LEGALIZAȚI TRAFICUL RUTIER!

    Ce țară frumoasă avem! Și nu urmează ”ce păcat că e locuită”. La proba pe echipe nu cred că românii sunt mai corupți ca slovacii, mai hoți ca italienii, mai murdari sau mai proști decât americanii. Generalizări puerile…Dar dacă tot am intrat în hora asta, vreau să scriu despre un capitol la care mi-e rușine cu românii: felul în care circulăm cu mașina.

   Traficul: acel loc unde cocalarul este egal cu corporatistul și cu intelectualul, bogatul cu săracul, femeia cu bărbatul, tânărul cu bătrînul și nimeni cu el însuși. Nu contează cât de lung ai părul, cît de înalte tocurile, dacă ești un tip calm sau sub medicație, cîte infarcturi ai avut sau dacă ești în mașină cu gagica sau cu șeful și tu ești șoferul firmei. În trafic cel mai probabil vei înjura, vei gesticula, vei urla, pe scurt te vei purta ca majoritatea celorlalți șoferi. Ba chiar am auzit persoane zicînd că nu înjură decît în trafic, dar acolo “nu se pune”. Prostia aceea cu aer de mare șmecherie care se spunea despre revolverul lui Samuel Colt e valabilă pentru traficul din România. Că Dumnezeu i-a făcut pe oameni, dar traficul rutier i-a făcut egali. Traficul ne nivelează. Și, la fel ca și Colt-ul, numai în jos.

   Să dezvolt: sînt biciclist. Dacă nu–s atent, mor zilnic de cîte două-trei ori. De la înălțimea pe care mi-o dă cadrul, combinată cu fragilitatea instalației prin comparație cu tona jumate de metal care îi înconjoară pe automobiliști (ceea ce se traduce în atenție sporită pe secundă), e greu să ratez nepăsarea, mârlania, misecuvinismul si toate acele trăsături manifestate în decizia de la volan, care mă poate afecta fizic sau doar SCOATE DIN MINȚI!

   Mai jos am încercat o listă cu cele mai periculoase și mai deranjante 10 încălcări ale regulilor de circulație, precum și ale bunului simț sau logicii elementare, în funcție de frecvența cu care se petrec:

  • Parcarea pe trotuar, pe trecerea de pietoni, lîngă trecerea de pietoni, pe locurile pentru cetățenii cu dizabilități, în apropierea unor străzi laterale unde se obstrucționează vizibilitatea la ieșirea de pe acele străzi. Miercuri am avut invitați la emisiunea de la Radio7 trei nevăzători care mi-au spus în direct că dacă noi nu ne-am mai parca vehiculele pe trotuar s-ar face un mare pas spre atît de mult visata-în Occident de mult obținuta-deplasare neasistată a celor care nu văd.
  • Staționarea pe avarie pe banda a doua(!), în vreme ce prima bandă e deja ocupată cu vehicule parcate ilegal, obligînd tot sensul să circule pe o singură bandă. Aceasta se combină deseori cu deschiderea ușii de către șofer fără să se asigure în oglindă, spre deliciul biciclistului care trebuie să oprească brusc sau să intre în fața mașinilor de pe banda a treia.
  • Nesemnalizarea la schimbarea benzii sau la intrarea pe o stradă laterală
  • Neacordarea de proritate pietonilor. Brașovul, ai cărui șoferi îi înjură pe cei bucureșteni cu orice ocazie, a stabilit anul trecut un trist record: cei mai mulți oameni loviți mortal de mașini pe trecerea de pietoni. Iar cînd li s-au instalat “cocoașe” la zebre au început să se plîngă că s-a perturbat fluența circulației, că își strică mașinile, că ambulanțele nu mai pot circula destul de repede, deci este pusă în pericol viața bolnavilor. (Într-adevăr, ce poate fi mai plăcut decît să circuli fluent spulberînd cîte un pieton știind că în urma ta vine ambulanța cu viteză destul de mare încît să ajungă la spital cu victima încă caldă?!…)
  • Stropirea pietonilor cu apă din bălți
  • Folosirea claxonului, al cărei unic rezultat este de cele mai multe ori poluarea sonoră.
  • Vorbitul la telefon fără handsfree și tastatul la volan. Se poate vorbi la telefon în trafic fără handsfree, dar!… sunt foarte puțini șoferi care pot face asta fără să le fie afectată capacitatea de a conduce. (Nu pot descrie ce simt cînd văd că de pe o stradă laterală vine o mașină al cărei șofer nu are vizibilitate la stînga deci nu va opri în dreptul bordurilor ca să poată obține ceva vizibilitate pe după mașinile parcate prost, și în același timp ține cu o mînă telefonul la ureche). Cît despre tastat, se știe că cine tastează și șofează, nu șofează.
  • Depășirea biciclistului urmată de viraj la dreapta brusc, fără a semnaliza, tăind calea biciclistului. Sau a altei mașini.
  • Trecerea pe culoarea roșie. Din ce în ce mai frecventă și mai nesimțită. Poate și din cauza reacției flasce a agenților de la rutieră. Imediat și despre asta.
  • Neasigurarea în oglindă înainte de efectuarea unei manevre.

   Caz particular: curierii. Cînd ți-e lumea mai dragă, o dubă de curier pe avarie în fața ta. Nu te pui cu românul cînd e în misiune sau la servici. Știu că ai treabă, nene, dar care e vina mea să mă scuipi pe banda din stînga doar fiindcă ți-e lene să parchezi ca lumea și să faci cîțiva pași de la mașină pînă unde ai de lăsat pachetul…pe accesoriile alea care încep pe accelerație și ambreiaj și ți se termină în curul unde te doare de ceilalți?!

   În cazul în care încă nu suntem pe deplin lămuriți cum stau șoferii cu atenția în trafic, să aflăm din statistici: se estimează că un conducător auto este atent la șofat și numai la șofat în proporție de 15% din timpul petrecut la volan. Nu mă credeți pe cuvînt, verificați.

   Dar cum reacționează poliția rutieră la tot acest haos în care singura regulă care se respectă-nu tot timpul-e circulația pe dreapta? Poliția este de un calm letal: nu face nimic. Cîte milioane se pot încasa doar din parcările pe trotuare, complet blocate zilnic de mii de mașini? Cui îi pasă? În nici un caz poliției rutiere. La neacordarea de prioritate pentru pietoni agentul nici nu mai clipește sub caschetă. A mai vazut din astea.

