“Eeee, de ce nu mă face Allah pe mine calif o zi măcar, numai o zi…?” spunea Sandu Sticlaru în rolul lui Abu Hassan, varianta editată de Electrecord, pe care am ascultat-o cu frate-miu pînă i-am învățat pe dinafară și zgîrieturile. Povestea asta din “1001 de nopți”, ascultată de doi copii care aveau mult timp dar un singur disc cu povești, e în aceeași măsură parte din ideea noastră despre “acasă” cum e mersul direct cu patinele în picioare la patinoarul de la rafinărie – sunetul de oțel pe cimentul scării, un deliciu – sau magnolia uriașă din curtea grădiniței de la Strungu’, care dădea primăvara în cartier. Magnolia, grădinița, patinoarul, rafinăria au dispărut, dar fac parte din jumătatea din viață pe care am trăit-o la Brașov pînă în ’90 cînd am plecat la București la facultate. În facultate, dar mai ales în București, am rămas nepermis de mult. Pînă în 2012 am făcut doar vizite prea scurte la Brașov dar de atunci sînt prezent destul cît să îi învăț ritmul, schimbările și problemele, cum ar veni, “zgîrieturile”. Și la fel ca Abu Hassan, personajul unei povești cu miez profund social, ajuns, pentru scurtă vreme, calif, deci în poziția de a lua decizii care schimbă viața comunității, vreau să înșir problemele orașului meu, precum și posibile rezolvări ale lor, fără pretenția că dețin adevărul. Deși nu cred că ai nevoie de înalte studii ca să îți dai seama cum trebuie, dar mai ales cum nu trebuie să arate orașul tău ca să te simți bine în el. Știu că multe dintre probleme au fost deja ridicate de cetățeni, dar răspunsul edilului a fost o mare golănie: cui nu îi convine cum e Brașovul, să plece. Un prim lucru pe care nu vrei să îl auzi cînd revii în orașul natal.

Dacă vii pentru uichend Brașovul poate părea dumnezeu, chior în țara orbilor prin contrast cu centrele urbane ceaușiste ale țării. Dar după vreo trei zile șederea la Brașov pare să se împută (uneori literalmente) ca peștele. Dacă nu ești pasionat de sporturi în aer liber care să te țină ocupat prin munții și pădurile în mijlocul cărora orașul e minunat așezat (așezarea și patrimoniul medieval sînt printre puținele avuții ale lui), vei vedea Brașovul așa cum e: înghesuit de mașini, care ocupă majoritatea străzilor și trotuarelor, zgomotos, unde respiri gaz de eșapament și industrial, cu ambuteiaje (de necrezut într-un oraș pe care îl poți străbate de la un cap la altul PE JOS într-o oră și un sfert) și care ocazional pute de la groapa de gunoi “eco”. Cultura brașoveană a fost redusă la minimum de un primar cu nume de muzicant după ureche, iar vitrinele goale de pe străzile principale din centru în locațiile părăsite de serii de comercianți o dată la șase luni vorbesc despre chiriile uriașe și despre sărăcia deverului. 

Dar principala problemă a Brașovului este poluarea aerului. Nu aș fi crezut că mai e posibil, deși poluarea a mai fost pe vremuri o treabă gravă. Rafinăria lîngă care locuiam nu însemna doar bucuria patinoarului. În unele dimineți de iarnă aerul era iute, fiecare respirație ustura de la fumul galben care brăzda cerul. Din fericire (în unele cazuri din nefericire) fabricile și uzinele celui de al doilea cel mai industrializat centru al țării s-au închis pe rînd după ’90 iar aerul depresiunii Bîrsei a redevenit respirabil. Pentru un timp… Acum sînt trei surse mari de poluare la Brașov: gazele de eșapament, industria și groapa de gunoi “ecologică”. Primăria și-a dat acordul pentru deschiderea pe raza municipiului a unor fabrici precum Kronospan, care după ce că ne toacă codrii, poluează cu o chimicală otrăvitoare numită formaldehidă. Cetățenii Sebeșului, orașul primului Kronospan, unde marea de trunchiuri îmi aduce lacrimi în ochi de fiecare dată cînd trec pe acolo, s-au revoltat și au ieșit pe străzi de mai multe ori în ultimii ani. La Brașov oamenii nu au ieșit, iar primăria a fost cea care a eliberat permisele…

