ORTODOXIA, SPAGA SI NATALITATEA

Recent i-am impartasit inca unui amic, lui Maxi, din pacate la schimb cu experienta lui similara, teribila intamplare pe care am trait-o cu un popa la inmormantarea lui tata, acum doi ani si ceva. Fiind popa de parohie, s-a simtit obligat sa vina la inmormantare si sa tina slujba cu toate ca nu numai ca nu il chemasem, dar evitasem cat putusem sa afle ceva tocmai fiindca tata nu il suporta, unul din motive fiind acela ca era cunoscut drept un mare spagar.
Pe scurt, la tata urma sa slujeasca preotul de la cimitir cu care tata avusese o relatie interpersonala normala. Doar ca din surse obscure popa ala nasol a aflat de moartea tatei si s-a prezentat la slujba “din oficiu”, sperand, banuiesc, la o spaga babana si la notorietate, avand in vedere ca familia mea e destul de cunoscuta in Brasov in primul rand datorita faptului ca ai mei au fost zeci de ani dascali in diverse scoli si licee.
Vine popa nasolu’ oribilu’ burial-crasheru’ si ne cere necrologul pe care il scriseseram cu cea mai mare atentie in noaptea dinainte, avand grija sa fie scurt, decent si nu prea lacramos. L-am dat, ce era sa facem ? Doar nu era sa il dam afara pe ala de la inmormantare … A inceput sa vorbeasca pe nas si timp de 20 de minute, fara sa arunce mai mult de o privire pe necrolog, desi il avea in mana, a improvizat o telenovela cu iz de manea, in timp ce frate-meu si cu mine ne tineam pe rand unul pe celalalt sa nu ii sarim in gat.
Pe tot parcursul acelui spectacol scarbos, chintensenta prostului gust popesc, care nu are nimic de a face nici cu ortodoxia, nici cu traditia, popa nu a incetat sa il numeasca pe tata, pe profesorul Vintila, “nea Bebe”(!), de parca ar fi avut ca scop sa ne scoata din minti mai abitir, daca s-ar fi putut. La final ii arunca lui varu-meu, care se ocupa de ungere “vedeti ca nu s-a platit slujba…” Noroc ca varu’ primise de la noi instructiuni specifice sa nu ii dea nesimtitului nici un chior. Dupa cateva zile am auzit de la preotul de la cimitir ca popa nasolu’ il amenintase cu o reclamatie la mitropolie fiindca a fost “sarit” de la inmormantarea unui enorias din parohia lui. Ca si cand asupra astora avea drept, daca nu de viata, (tata fugea de acasa zilnic inainte de Boboteaza sa nu cumva sa fie gasit), macar de dupa moarte, daca tot nu mai poate enoriasul sa protesteze. Drept care l-am sunat pe nesimtit si i-am spus textual ca noi am decis sa nu il anuntam fiindca tata nu si-a dorit sa vina sa slujeasca el la inmormantarea lui, pentru ca nu il suporta. I-am mai spus ca faptul ca a venit sa tina slujba si ca a tinut-o in felul ala manelistic, a fost cea mai mare jignire pe care am primit-o vreodata, tata, frate-meu si cu mine. Mi-a inchis. L-am sunat din nou sa ii mai zic. Nu mi-a raspuns. Acum doua saptamani pe popa nasolu’ l-a lovit un AVC. A mai dus-o o zi. Avea 59 de ani. Iar eu nu stiu ce sa simt, caci ce le-am spus celor apropiati ca simt nu a fost primit in acord… In afara de frate-miu, care a spus ceva ce semana cu ce am si eu in suflet.
Ma intreb cati dintre cei care se fac preoti mai pornesc pe lungul drum catre Dumnezeu cu ganduri ortodoxe, si cati cu gandul la spaga, intr-o tara in care jumate dintre locuitori pupa moaste pe bani, care are 18000 de biserici si doar 5000 de scoli, iar ideea de secularizare e tot mai departe, treaba care ne intoarce inainte de unirea principatelor. Nu-i vorba, ca nu suntem singurii. Daca acum 100 de ani jumate din cetatenii lumii se declarau ca apartinand uneia din cele patru mari religii, crestinismul, islamul, hinduismul si budismul, acum doua treimi dintre ei sustin ca sunt parte a uneia din ele.
Aseara un alt prieten imi povesteste ca bunicul lui, ortodox dedicat si epitrop cinstit (pe bune) in parohia unuia din cei mai mari spagari din popimea brasoveana, i-a dat lui si sotiei lui urmatorul sfat: daca nu ati facut copii pana acum, nu mai faceti, ca ii dati pe mana antihristului.
Advertisements

