotriva ideii de a participa la actiunea de afumare a propriilor plamani impotriva vointei lor. Hmm … Atat de tare sa iubesti fumatul in local (adica fumatul ala daunator si altora), incat sa fii gata sa iti dai amicii nefumatori afara ? Si, atentie ! Nu li se cere sa se lase de fumat, ci doar sa nu mai fumeze in localuri. Moft contra sanatate. Nu poti fi serios.

Din fericire insa, si minunea asta – care mai poate fi vazuta in inca aproape 100 de tari de o perioada de ani variabila – va tine tot trei zile. Si inca trei zile de noutate dupa ce va fi implementata. Incet, desi zgarciti in a schimba ceea ce au pomenit de ani de zile, oamenii se vor da pe brazda.

Ceea ce nu micsoreaza mirarea mea fata de furia cu care s-a revarsat peste intregul online discursul celor care va trebui sa paraseasca localul pentru o tigara sau trei sau cinci. Intoleranti si ofensatori pana si in commenturile de doua-trei cuvinte, ei au facut intr-o singura seara ceea ce campania noastra a reusit sa evite timp de noua luni: sa ne imparta in fumatori si ne-.

Oarecum surprinzator, o mare parte a presei, institutia aia care s-a transformat din caine de paza in lup moralist, promovand dublul standard ca politica de post cand e vorba de o lege care sa deranjeze directorii, a fost la fel de vehementa.

Mituri:

  1. Localurile vor pierde clienti. De fapt s-a constatat o usoara crestere a numarului de clienti peste tot unde s-a aplicat aceasta lege.
  2. Fumatorii sunt mai multi decat nefumatorii – de fapt in Romania 74% din adulti sunt nefumatori.
  3. Legea este implementata impotriva vointei fumatorilor – 45% dintre fumatori sustin legea si asa s-a intamplat cam peste tot unde a aparut aceasta lege, inclusiv in tarile cunoscute drept mari fumatoare ca Argentina sau Turcia.
  4. Statul va pierde bani pentru ca incasarile din acciza vor scadea. De fapt, statul va castiga diferenta dintre cheltuielile directe cu persoanele cu boli provocate de fumat si incasarile din acciza. Diferenta a fost in 2010 de 1.2 milioane de euro in favoarea cheltuielilor cu sanatatea. Din pacate in Romania nu se face calculul cheltuielilor indirecte, respectiv productivitate, etc. Asa s-ar vedea ca banii pierduti in momentul de fata de stat din cauza fumatului pasiv sunt mult mai mari.
  5. Pe tine fumatul nu te va ucide. Vei trai ca tataie al lui nasu’, 83 de ani, fumand doua pachete pe zi. Iti doresc traditionalul “la multi ani in continuare !” Dar fumeaza fara mine. Adica … fa-ti-o doar tie, prietene ! Stiu ca nu ai face-o daca legea nu te-ar obliga, altminteri ai fi facut-o pana acum fara sa ai nevoie de lege.

AMBA(RA)SADORUL

UPDATE: Ioan Toma, unul dintre colegii de promotie ai lui Horia Brenciu, mi-a atras atentia ca H.B. nu a fost singurul elev care nu a promovat bacul in vara in acel an. Imi cer scuze pentru aceasta inexactitate.

Am trait cu emotie alaltaieri noapte scena numirii lui Horia Brenciu ambasador CULTURAL al Brasovului in cursa pentru capitala europeana a culturii 2021. Emotia mea a fost o combinatie de dezgust si indignare. Nu de H.B. in sine, ci de decizia celor ce il numira. Ca brasovean, zic, nu ma simt corect reprezentat CULTURAL de Horia Brenciu, iar asta din mai multe motive.

Invitat acum doi ani sa cante la un eveniment de caritate pentru Hospice, clinica de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate, a spus ca poate canta, la tariful lui standard, de 5000 de euro. Nu am nici o problema cu ideea de a nu canta gratis la evenimente de caritate, dar mi se pare jenant sa spui “da” si apoi sa dai tariful, ca cine stie, poate aia au de unde scoate banu’. Mai ales ca (si asta ne aduce la subiect) Hospice este una din marcile cu care Brasovul se mandreste. Iar H.B. e, de acum, ambasadorul … Dar sa revenim la scena de pe scena.

