CE AM ÎNVĂȚAT DE PANDEMIA ASTA

Sînt doar cinci săptămîni de consemn la domiciliu. Doar cinci. O fărîmătură din cei șapte ani și ceva, cît a petrecut Julian Assange închis în ambasada Ecuadorului, cu internet și cu tot ce avem și noi, bula, dar fără să o poată părăsi. Deloc. Pe noi, însă, ne ia capul, începem să ne plîngem, să cîrtim, să batem isteric din picior ca niște copii răsfățați.

De pe 21 martie m-am abținut să mai scriu ceva despre pandemie, consemn sau efectele lor, ca să văd desfășurarea evenimentelor în perspectivă înainte să formulez niște concluzii argumentate după chipul și asemănarea mea, fiindcă lucrurile s-au petrecut prea rapid ca să poată căpăta greutate sau ritmicitate. Acum parcă începe să se întrezărească un model de comportament în ceea ce privește toate părțile implicate: guverne, corporații, media, cetățeni. Numai virusul rămîne, în mare parte, un mister. În afară de faptul că se transmite în mod nemilos de rapid imediat ce lumea iese de la izolare (vezi creșterea numărului de cazuri în proaspăt eliberatul Wuhan), nu am aflat mare lucru despre el. Ucide tot felul de oameni, nu doar în vîrstă și bolnavi, nu știm dacă sîntem imunizați sau pe ce perioadă odată ce l-am avut, și probabil va mai fi printre noi și prin noi o lungă vreme de acum încolo. Nici vaccinul nu e încă la orizont și chiar cînd va fi, nu ne vom afla mult mai aproape de rezolvarea problemei. E important de știut că toate aceste virusuri rămîn printre noi și adesea scot capul, corelate cu probleme legate de igienă, care la rîndul lor sînt legate în principal de sărăcie, respectiv inegalitate economică.

Guvernele. Reacția lor a fost previzibilă, poate chiar mai gravă, mai tupeistă și mai dictatorială decît mă așteptam.

SUA, cazul cel mai grav. S-a votat o mare sumă de bani pe care Federal Reserve o dă corporațiilor: 2,5 trilioane. După cum se vede, faptul că economia mondială nu mai funcționează cu bani care să aibă acoperire, iar băncile naționale creează în prostie bani virtuali sub formă de credite acordate oricui, numai corporație să fie, a adăugat serios la numărul de zerouri dintr-un număr. Congresul SUA a votat această sumă la grămadă cu cele 390 de miliarde de parai pe care le acordă propriilor supuși, pe aceeași lege, ca să nu îi vină ideea vreunui Bernie să spună că de ce capitalismul american ia din nou măsuri socialiste costisitoare, în beneficiul corporațiilor, și să nu voteze măsura. Așa că supușii primesc (unii au primit) 1200 de dolari fiecare și 500 – copilul aflat în grijă în mod legal. La prețurile din SUA, pentru multe familii banii ăștia nu reprezintă decît prelungirea perioadei pînă la faliment cu maximum o lună. De altfel chiar și distribuirea acestor cecuri întîrzie fiindcă debilului președinte Trump i-a venit ideea să își tipărească numele pe ele. Comportamentul administrației – de fapt, cu puține excepții, al întregii clase politice – față de cetățeni, este ca și cînd ai vedea pe stradă două persoane, una îmbrăcată cu un costum de 1000 de dolari, cealaltă – un homeless, și i-ai da bogătanului un sutar, homeless-ului – 50 de cenți, apoi i-ai spune ăstuia din urmă să îți aprecieze mărinimia!

Toți experții în economie independenți sînt de acord că clasa politică americană nu a făcut decît să ascundă în spatele coronaviruslui această a treia (deja) criză financiară din primii (doar) 20 de ani ai mileniului: dotcom în 2001, subprime în 2008, iar acum, coronavirusul. Totuși botezarea acestor crize nu poate ascunde faptul că apucăturile neoliberale ale unui sistem care și așa avea mari probleme aduseseră deja economia mondială în pragul uneia noi. Nu era nevoie de coronavirus, dar pe aripile lui, criza a sosit mai repede.