UN EXPERIMENT SOCIAL CU SUPERGLUE

Fara sa vreau, postarea mea de pe Facebook (https://www.facebook.com/marius.vintila.169) cu linia de superglue aplicata unuia care parcase pe un loc pentru cei cu dizabilitati  s-a transformat intr-un experiment social autentic. Am egalat cu ea numarul de like-uri primite pentru ultimul text despre cum a fost omorat radio Guerrilla, (cel mai popular dintre textele mele), si am depasit de aproape doua ori numarul de like-uri primit de textul de pe locul doi, despre un barbat care imi cedase un loc de parcare pe care oricum il ocupase abuziv.

Parcarea este, pare-se, un subiect sensibil la romani, oricum ai lua-o, da-o, executa-o. Si e de inteles din moment ce un numar de comentarii la postarea mea recenta ma condamna pentru faptul ca in realitate ma razbunasem pe biata masina si “ea cu ce era vinovata” ?!?!!

De altfel acum nu textul in sine, (fie el si insotit de fotografii), constituie miezul postarii si esenta ei ca experiment social, ci comentariile, pe care le-am impartit in categorii. Am sa incerc sa le redau continutul la pausal, dar pe tipologii:

  1. Comentariul cetateanului solidar. Pondere – peste 80%, adica majoritatea covarsitoare. Actiunea mea de a le atrage atentia celor doi care parcau pe locul pentru handicapati a placut, mai ales ca de foarte multe ori multi doresc sa o faca sau chiar o fac, iar partea haiduceasca a parut continuarea fireasca a primei, intr-o tara in care pe autoritati le doare la cascheta de o parcare gresita, si daca dai un telefon la politie sa reclami asa ceva mai ca nu ti se rade in nas.
  2. Comentariul cetateanului corect: Pondere – 5%. Sunt cetatenii care vor aduna procentele specificate dupa fiecare categorie ca sa vada daca da la numar. Da, fiindca am si eu OCD. Acesti cetateni mi-au atras atentia, pe buna dreptate, ca am comis un act de distrugere (corect) sau de vandalism (corect) sau alte fapte pentru care as putea lua un numar de ani de bulau care ar egala, in anumite circumstante, numarul de ani pe care ii va lua Udrea pentru sutele de milioane de euro si alte fapte cunoscute. Corect. Oare ? De asemenea cetatenii au subliniat ca gestul meu nu este un mod corect de a actiona daca vreau sa fiu corect, ci ca ar trebui sa anunt autoritatile competente etc. Corect.
  3. Comentariul cetateanului cu copii cu dizabilitati: Pondere – 4%. Daca faci parte (ca mine) dintre fericitii care nu au in familie sau in preajma persoane cu dizabilitati, ai ocazia sa iti faci o (fie si foarte vaga) idee despre cum e, citind aceste comentarii. Care, apropos, imi aproba gestul si inteleg perfect de ce. Are de a face cu furia acestor oameni impotriva unei societati in care dizabilitatile sau a avea grija de cineva cu dizabilitati inseamna condamnare. Iar daca si semenii te trateaza cu parcari pe locul cu scaun cu rotile iti vine sa il pupi pe ala de ii baga nesimtitului superglue la cheder. Sau oriunde.
  4. Comentariul cetateanului care iubeste masina ca idee. Pondere – 6 % – pai da, dar te-ai razbunat pe masina – si masina ce vina are ea saraca ca e condusa de un prost ? In cazul in care cineva ar avea idee sa infiinteze, ca in Rusia sau Brazilia, o asociatie care sa lipeasca abtibilduri pe parbrizele masinilor neglijent parcate, acesti cetateni ar infiinta o asociatie paralela care sa confiste masinile soferilor iresponsabili care parcheaza acolo unde masinile lor ar putea primi infamul semn, fiindca masinile nu merita sa fie facute de rusine.
  5. Comentariul cetateanului care parcheaza si el ilegal. Pondere – 2,5%. “Si daca ala te lua la bataie”, respectiv “mama, Vintila, ce ti-as face eu daca te-as prinde ca imi pui superglue pe masina…” Mda.
  6. Comentariul cetateanului acuzator. Pondere – 0,5%. “Da, dar si tu ai parcat pe un loc din ala la Baneasa Mall acum cinci ani cand erai la Guerrilla” etc … Nu imi amintesc, dar nu e imposibil. Am gresit si eu in toate felurile. Ma enerveaza insa ca cetateanul imi refuza dreptul de a evolua. Sa stii ca am si fumat 23 de ani, scuipam pe jos cand jucam fotbal in clasa a sasea, ma dadeam la gagici care aveau prieten si chiar, mai nasol decat orice, am lucrat cativa ani la Pro TV. Nimeni nu e perfect, dar acesti cetateni sunt. Si cred ca merg si la sala.
  7. Comentariul cetateanului pozitiv. Pondere – 1%. Cam atatia cetateni si-au adus aminte de omul care mi-a multumit ca i-am atras atentia si si-a miscat masina de pe locul interzis lui.
  8. Comentariul unui bou mai mare sau egal cu cel care mi-a intors spatele si s-a carat in magazin: Pondere – 0,5 %. Cel ce a insemnat, pentru pagina mea, o premiera a folosirii limbajului buruienos inutil in patru ani de facebook cvasineingradit. L-am dilit fiindca atat de brusc m-a scos din pepeni commentul lui incat mi-am amintit ce m-a facut de fapt sa folosesc superglue impotriva taxiului.