    Aud foarte des întrebarea: “dar unde să parchez în altă parte, că nu am unde?” Poate că ar fi trebuit să ne gîndim la asta cînd am plecat în oraș cu mașina. Iarăși, ce vină are pietonul care-mi șterge mașina cu pantalonii că primăria nu a făcut parcări dar eu insist să vin cu mașina la muncă? Un taximetrist american mi-a spus odată, cu aerul cuiva care dă o replică memorabilă într-un film: “de toate găsesti în Los Angeles, în afară de două lucruri: puțină căldură umană și…un loc de parcare”. Sunt milioane de mașini în L.A. ai căror șoferi caută cu toții, zilnic, la aproximativ aceleași ore, un loc de parcare, totuși nu am văzut nici o mașină parcată aiurea, deși amenzile sunt mici pentru venitul lor. (Eu am luat una din neatenție și am plătit 67 de dolari). Dar acolo dacă-ți lași mașina greșit în cinci minute îți înmugurește amenda în parbriz.

   Anul trecut mi-am luat o sculă de metal de vreo 500 de grame cu care să dilesc oglinzile vehiculelor lăsate aiurea pe partea dreaptă a drumului, pe avarie sau nu. Nu am folosit-o niciodată, măcar din dorința de a-mi dovedi mie că sunt mai bun decît șafiorul ce comite mîrlănia. Mai recent am decis nici măcar să nu mai înjur sau să mă stropșesc. Iar săptămîna trecută am mai încercat ceva: i-am întrebat, pe un ton calm, pe doi șoferi care mi-au ieșit înainte de pe străzi laterale (eram cu bicicleta si evident că i-am ajuns la semafor) de ce nu mi-au acordat prioritate. Amîndoi și-au cerut scuze! Felul meu politicos de adresare a funcționat.

   Acum cîțiva ani pe un drum național secundar dinspre Sibiu spre Brașov am dat de un semafor roșu-verde care semnaliza restrîngerea circulației pe o singură bandă. Am oprit la roșu deși nu venea nimeni din față si aveam vizibilitate de aproape 1 km. Imediat m-au depășit toate patru mașinile din spate, trecînd fără ezitare de semafor. M-am gîndit atunci că într-o țară așa cum vrem noi să fie a noastră șoferii ar opri la roșu chiar și pe acel drum pustiu. Poate din cinci mașini ar trece totuși una, să nu se spună că suntem un popor stupid. Dar atîta vreme cît din cinci șoferi numai unul respectă semnul, mi-e teamă că suntem mai aproape de pumnii pe care-i schimbă șoferii ruși alcoolizați din montajele de pe youtube decît de plictiseala germană.

   Traficul rutier este, dacă nu chiar o măsură a civilizației, măcar una a respectului față de concetățean și a capacității de comunicare empatică între noi. Deocamdată le ratăm pe ambele. Romania staționează pe dreapta și nici măcar luminile de avarie nu îi funcționează.

 

CUM ERA EU SĂ LUCREZ LA ANTENA 3

De curînd am preluat în leasing cu acte, de la un clujean de onoare, o campanie https://www.de-clic.ro/petitii-active, care cere boicotarea produselor cu spoturi pe Antena3 și RTV. Adrian Docea, clujeanul, era convins, ca și mine, că dacă nu săltăm audiența petiției la 100.000 de semnături, ursul va trece în timp ce cîinele va răguși latrînd cu botul în gard. Totuși, cu toate că numărul de semnături e deocamdată mai modest, campania are efect, ajutată, desigur, de inițiative asemănătoare, de căpătîi fiind cea a Frontline Club, a cărui lideră, Raluca Feher, a centralizat, cu firească mîndrie, scuipăturile veninoase ale anteniștilor și romîniștilor (altfel cum să le zic ălora de la RTV?). Chestie care ne aduce la problema de fond, mai ales că acum 3 ani jumate era cît p-aci să lucrez pentru Antena3. Nu vă foiți în scaune !

Dragilor, cred că știți; lucrătorii din mass media se cam cunosc între ei. Chiar și un personaj mai puțin ascuțit, cum sunt eu, care își petrece weekendu’ mai degrabă într-un cort decît într-un club (nu că ar fi ceva rău cu clubu’, doar zic …) a întîlnit cîțiva oameni, inclusiv pe cîțiva din ăia care se ocupă cu hater-eala cotidiană la A3. Cu Adrian Ursu am fost coleg de facultate, am băut beri pe la Gambrinus de mai multe ori, acum o sută de ani, în ‘90 toamna. Mult mai tîrziu am fost colegi în trustul Realitatea și am fost invitat la el la emisiune de două ori. Mi s-a părut că Adrian era tipul jurnalistului corect, argumentat și tenace. Tot de două ori m-a invitat la emisiunea lui și Mircea Badea, pe care l-am întîlnit de mai multe ori și l-am urmărit la TV, cu rezervele de rigoare legate de mesaj, aproape doi ani. Cred în continuare că este un tip inteligent, citit și cu umor. Și pe Gîdea (jur că îmi scapă acum prenumele lui și nu am chef să îl caut) l-am întîlnit cel puțin o dată, cînd am stat de vorbă vreo două ore, prin 2008 cred. M-a chemat să lucrez la un radio de știri al Intact, News FM, care între timp a dispărut. (Poate dădea știri prea curate, s-or gîndi ei acum). Și Gîdea (încă nu mi-am amintit prenumele-i) părea în regulă, se purta … cum să zic eu ? Cam ca un om, așa. Și îl mai știu pe producătorul general de știri al trustului. Brașovean, șagunist ca mine, fost înotător de performanță, un tip fain și deștept. A fost unul dintre producătorii matinalului de la ProTV cînd eu eram gazda emisiunii. Ultima dată l-am sunat să îmi ajute un prieten să strîngă bani pentru o operație de cancer. L-a ajutat imediat fără ezitare.

DAR … (se zice că niciodată nu trebuie să reții nimic din ce precede cuvîntul “dar”) ceva se petrece cu acești oameni îndată ce sunt în emisie. Jetul de ură și de minciună “în falș”, de desconsiderare pentru regulile bunei practici jurnalistice și pentru inteligența publicului, pentru binele social pînă la urmă, nu poate avea decît una din două explicații sau pe amîndouă combinate. Fie oamenii cred ceea ce spun și fac ceea ce fac din convingere, fie nu cred și o fac pentru bani. Oricare dintre variante mi se pare la fel de gravă. Aseară în piață, cineva cu destule informații în pungă spunea că oamenii și-au asumat rolul de paiațe în circul antenist contra unor meleoane. Posibil, oricum sumele nu sunt importante, ci DACĂ este adevărat, și nu știu dacă e. Pot doar să bănuiesc.