Israel. Și aici lucrurile au evoluat previzibil. Prima grijă a lui Beni Netanyahu a fost să suspende repede procesele, cu vreo două zile înainte să înceapă al lui, pentru corupție. În plus, s-a trecut în sfîrșit, sub pretextul virusului, la supravegherea în masă 24/7 a întregului popor ales, cu mijloacele de care pînă acum se bucuraseră doar „teroriștii” ăia de palestinieni (două milioane din care un milion de copii), pe care îi țin închiși în Gaza pentru …același motiv. De altfel evreii au ripostat ținînd prima demonstrație anti-Netanyahu de după lockdown, într-o piață din Tel Aviv, la doi metri distanță unul de altul.

La polul opus față de aceste măsuri de-a dreptul anti-cetățean stă micuțul El Salvador, o țară săracă, al cărei guvern a decis că măcar un lucru poate face pentru oameni: a suspendat plata chiriei, ratelor și utilităților pe perioada crizei. Multe țări bogate sau mediu dezvoltate nu au reușit să se ridice la acest nivel.

În general guvernele au luat măsuri autoritare, unele absurde sau abuzive, dar probabil cele mai multe utile, în contextul în care consemnul la domiciliu (cînd acesta există sau poate asigura izolarea indivizilor – în țări ca India majoritatea cetățenilor nu au acest lux)  este printre puținele variante pe care le avem în ceea ce privește încercarea de limitare a răspîndirii virusului. Cetățenii, în general, au ascultat, previzibil, de guverne, fiindcă chiar dacă în mod normal majoritatea politicienilor îți vînd doar minciuni, iar tu știi asta, la vreme de criză mai că îți vine să crezi că de fapt îți vor binele. Cînd ești disperat, unde să te duci și cui să îi ceri ajutorul?

Tot previzibil, majoritatea guvernelor au eșuat în a preveni sau controla pandemia, de la grava amînare a unor măsuri nepopulare, care nu cadrau cu setea „liderilor” de a se ridica în sondaje, pînă la minciuni, cenzură, inconștiență, haos. Elveția, cu sistemul ei sanitar perfect, a amînat închiderea țării, la fel ca Italia, și s-a ars, chiar ascunzînd numărul de îmbolnăviri, Suedia, care se lăfăia pe terase privind de la înălțimea unor infinite posibilități de testare și control, cu milă, miliardele de cetățeni ai altor țări închiși în case, își revine acum, tîrziu. Iar la guverne în haos nu avem cum să îl sărim pe cel român, care nu avea nevoie de covid ca să își dea măsura incompetenței. Ce e drept pînă acum, prin noroc, simțul datoriei personalului sanitar și respectarea cît de cît a consemnului la domiciliu, numărul de îmbolnăviri și decese raportate (!) a fost relativ mic, dar după vizitele la domiciliu ale milițienilor ortodocși probabil că acul crizei va sări în roșu.

Cîteva guverne au manifestat totuși un simț al răspunderii deosebit (față de alte aparate de stat, desigur, altfel normal, fiind vorba de respectul față de viețile omenești). Taiwan, o țară dezvoltată unde avem o democrație cu surse credibile, a controlat criza aproape perfect, îmbinînd măsurile de îngrădire a libertății individuale fără să abuzeze de ele, cu testarea masivă și izolarea focarelor. În Taiwan, cu toate că activitățile normale nu au fost întrerupte, nu s-a trecut de 400 de îmbolnăviri (la 23 de milioane de locuitori), și cîteva zeci de decese.

O statistică faină relevă că în topul statelor care au controlat criza mult mai bine ca majoritatea, primele șapte sînt conduse de femei, între ele Taiwan, Noua Zeelandă, Germania, Grecia chiar. De văzut mesajul în care premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a anunțat lockdown-ul pe Facebook live, de acasă, scuzîndu-se pentru ținută, un tricou bine purtat, că tocmai își culcase copilul.

Poliția. Aici avem de a face cu un alt capitol unde situația din țara noastră se aseamănă cu cea din SUA. O poliție grasă cu uniforme care crapă pe ea, sau cu părul lăsat liber, mult ruj și unghii lungi, are sezon deschis la abuzuri. În sfîrșit, polițistul român se află în elementul lui: orice civil aflat pe stradă este, în lumina noilor legi, aproape vinovat. Ce e drept, fără amenzi, șansele ca românii, care au un banc mai bun sau mai prost pentru încălcarea oricărei reguli, să rămînă acasă, ar fi fost foarte mici, spre nule.