In orice caz, dupa ce am citit comentariile am analizat mai atent gesturile mele din parcarea depozitului pentru haleala. Pentru ca au fost doua actiuni distincte: aceea de a-i admonesta pe cei doi care au parcat pe locul pentru cei cu dizabilitati, (gest in urma caruia am constatat ca unul din cei doi era de fapt, dupa comportament, un bou, iar celalalt era un om normal ca noi), si aceea de a-i strecura unui taxi parcat pe alt loc pentru cei cu dizabilitati niste superglue pe chederul geamului lateral. Recunosc ca in partea a doua am actionat la impuls, imatur si iresponsabil. Nu vreau sa imi iau drept circumstanta atenuanta faptul ca in general acesti magari, boi, pe care altminteri in aproape orice ocazie ma feresc sa ii numesc asa, nu sunt sanctionati de autoritati pentru dobitoceniile lor iar lumea li le inghite de prea multe ori. Nu e normal ca gestul civic sa se transforme in chibrituri infipte in broasca sau in geamuri sau fete sparte. Insa uneori ne pierdem rabdarea si luam dreptatea in maini fiindca alta varianta nu ni se ofera. Pe scurt, la final-total-general, sub linia unde adunam “civilizatia”, cu toate ca nu mi se pare un gest corect sau demn de lauda, as face-o din nou, chiar daca as fi acuzat ca am facut-o doar pentru satisfactia personala.

Si ulterior, fie ca ala de e fara de pacat sa ridice piatra. Ca sa ii sparga si luneta boului, normal.