În 2013, prin august, eram proaspăt întors din State unde voiam sa ajung din nou. Le-am propus celor de la A3 să le fac o emisiune săptămînală de 3 minute, cu diverse subiecte din California, pe care să o insereze în weekend între știri și breaking news-uri. Urma să mai am o întîlnire cu încă un factor de decizie să discutăm despre proiect, cînd au început protestele cu Roșia Montană. Am văzut cum au tratat Badea, Gîdea (încă nu … scuze) și Antena subiectul protestelor, odată ce s-au apucat de el. Iar pe mine m-a apucat o ciudată senzație combinată de indignare, vomă și rîs. Evident că nu m-am mai dus la nici o întîlnire cu nimeni de acolo vreodată.

Acuma, eu sunt convins că cei despre care am scris aici știu că nu am nimic cu ei personal, ci am o mare problemă doar cu felul iresponsabil în care tratează actul de presă. Nu mai cred nici în Moș Crăciun, nici în verificări din 3 surse, imparțialitate sau alte povești. Însă să țeși o realitate paralelă în emisiuni care se vor “de știri” mi se pare extrem de grav.

Grav e și faptul că toată gașca inamovibilă de la CNA se uită la televizor și se întreabă ce e oare de făcut, ca și cînd nu ar ști că difuzarea de știri e un serviciu public de seamă, chiar dacă e performat de o entitate privată, și că faultarea realității la oră de maximă audiență nu rămîne un delir personal al autorilor, ci are consecințe și mai ales este SANCȚIONABIL.

De aceea, în condițiile date, nu avem decît să continuăm sa luptăm singuri, adică fără nici un fel de ajutor de la autoritățile pe care le plătim să își facă treaba. Căci după cum se vede, companiile cumpărătoare de publicitate au priceput. Și dacă nu sunt încasări, pînă și răbdarea unui securist pîrnăiaș ajunge rapid la capăt. Iar atunci se va ieși la interval … cu scuze.

http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21605668-analiza-cum-resimt-antena-3-romania-presiunea-revoltei-anticoruptie-functioneaza-nu-impotriva-abuzurilor.htm

http://www.iqads.ro/articol/37789/cum-a-evoluat-publicitatea-difuzata-de-antena-3-si-romania-tv-in-ultimele-3

  • Cu tot cu corectură, mi-a luat cam trei ore să scriu textul ăsta. Poate părea mult, totuși nici acum nu mi-am amintit prenumele lui Gîdea, și nu am de gînd să îl caut că mi-e jenă de Google.
  • Pe parcursul scrierii acestui text nici un animal nu a fost rănit. Poate după publicare.

 

 

A DOUA MOARTE A DOMNULUI LIICEANU

Nu l-am citit pe d. Liiceanu. In afara unor articole si a unei carti (pe care am inceput-o, recunosc, din cauza unor pasaje ridiculizate in presa) si care mi s-a parut pana la urma destul de cinstita si valabila, nu stiu nimic din opera lui.

L-am respectat pentru legatura dumnealui cu un filosof mult-venerat, la umbra prejudecatii ca intelectualii adevarati merita respect a priori. Ce m-a facut sa pierd din respectul fata de dumnealui au fost, intre altele, guduratul pe langa Basescu (ocazie cu care am scris un text intitulat “Moartea domnului Liiceanu”, de unde si titlul textului de fata) si faptul (auzit de la mai multe persoane care au lucrat la editura dumnealui) ca isi plateste oamenii foarte tarziu si foarte prost, ceea ce spune mult despre calitatea umana a cuiva.

Revenind la primul motiv, dupa parerea mea atitudinea cetateanului fata de putere este o prelungire a atitudinii fata de aceasta a intelectualilor. Intelectualul nu isi poate permite luxul de a avea partizanate politice. Sunt de acord cu cei care cred ca “datoria intelectualului nu este de a rezolva crize, ci de a le crea.” Sau, macar, asa, la minim, “datoria numarul unu a intelectualilor este sa taca atunci cand nu pot fi de folos” – spunea Umberto Eco intr-un titlu din L’Expresso cu ceva ani in urma. Ceea ce este congruent cu ce ziceam eu mai sus, apropo de partizanat. De curand, premierul Turciei, Erdogan, intindea intelectualilor, neindemanatic, vechea capcana: intelectualii sunt fie de partea noastra (adica a unui guvern aproape dictatorial care are mari probleme cu drepturile omului), fie de partea teroristilor.

La fel ca in cazul politicii, cheia comportamentului societatii fata de valorile progresiste este pozitionarea intelectualilor acelei natii fata de respectivele valori.

Concret, iata de ce ma ambalez. Zilele trecute d. Liiceanu a avut la RFI o interventie la fel de gresita – asa se vede de la mine – ca cea a d-lui Patapievici in textul ala in care argumenteaza ca discursul politically correct este o fita stangista.

“Daca multiculturalismul devine criminal, trebuie sa ii punem limita”, spune d. Liiceanu. Din pacate, nimeni nu l-a intrebat atunci, pe loc, cum a devenit multiculturalismul criminal. Atentatele teroriste se trag cumva, dupa parerea d-lui Liiceanu, de la vreun exces multiculturalist ? Si daca da, in ce fel ? Cum de nu am avut nici un atentat in Dobrogea celor 50 de natii adunate laolalta, si nici un conflict interetnic, in atatia ani ? Apoi, cum ii putem pune multiculturalismului limite si unde anume ? Cam pana la ce nivel putem fi multiculturali si de unde devine inacceptabil sa mai fim ? Fiindca, zic eu, o miscare de deschidere nu poate fi extrema. Este ridicol sa ii spui cuiva ca e prea deschis, prea iubitor, prea tolerant, decat daca vrei sa faci un slogan publicitar de neuitat pentru produse lactate. Altfel, risti sa te alaturi celor care sunt de parere ca “daca esti bun, esti prost”, ca facerea de bine este f…ere de mama, sau, in termeni mai elevati, fiindca vine de la alt intelectual, “Isus a spus sa fim buni, nu prosti”. Acesta din urma nu e primul si nici ultimul panseu neinspirat al parintelui Steinhardt, caci lui ii e atribuit. (Culmea, tot Steinhardt da, parca in contrapartida, o etimologie interesanta si generoasa cuvantului fraier, care ar veni de la frei Herr, adica om liber [!]). Insa asta cu “buni, nu prosti” recomanda in cel mai bun caz un comportament calculat, pe modelul “meritocratiei” crestine de gasit in discursurile pastorilor de pe Bible Belt. Un comportament cam cum l-ar dori d. Liiceanu pe al europenilor, inteleg eu. Sa fim multiculturali si toleranti – cu limite ! – cu cine merita. Restul …