BOR. Comportament previzibil din partea celei mai corupte instituții (probabil) din România: nu s-a putut abține să nu arunce în haos o sărbătoare căreia tot creștinul ortodox dac îi pusese, să zicem așa, cruce. Dacă peste maxim 14 zile numărul de bolnavi de Covid va sări pînă la cer (!), vom ști exact cine e de vină. Dar probabil că Danny boy a luat personal faptul că va trebui să plătească întreținerea la bartai catedrala fără să o poată folosi vreo trei ani de acum încolo, și vrea să mai scoată un leuț cinstit din înmormîntări.

Concluzia, previzibilă și ea, este că în cele mai multe cazuri, reacțiile guvernelor și ale sistemelor sanitare aferente au fost ca ale primăriei capitalei cînd ninge pentru prima dată la mijlocul lui ianuarie. De surpriză. Asta fiindcă un sistem capitalist bazat pe profit nu poate genera sisteme sanitare care să fie pregătite să își protejeze cetățenii în caz de pandemie, deși pandemii mai fuseră în istoria omenirii și nu e ca și cînd am auzit prima dată de ele. Și chiar și atunci cînd sînt pregătite, ele trebuie să se ferească în primul rînd de acțiunile nocive ale propriilor guverne „democratice”, formate în urma alegerilor – desigur, libere – din membrii unei noi clase sociale, cea a politicienilor, care a pierdut de mult contactul cu cetățenii. Ele manifestă tot spectrul de probleme, de la iresponsabilitatea generată de gîndirea prin prisma următoarelor alegeri, la o încetineală decizională înnebunitoare. În lumina acestei experiențe, vedem că, în fapt, democrația capitalistă eșuează în același loc ca și comunismul și trebuie regîndită la nivel logic. Deși este ușor să greșim, fiindcă liderii politici sînt susținuți de un sistem mediatic de propagandă bine pus la punct, comitem o eroare dacă plecăm de la premiza că aleșii au ca prim scop binele cetățenilor și nu pe al lor. Iar în continuarea acestei observații, o organizație de tip stat național trebuie în primul rînd să limiteze posibilitățile politicienilor de a lua decizii la nivel de stat care îi avantajează cu precădere pe ei și pe colegii lor de „breaslă”, sau pe clienții lor politici. Și asta cu mijloace cît mai directe. Am mai dat acest citat din Panait Istrati (aproximativ): orice organizație nu va sluji decît membrilor ei și interesului acestora.

Deci dacă ne-a mai rămas ceva minte în cap după ce am atins niveluri de neimaginat la Minecraft, după pandemia asta (care, cred eu, în cel mai fericit caz va dura vreo doi ani) ne vom apuca să reformăm un sistem care ne poartă de pe o criză pe alta și aruncă vina tot pe noi, ăștia mulți, care de obicei avem grijă și de nota de plată.

Corporațiile. Aici lucrurile au fost chiar mai previzibile decît în cazul guvernelor, și dacă la numărătoarea „pe țări” am început cu cea mai bogată din lume, la firme vom face la fel: Amazon a funcționat pînă acum ca cel mai puternic exemplu negativ.

„Filiala” Amazon din Barcelona e cea mai mare din regiune și deși a avut primele cazuri de Covid în urmă cu mai mult de o lună, este deschisă și în ziua de azi. Probabil politica Amazon e că din moment ce muncitorii sînt încărcați cu muncă dublă față de cît pot duce, dacă i-ar trimite acasă ar pierde, nu-i așa, dublu… Nici pe propriul teren Amazon nu e mai îngăduitoare: în SUA a decis să dea concediu medical plătit angajaților doar după ce 14 guvernatori de state i-au scris că pun în pericol sănătatea publică. Și fiindcă nu există corporație multinațională care să nu fie și ipocrită, Amazon și-a făcut un spot video în care își preamărește angajații, pe care îi numește „eroi”. Iar noi, clienții, putem pune la încercare calitățile unui asemenea „erou”, comandînd pe site diverse produse de primă necesitate precum vibratoare sau uleiuri parfumate, pe care Amazon se mîndrește că ni le poate aduce pînă în prag, odată cu o porție de Sars 2- Cov de la bietul „erou” care nu vrea să ni-l dea, dar care nu își permite să stea acasă.