Discursul lui Horia B. dupa inmanarea diplomei a fost scurt, dar revelator: “De fiecare data cand ne vedem pe strada, Brasov, puteti veni la mine (deci ne va da voie !!! – n.a.) sa ne imbratisam – femei, barbati, copii, nu am nici o problema…” Ce problema ai putea avea, Doamne iarta-ma ? Abia cand pui problema asa trezesti suspiciunea ca ai avea o problema, altfel de ce ai simti nevoia sa subliniezi ca nu ai nici o problema ? Intelegeti problema ?

Si fiindca ultima intrebare, formulata astfel, o auzeam des in liceu de la profii de mate, mi-am amintit ca Horia Brenciu a absolvit si el liceul “Andrei Saguna”, la cativa ani dupa mine. Si ma intreb ce simt oare colegii lui de promotie cand vad la televizor ca singurul elev care nu a promovat bacul in sesiunea din vara in istoria recenta a liceului, devine ambasador CULTURAL al orasului lor ?

Mai departe, in acelasi registru: ce simte oare cineva ca Horia Mihail, brasovean, probabil cel mai bun pianist concertist pe care Romania il are in momentul de fata si foarte prezent in ultimii ani in viata culturala autohtona, cand vede numirea unui astfel de ambasador CULTURAL ? Sau ce simte Marius Brenciu, fratele lui Horia, tenor cu contract de ani buni cu Metropolitan-ul, despre care un redactor al revistei Viva scria acum cativa ani “numele Brenciu e reprezentat in Romania de Horia, iar in afara tarii, de fratele lui, Marius”? Deci daca Primariei Brasovului ii place numele de Horia, il are pe Mihail, iar daca ii place numele de Brenciu, il are pe Marius, amandoi in pozitia legitima de a fi ambasador CULTURAL al Brasovului. Si nu sunt singurii.

Daca ar fi fost vorba de a reprezenta orasul ca ambasador al popularitatii atunci da, ar fi contat si cover-urile discutabile si compozitiile proprii ale lui Horia Brenciu. Din punctul meu de vedere de om de radio acestea sunt irelevante chiar si ca productii de cultura pop, dar stiu ca clowneriile iau fata multor oameni si nu ii invinuiesc pentru asta, fiecare apreciaza artistul (sau muzicantul) cu care rezoneaza. Ar fi contat la popularitate si campania publicitara la Digi sau UPC – nu mai stiu la care…

Dar vorbim de cultura, asa ca popularitatea nu ar trebui sa aiba prioritate la alegerea ambasadorului daca nu vrem sa devina ambarasador. Insa se pare ca uneori Tampa face ce stie ea mai bine cu unele minti cu putere de decizie. Din nenorocire, improvizatia care a functionat in unele cazuri atunci cand inginerii s-au facut ziaristi la inceputul lui 1990 nu merge decat rar. Cand o profesoara de chimie (cea recent demisa, care a provocat greva din teatrul brasovean) ocupa ani de zile o functie din care controleaza viata culturala a Brasovului, cand la balul organizat pentru absolventii all-time ai liceului “Andrei Saguna” (aflat pe locul 5 intre liceele tarii) se canta sarbe ca la nuntile de cartier, cand cineva se simte indreptatit sa candideze la primarie doar fiindca a organizat cateva oktoberfesturi, adica petreceri populare cu mici si bere, avem o mare problema in legatura cu definirea culturii si prestigiului, si nu doar cu asta.

Din fericire, mai sunt inca brasoveni carora nu le plac nici Brasoveanca, nici brasoavele. Deci inca exista speranta.

Si ca sa inchei parafrazand un citat dintr-un mic om dar mare propagandist, asa sunt aia de la Primaria Brasov: cand aud de cultura le vine sa il puna pe H.B. ambasador.

1 DE CE ? ( sau MAREA BRANZA)

Inainte de 1 decembrie m-am gandit sa pornesc o scurta campanie de “boicotare” a sarbatorii. Sa cerem ca totii banii bagati in aceste triste si inutile festivitati sa fie varsati in conturile victimelor Colectiv si ale rudelor sau urmasilor. Dar mi-am dat seama ca ar fi fost o campanie fara sanse – cine a mai vazut sa nu se sarbatoreasca ziua nationala ?!