Chiar, ce ar fi de facut cu restul, care nu merita multiculturalismul nostru ? D. Liiceanu nu ne spune. Dar putem banui, caci ne sugereaza dumnealui tot in cursul acelei interventii, intr-o referire la situatia din Israel: “[Israelienii] … au acceptat ca pe o fatalitate că trebuie să trăiască cu mizeria, cu oroarea terorismului în sânul lor.” Mane, tekel, fares. Bagarea la buzunarul de la spate, in trei secunde, a unei situatii cu multe nuante de gri. Ca orice pensionar intre un patru-doi si un poarta-n casa pe banca din fata blocului. Rar o mai clara dovada de ignoranta sau dezinteres pentru diversitatea de surse de informatie din partea unui intelectual.

Si apoi, cum ne-ar putea ajuta pe noi europenii referirea la situatia din Israel ? Care e ideea ? Sa facem ca acolo ? Sa trimitem inapoi acasa ce vine acum din Orient si, pe de alta parte, sa enclavizam ce e nascut in Europa din parinti oachesi ? Si asa constatam ca am reusit sa nastem o suma de caractere cu I.D. de U.E. care sunt gata sa se arunce in aer in semn de multumire pentru o integrare corespunzatoare … lasand, desigur, buletinul in masina ca sa apara la buletinul de stiri. Sau asta e doar rezultatul “greselii” noastre de a incerca un multiculturalism onest ?

Cu alte cuvinte sa o ardem pe discriminare pentru a ne pastra toleranta, sa fim nemilosi ca ne conservam mila, sa intoarcem spatele pentru a arata cat suntem de buni, totul pentru ca intreaga lume sa poata aprecia cat de minunate sunt valorile europene. Sa le negam unora drepturile fundamentale pentru a le pastra pe ale noastre. Sa practicam dublul standard ca politica continentala.

Pe scurt, coreland cu ideea lui Eco, citata mai devreme, d. Liiceanu nu isi face datoria de a tacea, de parca ar tine neaparat sa formeze, impreuna cu d. Patapievici si d. Manolescu (care a dat tarii cea mai sablonarda descriere a femeilor din cate am intalnit in ultimii ani), o troika a ne-gandirii, o treime reactionara, o triada a retoricii secolului trecut.

Cunosc cel putin trei (sic!) adolescenti care ar putea sa ii ajute pe ganditori cu niste meditatii la umanitate. In grup, sa le faca si reducere.

DESCIVILIZAREA

(* CIVILIZÁȚIE – p. ext. – nivel înalt de dezvoltare a unei societăți)

In vechiul, frumosul si educatul oras Brasov cea mai noua problema sunt pietonii loviti pe trecere.

Tot acolo unul dintre candidatii la functia de primar lipeste afise cu ocazia zilei de 8 martie. Cu urari pentru femei, dar si pentru barbati – reprezentati de culoarea albastra si de pahare de sampanie si halbe ciocnindu-se. Sa nu discriminam …

IMG_1953

Ultima data cand am reclamat la receptia unui supermarket un sofer care a parcat pe locul unei persoane cu dizabilitati, in urma anuntului la difuzoare nu s-a prezentat nimeni la masina.

Legea impotriva fumatului in spatii publice inchise intra in vigoare curand. Ieri un coleg a intrebat un chelner daca se deschide terasa saptamana viitoare ca sa aiba voie sa fumeze cand in restaurant nu se va mai putea. Chelnerul a raspuns ca eh, mai vedem noi si cu legea asta … O fi vazut la televizor vreo declaratie a unui parlamentar cum ca legea nu va fi respectata. Sau va fi eludata. Sau modificata. Inca o amarata de lege.

Un sfert dintre liceeni (generatia ce urmeaza) consideră că homosexualii și lesbienele sunt ființe inferioare, 40 la suta dintre ei cred că bărbații homosexuali ori femeile lesbiene nu ar trebui să predea în școli, jumatate ar fi deranjați să aibă un coleg homosexual (!), iar o treime nu ar fi de acord să aibă 
o colegă lesbiană. In fine, aproape o treime dintre liceeni evită să vorbească cu colegi despre care se spune că ar fi lesbiene sau homosexuali.

Preotii predica impotriva drepturilor minoritatilor sexuale si isi arata muschii politici in an electoral, trimitand reprezentanti cu liste la semnat prin satele si orasele moldave ori de aiurea. Oamenii semneaza.

In scoala nu se preda nutritie, nici ecologie, nici educatie financiara, nici educatie sexuala si nici legislatie. Dar se preda ortodoxie.

La manastirea Tismana erau montate termopane albe inca din 2005 si era pusa si gresie frumoasa, bej, pe jos.

Eu ma duc pe munte si in padure ca la biserica. Un prieten care sta la Brezoi imi spune cum din muntii Coziei curg padurile la vale incarcate in camioane, de mai mult de cincisprezece ani. Le-am si vazut.

Arena Nationala, dupa ce a fost construita ca stadion destinat exclusiv fotbalului, nu are nici macar autorizatie de functionare.

DN1, cu ale sale doua benzi, una pe fiecare sens, este inca principala cale de comunicatie dintre Bucuresti si Transilvania. Dintre vestul si restul Europei. Este prost marcat si neintretinut. Azi noapte am trecut pe langa cadavrul unui caine pe care il stiu acolo de doua saptamani. DN1 este si principalul drum turistic din tara noastra, el leaga aeroportul international H.Coanda de castelul lui Dracula.

IMG_1899.jpg

Unul dintre intelectualii cu notorietate, H.Patapievici, nu intelege nici ce este, nici de ce e necesara azi corectitudinea politica. Textul lui care sustine inutilitatea demersului e plin de prejudecati si idei la fel de actuale ca gestul unui skinhead de a maimutari un negru. Este preluat de dreptacii care abuzeaza tricolorul pe blogurile lor.

Unii artisti hip hop damboviteni sustin majoritatea alba si ortodoxa in texte sovine si homofobe. Cine isi mai aminteste ca rap-ul a plecat din cartierele americane sarace locuite de minoritatea neagra, ca forma de protest fata de sistem ? Daca e sa ne luam dupa mesajele lor, in America acei rapper-i romani ar fi probabil republicani, baptisti, eventual sustinatori ai Ku-Klux-Klan-ului. La fel si Patapievici.