La noi, corporațiile care s-au remarcat pînă acum pe timp de molimă au fost furnizorii de lemn ai vestitelor Schweighofer și Kronospan. Sute de camioane cu lemn tăiat au invadat șoselele goale ale țării. Strigătele mediului online rămîn acolo, sînt la fel de virtuale pentru guvernanți ca orice protest care nu se desfășoară la zece metri în fața casei lor.

Tot corporațiile sînt cele care s-au dat aproape acum de guvernanții de pe toate meridianele și le șoptesc perfid „it’s the economy, stupid”, economia trebuie să trăiască, adică dividendele trimestriale ale acționarilor noștri. Păi și oamenii? Mda, mă rog, și ei. Dar dați odată adunarea să se întoarcă cetățenii la muncă! Fiindcă, în concepția sistemului pe care îl credem (făcînd umbra lui Voltaire să se cace pe ea de rîs), „cea mai bună dintre lumile posibile”, noi avem doar două posibilități: stăm acasă și murim de foame, sau ne întoarcem la muncă și riscăm să luăm Covid, pe care să îl ducem acasă, unde nu putem sta, că murim de foame.

Într-o lume mai normală decît „cea mai bună dintre toate lumile posibile” am avea următoarele posibilități: prima, să stăm acasă să facem un protest din ăla care nu s-a mai pomenit, o nesupunere civică cu gunoi neridicat cu săptămînile și să cerem guvernelor să ne dea bani să stăm acasă CU TOȚII minus esențialii (care ar trebui protejați și îngrijiți cum îngrijesc popii bisericile aducătoare de public și bani) pînă la momentul în care acest virus va fi controlat (3-6 luni). Nu mulți bani, dar suficienți cît să supraviețuim decent. A doua, cu ajutorul aceleiași nesupuneri, să cerem condiții adecvate dacă ne vor întorși la muncă. Dreptul la suplimente de periculozitate, locuri de muncă dezinfectate, echipament de protecție, concedii medicale plătite de cîte ori e nevoie. Întoarcerea la fostul „normal”, care este tocmai ceea ce a provocat această criză, este inacceptabilă.

În mod ironic, situația de față, în care sîntem în aceeași oală, deși separați fizic, este extrem de favorabilă ambelor variante dorite de noi, cei mulți. Probabil că și de aia corporațiile au trecut deja la presiuni pentru reluarea lucrului: ca să nu uităm de unde am plecat, să nu uităm situația „normală”.

Doar că cetățenii abrutizați de televiziune, indiferent că vorbim de Antene sau Netflix (fiecare după posibilități) nu au idee de teama pe care o inspiră corporației un asemenea protest, fiindcă nu l-au mai făcut niciodată. Și atunci, cel mai probabil, se vor întoarce la muncă, supuși, în vreme ce curbele cu cazurile de Covid se vor plimba în sus și în jos ca traseul unui montagne russe, iar guvernele nu vor mai ști cum să le ascundă. Oricum le va fi mai ușor decît cu miile de cadavre.

Mass media. Zilele trecute am găsit pe prima pagină a site-ului Digi 24 un amplu material cu Chris Cuomo, un prezentator de la CNN care are Covid și care povestea, în termeni bombastici, despre teribila lui experiență. Apetitul mass media (nu doar) din România pentru prezentarea ca știre de interes public a unor experiențe ale vedetelor este cunoscut. Visul umed al oricărui jurnalist de televiziune român este de a se face Chris Cuomo cînd va fi mare, adică un multimilionar-vedetă care încearcă din toate puterile să își facă treaba în așa fel încît nimic să nu se schimbe în societate care să îi afecteze acest statut privilegiat, și pe care adevărul îl lasă, în principiu, rece. Cuomo a fost de curînd subiectul unui scandal după ce un vecin de 65 de ani a trecut pe strada lui și văzîndu-l în mijlocul unei adunări cu prieteni, rude și copii, i-a strigat că nu se face să încalce consemnul tocmai el, mai ales că e și bolnav de Covid. La care Cuomo i-a răspuns (atunci, dar și în cadrul unui interviu!) că era pe moșia lui, și că o să îi tăbăcească el curul gras cînd îl mai prinde prin cartier. De fapt, exprimarea lui Cuomo a vizat și zona „degeaba ai milioane de dolari salariu și stai într-o zonă exclusivistă dacă vine cîte unul din ăsta, îți strică ziua și tu nu poți să îi spui să se ducă în mă-sa…” Despre asta nu a mai scris Digi 24. În schimb nevasta lui Cuomo a luat și ea Covid.