PIZZA CU TRUFE SI CU DE TOATE

O dimineata de luni chiar mai dureroasa decat sunt in general diminetile de luni. Incerc sa ma relaxez in timp ce acele lui Dragos de la 28 TATTOO imi deseneaza pe gamba o cicada cu multe suprafete de umplut cu negru. Am invatat in cateva ore ca daca ii dau voie durerii sa existe in paralel cu mine fiind constient de ea si respectand-o, dar nelasand-o sa ma preia cu totul, daca imi mentin ritmul respiratiei regulat indiferent de ritmul durerii, pe care o poftesc sa sada intr-un colt mai intunecat, dar atent supravegheat, al constiintei mele, putem trai binisor impreuna pana iese desenul. Oricum, no pain, no gain – adica in traducere directa si neasteptat de libera – fara paine nu obtii gaina.
In ultimele patru zile am comis doua premiere pe linie profesionala: am prezentat o licitatie si am comentat la televizor o competitie sportiva. Stai ca va spui despre fiecare.
Licitatia a fost organizata de Alex Gavan. Strangere de fonduri pentru Nepal. Nu mi-o dati pe aia cu “de ce Nepal ?” ca nu mi se pare cinstit. Stiu, exista si la noi multi care au nevoie de ajutor, dar care e ala de stabileste cine are nevoie mai mult si mai ales dupa ce criterii ? Caci daca criteriul este ca sunt (respectiv nu sunt) de la noi din tara, pentru mine nu functioneaza.
Alex a strans aproape 90.000 de euro, din care cam 5000 la licitatia de joi seara. Enorm pentru o campanie freelance bazata exclusiv pe voluntariat. (Ca sa avem termen de comparatie, trebuie sa stim ca SUA a trimis 1 milion de coco ca ajutor imediat dupa cutremur). Publicul licitator prezent la Green Mogo (cuibul verde al prietenilor mei Marius si Felicia caruia eu ii spun “green mojo”) format din oameni extraordinar de faini, multi dintre ei cu mainile mai mult pe sus la fiecare strigare. Respect. Fiindca am simtit nevoia sa particip la licitatie si altfel decat doar cu gura, mi-am donat tricoul de joc de la nationala de rugby pe care il aveam de la un prieten din federatie de la un meci cu Georgia, cu numar de joc si tot ce trebe – adica ceva destul de greu de obtinut, apreciat de amatorii de rugby memorabilia. Singura mea interventie pe tricou – o linie cu marker permanent negru care taie numele sponsorului de atunci al nationalei: rmgc, fie-i numele scris cu minuscule pentru eternitate, si alte chestii mult mai rele.
Vineri am plecat spre Miercurea Ciuc, unde a fost etapa de FMB Bronze, adica un eveniment de prima clasa in dirt jumping (google it!). Aveam de comentat obraznic pentru sport.ro, impreuna cu Maxi Munteanu, un guru al bicicletei, timp de o ora si … aproape doua. Pe langa asta, in aproximativ doua zile de stat pe acolo, am facut cunostinta si cu felul de a primi oaspeti romani al secuilor ciucani. Important, caci multe povesti am auzit despre aia care, daca nu le vorbesti in maghiara, iti dau pain in loc de paine (ca tot vorbiram mai sus).
Concursul a decurs bine, echipa de la eveniment a fost minunata si inteleg ca si comentariul a fost decent, cu toate ca timp de vreo douazeci de minute ne-a murit monitorul si singurul lucru pe care l-a vazut Maxi din unghiul contre-jour in care ne aflam au fost “umbre pe cer … seee rotesc”, caci ce e un 360 sau un frontflip ? Ceea ce l-a obligat sa vorbeasca generalitati in timp ce eu ma chinuiam sa nimeresc o infigere mai eficienta a scartului in fundul monitorului. Pervers, nu ? Pana la urma am reusit sa comunic prin semne cu carul si a venit cineva care a rezolvat problema, cu exceptia faptului ca imaginile au fost de atunci inainte alb-negru pe monitor, ceea ce ne-a transformat competitia intr-una cu tenta usor noir.
In ceea ce priveste comunicarea cu ciucanii, ea nu s-a facut prin semne, ci in limba romana, cu niste persoane care parea ca ne asteptau de multa vreme numai pe noi si ca singurul lor scop in viata era sa ne faca fericiti. M-am intrebat, impreuna cu membrii echipei, unde i-au ascuns pe “ungurii aia ai dreaq” si ostili, ca noi nu am dat de ei. La barul din hotel ni s-a dat cafea pe datorie daca nu am avut bani la noi. O chelnerita de la restaurantul San Gennaro (care serveste chestii cu trufe, rasfatul zonei) ne-a salvat viata si mancarea nelasandu-ne nesupravegheati cand ne-am jucat cu prea mult ardei iute macinat in sosul de rosii, desi putea sa ne lase sa mancam linistiti, sau ma rog, un fel de a spune. Dar culmea a fost atinsa cu urmatoarea intamplare: in noaptea de sambata Vero m-a lasat sa ma mai plimb un pic prin fata blocului cu gagicile si cu baietii si s-a dus sa se culce. Problema e ca lui Vero, cand e obosita si adoarme, ii poti porni langa ureche toate drujbele din judetul Harghita ca tot nu obtii vreun rezultat notabil. Ceea ce s-a intamplat si de data asta, doar ca a si incuiat pe dinauntru, obligandu-ma sa iau inca o camera, pe care, evident, urma sa o platesc eu, caci organizatorii, care imi platisera deja cazarea pe doua nopti, nu aveau nici o treaba cu asta. Surpriza a fost a doua zi dimineata la receptie, cand doamna mi-a spus ca nu am nimic de plata fiindca colegul ei nu mi-a trecut camera la socoteala, considerand ca a fost vorba de o neplacere pe care pur si simplu m-a ajutat sa o rezolv. Nu a primit nici suta de lei pe care i-am intins-o si pe care in mod evident o meritau, dumneaei si colegul care nu ma taxase. De cate ori vi s-a intamplat asa ceva, oriunde in lume ? Eu am trait asta la Hotel Fenyo (Bradul), din Miercurea Ciuc. Respect personalului, cum ar spune Maxi. Cu atat mai mult cu cat un autostopist pe care l-am luat de la Tusnad la Sf. Gheorghe (ai carui mama era maghiara din Tg. Mures), ne-a confirmat ca secuii sunt cam ai dracului si tare incapatanati: “Tata a fost secui si chiar si noi aveam probleme cu el …”(!) Pai si atunci, noi la ce sa ne asteptam ?