Dar pana la urma, ce daca toate astea … Si ce daca e plina tara de masini cu numere de Bulgaria, cu folii negre la geamuri si cu clima bizonica, ce daca socializarea se face la chiosc si la casa de pariuri, ce daca atat de putini vad ironia in unitatea de opinie formata din BOR, rapperi semnatari ai listei bisericii, Puric si Patapievici ?

Ce daca ne descivilizam pe zi ce trece ?

Daca nu ortodoxia, atunci sigur dacii liberi ne va mantui. Pardon, mantuii.

ANTREPRENORI DIN TOATE TARILE, URNITI-VA !

 

In cel mai recent editorial, intitulat “Daca nu se schimba, capitalismul ne va infometa”,http://www.forbes.com/sites/drewhansen/2016/02/09/unless-it-changes-capitalism-will-starve-humanity-by-2050/#67f7e97a4a36, Forbes, institutie simbol a sistemului, pare sa plece capul intr-un act de recunoastere rusinata a esecului capitalismului de corporatie, cu sugestia de a se reveni la variante mai prietenoase. Se dau cifre zguduitoare legate de ranile permanente pe care disparitia capitalismului mic, de proximitate, si inflorirea fara masura a corporatiei listate le-au facut oamenilor si mediului: 6 milioane de hectare de padure taiata pe an incepand din 2000 incoace, 15% saraci in cea mai bogata economie a lumii (SUA) etc. Pe langa prezenta insolita in text a termenului “cooperative”, se exemplifica cum unele companii mici pot trece de la sistemul piramidal de management (de tip dictatorial), la un sistem in care puterea de decizie si actiunile sa fie imprastiate cam pe la toti angajatii. Care ar avea si puterea de a-si alege singuri managementul (Mondragon).

Suna cel putin interesant, dar, asa cum spune si autorul editorialului, sunt pasi mici. Fiindca cine are indrazneala macar de a sugera unui gigant ca Shell, de pilda, sa treaca de maine la improprietarirea cu actiuni a celor 100.000 de angajati si dupa ce criterii ar face-o ? Doar nu vorbim de Ion Iliescu si metoda MEBO.

70 la suta din actiunile de la bursa tranzactionate in toata lumea, spune tot Forbes, apartin in prezent fondurilor de investitii, ceea ce reprezinta un pas in plus spre abstractizarea ideii de companie. Cine mai stie cine pentru cine lucreaza si cui ii mai pasa de cel care lucreaza pentru el ? Cum poate sa il intereseze pe fondul de investitii soarta mediului, care e non-uman, deci nu poate sa il tarasca prin trebunale !? Banutzu’ sa se arate, si atat.

Concluzia pe care o trag eu e ca editorialistul de la Forbes isi pune speranta in start-up-uri dar probabil si in ideea ca ele sa ramana mici cat mai mult timp. Fiindca intr-o economie care favorizeza excesiv persoanele juridice in detrimentul celor fizice si al bunastarii acestora din urma, cum e cea americana, e perfect posibil ca startup-ul sa se dea de trei ori peste cap si sa se faca “public” relativ repede, adica sa devina Apple sau Microsoft inca pe timpul mandatului fondatorilor. Iar ce urmeaza s-a vazut in 2008. Culmea a reprezentat-o impertinenta bancilor de a santaja statul american pentru o mica rascumparare de sapte-opt sute de miliarde, bonusuri incluse, si desigur, impertinenta administratiei americane de a le-o acorda, in ciuda opozitiei a peste 80 la suta din americani.

Vestea proasta pentru noi e ca asta se intampla in SUA, in vreme ce noi suntem inca la nivelul la care a rosti macar cuvantul “cooperativa” starneste etichetarea emitentului termenului drept “comunist”. Capitalismul e o chestie de necontestat, cum e ceafa cu cartofi prajiti, bemveu’ sau autostrada.

Intr-un fel e firesc. Dupa zeci de ani in care a cascat gura la produsele din magazinele pe valuta ale lui Ceausescu e greu sa anunti poporul ca consumul excesiv (de orice) dauneaza grav sanatatii (tuturor) si ca se recomanda regandirea capitalismului, care ar trebui sa arate cel putin ca in teorie sau ca in Suedia. In plus, daca afla ca nici capitalismul nu e tocmai bun, omul (si mai ales romanul) ramas fara un sistem in care sa se balaceasca, deci fara tatuc, isi poate pierde usor dezechilibrul psihic.

Vestea si mai proasta e ca marile corporatii stiu acest lucru si alimenteaza, (printr-o mass media in general ignoranta) piata fortei de munca din Romania cu mitul capitalist aducator de bunastare. Macar asta nu e o minciuna, doar ca nu se spune cine e beneficiarul bunastarii.

Cat priveste partea cu startup-urile, aici capitalismu’ dambovitean nu simte nici un fel de amenintare. Numai antreprenorii romani, patroni de SRL-uri cu peste 500 de taxe pe cap, stiu de cate ori si-au dorit, la capatul cate unui weekend muncit non-stop, sa fi fost angajati la stat sau macar intr-o corporatie cu program 9-17. Sa simta binefacerile capitalismului mult visat si mult vandut fraierilor, nu pe ale unui sclavagism impus de un stat corupt celor care au indrazneala sa isi ia soarta in propriile maini.

Antreprenori din toate tarile, urniti-va-ti !

RAHATUL DE CAINE CA SUBIECT DE EMISIUNE RADIO

Mi-a povestit odata un amic alpinist ca la o expeditie pe Mount McKinley li s-au dat, de catre paznicii care se ocupa cu ordinea in parcul national respectiv, cate 30 de pungi (una pentru fiecare zi) in care sa isi stranga propriul caca, pe care sa-l depoziteze astfel impachetat in locuri special amenajate. Explicatia e simpla: chiar daca il ascunzi sub zapada, el nu dispare, ba dimpotriva, devine si mai pervers, prin aceea ca il poti lua in oala in care faci ceaiul odata cu zapada pe care o pui la topit. Comportamentul rahatului de catel pe strazile inzapezite ale Bucurestiului e asemanator. Doar ca tu nu stai cate o luna pe strada, ci cu siguranta dupa ce il iei pe talpa poposesti intr-un interior unde temperatura e sensibil mai mare decat cea din corturile inghetate din regiunile montane ale Alaskai. Mirosul va urca rapid dinspre podea, iar apoi urmeaza scuzele, si desigur necesitatea gasirii unei solutii ingenioase de scoatere a mizeriei dintre santurile talpii.