Acești băieți (vorbesc de cei de la București, CNN păstrează încă rezerve față de discuție) vorbesc deschis despre „repornirea economiei” fiindcă au auzit și ei treaba asta afară. Că în România la ce „repornire” ne raportăm? Economia noastră se bazează pe consum. Redeschiderea mall-urilor? (Sau alte unități, tot de consum…? Prea multe sectoare care produc nu avem.) Probabil că da, din moment ce joi atît Kaufland cît și Lidl erau pline la Brașov, fără ca cineva să își mai bată capul cu numărul de persoane care sînt lăsate în magazin deodată.

Am dat exemplul Digi24 fiindcă e printre cele 2-3 canale pe care teoretic ai putea să te bazezi, restul mass media este chiar mult mai rău. La noi media este predominant de dreapta, capitalistă din tată securist în fiu jurnalist în multe cazuri, cu condiția să ne mai scutească statul din cînd în cînd, și pe noi, tembeliziunile, de niscai taxe. Meritocrația ține pînă pe 25 ale fiecărei luni, sau trimestrial, după caz, la plata taxelor. Iar presa „de stînga” este, bănuiesc, aia care ține cu PSD-ul, adică cea cu discursul cel mai virulent, cel mai naționalist. De aceea în principiu nu are sens să încercăm să înțelegem cine cu cine este, mai ales că patronii de presă sînt toți fie infractori, fie securiști, fie ambele. Un lucru trebuie reținut: niciodată presa nu va lua partea celor mulți, care reprezintă propria audiență, ci va susține politicienii și corporațiile.

În fine, Oamenii. Singurii care au avut reacții cît de cît imprevizibile. Ne-am fi așteptat la disciplină din partea vesticilor, și la dezordine în rest. Nu a fost chiar așa. În nenumărate cazuri cetățenii țărilor unde legea înseamnă ceva au reacționat ca românii, în vreme ce atenienii, spre exemplu, se comportă, după spusele unui amic al meu pe care l-am auzit în direct la Morning Glory, ca niște scandinavi. Sub atenta supraveghere a unei poliții îndrumate de primul premier grec femeie, grecii au redescoperit disciplina spartană. Biserica ortodoxă elenă a anunțat că de înviere pune lacăt pe biserici și așa a rămas. În schimb austriecii, care în general nu ies din linie, au avut altă abordare. La începutul crizei, undeva lîngă Innsbruck, la intrarea pe un domeniu schiabil rămas fără turiști, localnicii au umplut la refuz parcările și cabanele, confundînd consemnul cu vacanța și trăgînd niște beții monumentale. Răspunsul autorităților a fost să închidă rapid sezonul, ceea ce s-a întîrziat la Chamonix, care a apucat să devină focar de Covid.

Așa cum mă așteptam, fiindcă ne găsim în epoca socio-politico-mediatică botezată trist „post-truth”, cînd, indiferent de adevărul faptic, fiecare are o opinie fără să simtă nevoia să o susțină, au apărut tot felul de teorii, diverși autori dubioși susținînd idei asemenea, de la cea că virusul nu există, la cea că el se răspîndește în zonele unde au fost instalate antene 5G. În mod clar minciunile avînd ca sursă instituții ale sistemului, plus panica și frica, și ele lucrul dracu’, împing rațiunea la marginea procesului de gîndire, deci enormitățile sînt explicabile. Statisticile arată că nici jumătate din cei care navighează zilnic pe net nu știu să deosebească știrile false de cele adevărate, asta în cazul în care și-ar bate capul să le verifice. Să nu uităm că există o societate cu milioane de membri care susține că Pămîntul e plat. Totuși, nu e bine să crezi ceva doar fiindcă e scris, iar ție îți sună corect ca variantă. E indicat să verifici. Sigur, în multe cazuri guvernele abia așteaptă să îți mai taie din libertăți, sînt primul care susține că (aproape) orice autoritate este nelegitimă, dar în cazul ăsta faptul că există niște poliții care i-au ținut pe oameni departe de îmbulzeala aducătoare de Covid, a fost un lucru mai degrabă bun decît rău.