Dar ce e ziua nationala ? Ce sarbatorim noi la 1 decembrie ? O conjunctura care ne-a permis sa existam ca natiune, nici macar in forma de azi, ci doar pe teritoriul actual, chiar si acesta modificat (vezi Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul). De fapt a fost victoria Antantei cu ajutorul SUA care a inclinat balanta dupa ce o campanie de propaganda – citeste de denigrare a Germaniei – fara precedent a ministerului de resort al Marii Britanii, a reusit sa schimbe optiunea initiala de neutralitate a Americii. Noi am fost doar “admirabil de dezorganizati” cum a spus generalul Berthelot, venit precum chirurgii francezi acum o luna, sa rezolve situatia Romaniei la fata locului, si desigur, ne-am dat vietile. Dupa 1945 nu prea am fost lasati sa ne ridicam monumentele pe care le-am fi vrut, nu puteai sa ridici statuie eroilor de la Stalingrad, iar Romania a fost eliberata, nu-i asa, de glorioasa Armata Rosie, deci ridicai obligatoriu statui doar in cinstea ei. Asa ca in mai toate orasele si comunele Romaniei sunt monumentele celor cazuti in Marele Razboi. Ei si numai ei, ostasii de prin toata Romania, luati de la plug, inrolati si impuscati pe front pentru niste interese straine gandirii lor, trebuie comemorati de 1 decembrie. Dar probabil ca si ei s-ar lipsi de comemorare daca banii s-ar duce in conturile unor oameni loviti de soarta atat de rau.

In rest, nu cred ca e nimic de sarbatorit. Dupa Unirea de la Alba Iulia, guvernele de la Bucuresti au inceput o campanie de romanizare fortata a unei natiuni al carei farmec consta tocmai in faptul ca era atat de diversa. In Dobrogea, dar si in toate marile orase din Ardeal, romanii erau minoritari, de aceea s-au facut schimburi masive de populatie care au adus multa suferinta si s-au dat legi cum a fost cea care desfiinta majoritatea scolilor in maghiara sau germana (vezi L.Boia-Cum s-a romanizat Romania). Antonescu a facut un deziderat personal din romanizare, trimitand la granite “romani adevarati din Gorj si Teleorman”, care sa ii inlocuiasc pe romanii localnici, cu origini maghiare sau rutene sau ucrainene.

In anii ’70, dupa plecarea sasilor, svabilor si evreilor, am ramas romani in proportie covarsitoare. Asa, si ? Barza, viezure, manz. Si o mare branza.

Traim azi intr-o Europa in care se vorbesc mai multe limbi decat la turnul Babel, iar daca nu asta ne-am dorit, cu siguranta asta ne-a iesit. Dar noi sarbatorim o Romanie a romanilor. Dupa ce am aflat ca presedintele neamt al romanilor a pierdut un proces in urma incercarii de a-i fura cuiva casa si dupa ce un Avicenna al urgentelor medicale a mintit public ca sa isi acopere neglijenta, imi dau seama ca aproape tot ce calca pamantul romanesc devine romanesc, parte a unui fenomen invers civilizarii. (Vezi Schweighofer si numeroasele cazuri asemanatoare).

In plus, in spiritul gandirii inapoiate pe care o reprezinta (dupa mii de ani de cand s-a constatat ca razboiul e ceva rau) directia militarista a celebrarii zilei unei natii, noi organizam o parada militara ! Asa se face peste tot, stiu, dar cred ca in faza actuala de evolutie a unei parti, macar, din omenire, se poate inventa altceva decat o defilare a masinilor mortii care, o data pe an, din motive ce tin de lipsa de educatie, devine brusc un prilej de bucurie (?!). De ce sa nu fim noi prima natiune care a abolit parada militara la sarbatoarea nationala, facand orice altceva … Pana si un chef national cu muzica din aia oribila de nunta ar fi mai bun. Amintiti-va – cand s-a pus problema unui nou razboi cu rusii s-a stabilit ca tehnologia ne permite sa “rezistam” cinci ore. In acest context noi, de 1 decembrie, punem in miscare muzeul militar ambulant, mare consumator de combustibil, adica trei blindate care scartaie pe la balamale si doua MIG-uri NATO (!!!) care au supravietuit valului de prabusiri din anii ’90. Spre bucuria parintilor care isi duc copiii sa vada “arme adevarate, Matei, David, Luca tata !”, ca si cand acceptabilizarea violentei nu ar avea loc la televizor in fiecare zi intr-un ritm teribil. Si spre usurarea unor pensionari amarati care prin gratia politicienilor damboviteni cocalari mai primesc o caserola de plastic cu fasole si ciolan in plin post ortodox si mai taie de pe lista grija unei zile. Ca sa ne ajute Dumnezeu la toti romanii, practic.