Niciodata pana anul asta topirea zapezii nu a adus atata rahat in urbea romaneasca. Nu stiu care sa fi fost explicatia, dar pare ca totii stapanii de caini au ales sa lase la secret, sub zapezile de al’dat’, tortuletele pe care cateii le depun pe strazi, ca si cand s-ar fi impacat cu gandul ca a venit glaciatiunea si vor ramane congelate cateva mii de ani. Dar ce sa vezi ! Ce avem noi aici ?! Fiindca inaintea inghetului ce va sa vina are intai loc incalzirea de care tot vorbiram, in locul ghioceilor ca semne ale dezghetului, rahatii au iesit la suprafata si au inceput sa se alinieze pe trotuar la soare incolaciti ca niste serpi gata sa sara la glezna pietonului neatent.

Motiv destul de serios pentru mine sa incerc o emisiune pe tema, mai ales ca:

– era vorba de un debut al rahatului de caine ca subiect unic pentru o emisiune intreaga, si o premiera radiofonica nu se refuza indiferent de cat de tare iti pute subiectul

– la cat rahat se da in media, ascuns sub diverse masti, era timpul ca adevaratul rahat sa faca pasul decisiv in lumina

– am avut patru caini, ultimul un Saint Bernard si sa stiti ca ce lasa e proportional cu dimensiunea, deci am experienta in carat ceva tone la viata mea

– cel putin doi blogari importanti au lansat texte pe tema data (sau mai degraba lasata in urma pe trotuare) si nu puteam fi mai prejos

– cu toate ca specialist in rahat canin nu exista, am avut in studio un specialist in dresaj canin, si oricine a avut vreodata o relatie normala cu catelul lui stie ca dresajul inseamna mai mult dresul comportamentului stapanului decat al cainelui.

A fost haios, deci ne-am ras, dar si serios, cum era de asteptat. Specialistul meu a identificat cel putin trei categorii de stapani care refuza cu obstinatie strangerea rahatului: persoanele in varsta, cocalarii si persoanele tinere pana in 30 de ani lipsite de educatie. Desi difera in cuget si simtiri, cele 3 categorii dezvolta acelasi mecanism psihologic care duce la a nu face gestul normal de aplecare si colectare a mizeriei.

Dupa ce am facut si observatia necesara ca autoritatile nu dau amenzi destule – cum nu dau nici in trafic, nici in orice alta ocazie – si am trecut in revista si bolile de care rahatul de caine, odata uscat si amestecat cu praful, te poate imbolnavi, ne-am relaxat si am bagat ceva muzica. Suna un telefon. Raspund. Un ascultator care se prezinta cu ambele nume si zice ca vrea sa intre in direct. Ii zic sa astepte un minut, ca era Pink Floyd, deh, si abia incepuse, si apoi intram, buna seara, fac si o gluma apropo de subiect. Dupa care omul ne spune direct ca a fost bolnav de toxocaroza, o boala parazitologica cauzata de dejectiile canine, care necesita vreo 5 ani de tratament, iar dupa tratament mai stai cu parazitul in tine inca vreo 10-11 ani. La copii si la batrani poate da scaderea vederii. Tonul de haiosenie s-a dus naibii, falca mi-a cazut pe mixer.

Statistica: bucurestenii respira 5 tone de praf de rahat de caine in fiecare zi. Alta statistica, facuta de Clinica Veterinara Ilioara: in parcurile in care rahatii nu se strang sansele sa iei paraziti sunt de 33 de ori (!) mai mari de cat in alte locuri. Si, nu. Solutia nu e sa nu te mai duci in parc, ci sa ii spui magarului pe care un caine il trage in lesa sa stranga dupa el. Si daca face urat, sa chemi politia.

In chip de incheiere: omul cu toxocaroza a mai spus in direct ca el nu ii face de rusine pe magarii respectivi, ci le ofera cate o punga din cele pe care le are cu el pentru asemenea cazuri. Atat.

EU L-AM FACUT, EU IL BOTEZ, EU IL OMOR

Pe un site italian de umor gen TNR a aparut o “stire” cum ca CEDO va interzice botezul copiilor (!), aceasta fiind o actiune ce nu poate fi consimtita de beneficiar. Adica bebelu’ primeste botezul la varsta la care urletele nu pot fi interpretate drept un protest argumentat vis-à-vis de acest ritual, ci mai degraba sunt luate drept exprimarea univoca a ideii de foame sau de disconfort fizic. (Ceea ce spune multe despre cata incredere avem noi in copii ca fiinte inteligente, dar in fine… ) “Stirea” zice ca ar fi normal ca copiii sa poata face alegerea cu privire la propriul botez si de aia CEDO nu ne-ar mai da voie sa ii aducem de (prea) mici la spa la cristelnita.

Dincolo de faptul ca CEDO nu poate emite acte legislative, ci are doar putere juridica, reactiile unei anumite a parti a presei (aia care nu verifica, ci doar publica) si ale unei anumite parti a romanilor (aia pentru care nu pot exista doi “i” unul dupa altul) sunt demne de amintit.

“Stirea” a fost preluata la “pe bune” de toate site-urile de mare implicare jurnalistica cu nume gen “soculsaptamanii”, “informatiielectrizante”, “colonelulinformativ”, toate punctro, desigur. Dar si de Cancan, A1 si alte site-uri care practica jurnalismul ca ocupatie, nu ca pasiune, si care ocazional (citeste “deseori”), din cauza ca nu pricep de ce in lumea asta informatia trebuie verificata, o dau de gard cu toata forta.

Ideea ca e gafa, pornita din lipsa de profesionalism si ignoranta, a starnit un val de comentarii care la randul lor dovedesc ignoranta si lipsa de receptivitate a unora dintre romani cand e vorba de a tine seama de binele propriei progenituri.

Sa presupunem ca interdictia botezului chiar ar veni de undeva, dupa studii ce ar arata cu precizie ca in urma lui copilul ar avea de suferit. Observam ca, desi in lamentarea mioritica statul, ca parinte psihologic si autoritate suprema, este invocat cel mai des in contextul lipsei de implicare, in momentul cand implicarea se petrece in scopul unei corectari ce nu se potriveste cu weltanschauungu’ cetateanului, este respinsa cu vehementa. Am citit diverse tipare de raspuns la “stirea” raspandita de media infometata de soc. Cel mai des intalnit e cel care transmite mesajul ca statul – in context, CEDO – nu are voie a se amesteca in trebile interne cand parintele face alegerile pentru copil. Asa cum s-a intamplat de doua mii de ani incoace, botezul se va petrece cu sau fara voia copilului si mai ales indiferent daca CEDO stabileste ca acestuia i-ar face rau sau nu. Te pomenesti, scria un roman, ca urmatorul pas e sa verifice UE ce ii dau de mancare copilului (!). Ei bine, acest tip de viziune opune conceptual Barnevernet-ul norvegian balivernetului dambovitean, cetateanul roman agramat fiind gata oricand sa modifice, la caz de pericol abatut de la autoritati, sintagma “eu l-am facut, eu il omor in “eu l-am facut, eu il botez, chiar daca il omor.” Macar nu moare nebotezat.