Apoi mai e curentul de gîndire cu „economia”, preluat desigur, de la media corporatistă. Am găsit cetățeni care păreau oameni dar foloseau aritmetica strîmbă a unui Trump sau Bolsonaro și erau de părere că „ăștia oricum trebuia să moară.” Greșit. Un diabetic de 65 de ani are șanse să trăiască și 15 ani de acum înainte, iar dacă el moare de Covid fiindcă nu se găsește pat liber la ATI este la fel de nedrept ca și cînd pe tine, tînărul capitalist de 35 de ani, te-ar omorî o mașină pe trecerea de pietoni. Adică o moarte care poate fi evitată cu puțină grijă din partea altei părți decît victima.

În fine, nerăbdătorii…aceia care „nu mai pot” să stea în casă și încearcă prin toate mijloacele să justifice reluarea activităților gregare în numele ideii că omul este un animal de turmă, de comunitate, etc. E greu să stăm izolați, știu. În tradiția yoga, chakra responsabilă de sex este și cea care coordonează activitatea socială, ceea ce de fapt pentru mulți nu reprezintă mai mult decît ieșitul în club sau la mall. Dar presupun că dacă nu ai un partener să îi spunem …satisfăcător, statul în casă devine o problemă. Am citit un studiu care arăta că omul are atîta nevoie de socializare încît în multe cazuri izolarea se poate dovedi mai dăunătoare chiar decît motivul pentru care ai fost nevoit să o alegi. Doar că în cazul ăsta se pune problema de viață și de moarte într-un fel similar unei rulete rusești cel puțin duble: ești responsabil pentru moartea ta dar și pentru moartea altei (altor) persoane. În cazul cel mai grav (și cel mai frecvent) acea persoană îți e apropiată. Dar chiar dacă nu îți este… Se pune următoarea dilemă morală, pe care am mai luat-o ca exemplu. Te poți îmbogăți pentru tot restul vieții dacă accepți ca pentru asta să moară, în cu totul altă parte a lumii, o persoană pe care nu o cunoști, nu știi nimic despre ea, nu vei auzi vreodată nimic despre ea și, desigur, nu vei fi pedepsit pentru moartea ei. Accepți?

Deci dacă nu ne testează de virus statul ai cărui cetățeni sîntem, ne testează virusul însuși. Imunitatea, dar și umanitatea. Să nu picăm testul! Măcar la individual compus să facem bine, dacă la proba pe echipe vom eșua.

Fiindcă, dacă cunosc suficient de bine oamenii, probabil că următoarea perioadă, care va dura vreo doi ani, va fi aceea în care ne vom întoarce cu toții la muncă, supuși, perpetuînd un sistem greșit din multe puncte de vedere, deși o ocazie mai bună să reglăm niște conturi (pe unele la propriu) nu vom avea. Speriați de orice înseamnă condiții noi, obișnuiți cu șopingu’, cu meciurile de fotbal, cu grătarele cu prietenii noștri ușor idioți, dar simpatici, de care ne era atît de dor. Vom primi și virusul în viața noastră, mai mult sau mai puțin controlat, îi vom urmări curba pînă cînd vom deveni parte din ea. În definitiv în istoria omenirii doar două boli au fost eradicate: variola și pesta bovină, restul sînt printre noi. Vom înghiți o nouă categorie de minciuni din partea guvernelor noastre, cele din spectrul Covid. Căci probabil, ca să „meargă economia”, ni se va ascunde numărul real de victime și vom fi scandalizați cam un sfert de oră pe seară de noi reportaje despre oameni care nu își găsesc morții, sau despre unii care găsesc morți și nu știu ai cui sînt. Unii dintre noi ne vom imuniza de la sine, alții ne vom vaccina, cei mai mulți nu vom avea simptome. Iar Julian Assange va înțelege în sfîrșit că cetățenii pentru care a stat șapte ani închis în casă nu aveau cum să sară în apărarea lui din moment ce sunt lipsiți de reacție pînă și în fața propriei condamnări.