EU L-AM FACUT, EU IL BOTEZ, EU IL OMOR

Pe un site italian de umor gen TNR a aparut o “stire” cum ca CEDO va interzice botezul copiilor (!), aceasta fiind o actiune ce nu poate fi consimtita de beneficiar. Adica bebelu’ primeste botezul la varsta la care urletele nu pot fi interpretate drept un protest argumentat vis-à-vis de acest ritual, ci mai degraba sunt luate drept exprimarea univoca a ideii de foame sau de disconfort fizic. (Ceea ce spune multe despre cata incredere avem noi in copii ca fiinte inteligente, dar in fine… ) “Stirea” zice ca ar fi normal ca copiii sa poata face alegerea cu privire la propriul botez si de aia CEDO nu ne-ar mai da voie sa ii aducem de (prea) mici la spa la cristelnita.

Dincolo de faptul ca CEDO nu poate emite acte legislative, ci are doar putere juridica, reactiile unei anumite a parti a presei (aia care nu verifica, ci doar publica) si ale unei anumite parti a romanilor (aia pentru care nu pot exista doi “i” unul dupa altul) sunt demne de amintit.

“Stirea” a fost preluata la “pe bune” de toate site-urile de mare implicare jurnalistica cu nume gen “soculsaptamanii”, “informatiielectrizante”, “colonelulinformativ”, toate punctro, desigur. Dar si de cancan, A1 si alte site-uri care practica jurnalismul ca ocupatie, nu ca pasiune, si care ocazional (citeste “deseori”), din cauza ca nu pricep de ce in lumea asta informatia trebuie verificata, o dau de gard cu toata forta.

Ideea ca e gafa, pornita din lipsa de profesionalism si ignoranta, a starnit un val de comentarii care la randul lor dovedesc ignoranta si lipsa de receptivitate a unora dintre romani cand e vorba de a tine seama de binele propriei progenituri.

Sa presupunem ca interdictia botezului chiar ar veni de undeva, dupa studii ce ar arata cu precizie ca in urma lui copilul ar avea de suferit. Observam ca, desi in lamentarea mioritica statul, ca parinte psihologic si autoritate suprema, este invocat cel mai des in contextul lipsei de implicare, in momentul cand implicarea se petrece dar nu se potriveste cu weltanschauungu’ cetateanului, este respinsa cu vehementa. Am citit diverse tipare de raspuns la “stirea” raspandita de media infometata de soc. Cel mai des intalnit e cel care transmite mesajul ca statul – in context, CEDO – nu are voie a se amesteca in trebile interne cand parintele face alegerile pentru copil. Asa cum s-a intamplat de doua mii de ani incoace, botezul se va petrece cu sau fara voia copilului si mai ales indiferent daca CEDO stabileste ca acestuia i-ar face rau sau nu. Te pomenesti, scria un roman, ca urmatorul pas e sa verifice UE ce ii dau de mancare copilului (!). Ei bine, acest tip de viziune opune conceptual Barnevernet-ul norvegian balivernetului dambovitean, cetateanul roman agramat fiind gata oricand sa modifice, la caz de pericol abatut de la autoritati, sintagma “eu l-am facut, eu il omor in “eu l-am facut, eu il botez, chiar daca il omor.” Macar nu moare nebotezat.

LA MULTI ANI, DESI NU PREA CRED …

Am reusit in 2015 sa aruncam atatea tone de rahat pe ventilator, incat avem de curatat multi ani de acum incolo. Tragem linie si adunam (sau, mai precis, scadem!): democratie – in scadere, monitorizarea propriilor cetateni de catre stat – in crestere, pedepsirea tot mai multor avertizori de integritate (SUA), mentinerea unor conflicte deschise care provoaca razboaie in zone fierbinti care provoaca dislocarea si migratia unor mase uriase de oameni care provoaca instabilitate si inchideri de granite care provoaca ura si conflicte interreligioase. Un numar teribil: in prezent in Europa sunt 25 000 de copii din Orientul Mijlociu neinsotiti de adulti (!), iar autoritatile occidentale nu dau voie in unele tari nici sa fie dati in grija rudelor pe care le au in tarile respective. In Danemarca si Elvetia autoritatile le-au luat refugiatilor aproape toti banii si toate bijuteriile pe care le aveau asupra lor ca sa compenseze cheluielile pe care statul le are cu ei.

In 2015 cercetatori de la Stanford, University of California, Berkeley si Princeton au cazut de acord ca Pamantul a intrat in a sasea faza de extinctie in masa din istoria lui. Procesul de disparitie a speciilor este mai rapid de 100 de ori decat ar fi pe o planeta Pamant sanatoasa. Esentiala este scaderea accelerata (din cauza insecticidelor care se folosesc pentru mentinerea industriei alimentare la parametri profitabili) a populatiei de albine, a caror treaba nu poate fi data altora sa se ocupe.

Libertatea internetului este din nou amenintata, si totul a inceput iarasi din tara care impune lumii democratia cu arma. Dupa ce in 2012 a fost oprit SOPA, noul instrument de sugrumare a tevii libertatii, CISA, a fost ratificat inainte de Craciun de acelasi Obama care acum 8 ani promitea lumii ca va avea exact opusul presedintelui care a fost el.

Corporatizarea lumii s-a accentuat, si asta se poate vedea si la noi, unde mor pe capete magazinele de coltul strazii si pietele de producatori si prospera lantul de magazine si supermarketul. Carefour a cumparat Billa, Telekom se ia de mana cu Orange, Lactalis a cumparat Albalact (posibil ca sa il inchida, cum a facut cu jumate din LaDorna), tendintele de obtinere a monopolului, unde uriasul stabileste atat pretul cat si calitatea iar clientul ramane cu mana pe pixul cu care scrie in benigna condica de reclamatii, sunt si ele evidente.

Statul intervine pe piata “libera”, dar numai cand mai da un ban sau mai scuteste de taxe cate un investitor strategic si mai striveste la gramada niste j’de mii de cetatenii dintr-o intreaga forma de organizare juridica, cum a facut cu PFA-urile. Un finantist destul de capabil imi zicea de curand ca fara stat, care stabileste politici de dreapta pentru micii platitori de taxe, dar de stanga pentru cei mari, “capitalismul s-ar duce in cap”.

Chiar si in tarile in care statul isi mai aminteste din cand in cand de interesul cetatenilor, cum este Germania, politicienii isi propun intai sa termine rezervele de petrol, pentru a veni in intampinarea intereselor industriei auto (care, apropo, in 2015 a dat lumii, din nou, prin VW, masura corectitudinii corporatiste) si al altor mari industrii, si abia apoi sa treaca la energie alternativa. Ceea ce este dezastruos. Fiindca tot in 2015 s-a auzit de primul cod rosu de poluare, intr-un Beijing unde, in zilele senine in care abia se mai vede soarele, se proiecteaza un rasarit pe ecrane uriase ca sa nu scada moralul populatiei. Din pacate norul de noxe de acolo nu este singurul. Pentru prima data in istoria Europei s-a interzis, timp de zile intregi, circulatia autoturismelor, in Madrid, Torino, Milano, Roma, Sarajevo, din cauza poluarii excesive. Tot din cauza poluarii si pentru a reduce consumul de  energie, autoritatile locale de la Roma au impus pentru iarna asta un plafon superior de temperatura in case – 18 grade.

Dar Bucurestiul ? Inca nu a luat nimeni vreo masura nepopulara in an electoral, cu toate ca inca din 2013 capitala se afla la o cota de poluare de patru ori mai mare decat cea acceptata de UE. Din cauza asta Romania se afla de la 1 ianuarie 2016 in infringement, ceea ce inseamna ca statul roman plateste zilnic zeci de mii de euro amenda pentru ca nu a luat masuri pentru reducerea poluarii. Dar nu vei citi despre asa ceva in presa oficiala, ocupata, ca de obicei, cu a face jocul sistemului, fara ca macar sa isi dea seama.

Peste toate astea adunam si cele +4 grade Celsius inregistrate la Polul Nord pe 30 decembrie 2015.

De aia va zic: uitati de “traditionalul La Multi Ani in continuare”. Pentru ca inca nu ne-am trezit iar cand o vom face va fi prea tarziu, poate ar fi cazul sa invatam sa raspundem la “winter is coming”.

REBEL FARA PAUZA

Mi-a zis azi cineva ca daca ar disparea Facebookul si “afiliatii” ni s-ar imbunatati rapid parerea despre semenii nostri. Posibil.

De aproape un an muncesc – nu prea din greu, caci am avut colegi de echipa de nadejde, cu rabdare si tenacitate chinezesti – la a-i face pe “semeni” sa priceapa ca sa-i fumezi unuia in fata intr-un local in care oricine are dreptul legal sa intre e o lipsa de respect. Contraargumentele “semenilor” sunt intotdeauna aceleasi sase-sapte, dar sunt constant reluate de atatia (intre care multi de la care ma asteptam sa sustina usor o chestiune de bun simt ca asta), incat ma gandesc ca a incepe acum educarea “semenilor” e un act aproape zadarnic.

In Romania educatia civica se face atat de rar si prinde atat de greu incat mai ca nu conteaza. Generatia de dupa 1985 a fost pusa si uitata in fata televizorului si a avut mentori ca Becali si Vadim. Majoritatea barbatilor romani de azi isi iubesc masina, copiii si nevasta, in aceasta ordine, invers proportionala cu numarul de scatoalce impartite (cu dragoste, normal) obiectelor adoratiei. Restul lumii nu exista. Notiunea de comunitate suna ciudat, e un termen care inca nu si-a gasit acoperire in realitate. Bunul public nu e al tuturor, ci al nimanui.

Si atunci, speranta ca intr-o buna zi vom avea “semeni” care sa isi arate reciproc respect, furnizori de marfuri si servicii care sa nu insele sau politicieni coplesiti de responsabilitatea ca pot schimba destinele unor milioane de cetateni ramane in educatia prin coercitie. Adica prin lege. Numai ca autoritatile isi doresc puterea cu atata ardoare incat nu risca sa arunce in societate legi nepopulare dublate de aplicarea lor disciplinata. Exact in momentul in care scriu textul asta presedintele CCR danseaza pe masa la un concert al formatiei Savoy, care canta in deschidere la Azur. E pe Facebook. Presedintele CCR nu danseaza singur, ci impreuna cu alti 2000 de oameni. Asta nu e o chestiune de gust. Si nu, nu conteaza ca e in timpul lui liber. Sa faci asa ceva in public de la inaltimea unei functii ca aia se traduce simplu prin lipsa respectului de sine si a aprecierii corecte a pozitiei pe care ti-o da functia.

Aproape un an de zile am incercat sa le explicam “semenilor” ca e o chestiune de respect sa nu fumezi in nasul unuia care are ca si tine dreptul sa mearga la local, sa se simta bine si sa nu plece de acolo mai bolnav decat a intrat. Am avut noroc de un context favorabil si initiativa s-a transformat in lege, in ciuda unei prese in general iresponsabile, degraba varsatoare de gunoi contra noastra si mult prea lingusitoare cu industria tutunului.

Reluand ideea initiala, cred ca si daca Facebookul ar disparea “intr-o noapte oarecare”, in afara faptului ca nu am mai observa ce greu se descurca “semenii” la gramatica, o reala imbunatatire a parerii despre ei tot nu s-ar petrece. Iesiti la plimbare dupa pranz printre rahatii de caine din Brasov si veti avea dovada clara. Caci dupa fumatul in spatii publice, ce urmeaza ?

Inca un an in care sa explicam soferilor ca trotuarele sunt ale pietonilor si ca incalca o lege in vigoare (!) daca pun masina pe trotuar ? Si inca un an sa ii aducem aminte politiei ca trebuie sa aplice legea ? Inca unul ca sa ii invatam pe oameni sa iasa din masini fiindca provoaca poluare in cote morbide si traiul in propriul oras ii imbolnaveste ? Si inca unul sa ii lamurim pe proprietarii de caini sa stranga dupa animalul lor ca altfel tot niste animale raman si ei ?

Cauze se gasesc. Dar in ritmul asta mi-e ca ramanem fara ani. (Si nu toti traim cat Chomsky.)

Si apoi eu, ca rebel ce ma consider, m-am cam saturat sa sustin normalitatea.