Evident că dacă cetățenii s-ar sesiza și primăria i-ar sprijini, orice fabrică ar putea fi închisă. În timp ce otrăvirea aerului e un loc comun atît în România ceaușistă cît și în România corporatistă, închiderea unei fabrici din voința cetățenilor și cu sprijinul celor pe care îi reprezintă ar fi o premieră. Dar o premieră a fost și revolta muncitorilor în ’87… doar zic.

Asta însă tot nu ar fi de ajuns pentru ca aerul să redevină sănătos. Brașovul este între primele trei orașe cu aerul cel mai poluat din țară, în cea mai mare măsură de la gazele de eșapament. Într-un oraș de vreo 7 kilometri lungime unele familii au cîte două mașini. În ultimii 20 de ani în burgurile Europei (uau, nu sîntem singurul oraș medieval de la poalele unor munți? să egzistă Salzburg, Freiburg etc.) zonele destinate circulației auto s-au închis progresiv. La Brașov s-a făcut “sistematizare” în funcție exclusiv de mașini, de către edili a căror idee despre civilizație se reduce la parcări, asfalt și marcaje. Sensurile unice din Brașov te poartă pe niște trasee fanteziste care acoperă kilometri în plus, pentru care cetățeanul plătește din buzunarul lui – la stația de benzină și apoi la medici. Pînă și trotuarele s-au îngustat! Alea neîngustate sînt pline de mașini. Poliția locală nu amendează, probabil primăria le-a transmis să nu deranjeze alegătorul cu amenzi pentru ilegalități de rahat. Transportul public este în multe zone o glumă. Ca să ajung de la mine pînă după pasajul Fartec fac 35 de minute pe jos sau 28 cu autobuzul – diesel turcesc cumpărat de primărie cu banul jos în plină încălzire globală, în loc să ia electrice pe fonduri.

Cum s-ar putea rezolva dubla problemă, cea a poluării și a traficului? S-ar putea încerca dezvoltarea unei infrastructuri pentru transportul alternativ? Da. Există propuneri? Da. De mult. Vezi optar.ro. Ei au deja propuneri pentru acest tip de optimizare, chiar pentru Brașov. Cu ce? Cu bița, cu trotineta, chiar cu acele oribile scutere cu roți groase, care cel puțin sînt silențioase și electrice. Și pe jos. Sau cu transportul public – minibusul electric. Centrul vechi ar putea fi complet închis, cu excepția riveranilor. Taxele locale mult mărite pentru a doua mașină și amendarea serioasă a parcării ilegale ar putea descuraja folosirea turismelor.

Foarte important: moratoriu imediat pe tăierea pădurilor aflate la mai puțin 20 de km de Brașov, renunțarea la tîmpenia numită “parc dendrologic” care ia ființă PRIN TĂIEREA PĂDURII (!) în cartierul Noua. Regia Kronstadt a autorizat exploatări pînă cînd codrii au devenit rariște. Ar fi cazul să înceteze. Renunțarea la cadourile aiuristice sub formă de PUZ către dezvoltatorii imobiliari, fără infrastructură, fără studii de impact. Cînd vii dinspre Sibiu Brașovul arată ca Phenian-ul, să mă scuze cei care locuiesc în acele blocuri… Una dintre cele mai nesănătoase trebi ale ceaușismului erau cartierele de blocuri. Ne întoarcem în ele de bunăvoie?

Sîntem ultimul oraș mare din România la metrii pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor – 5. Conform normelor UE ar trebui cel puțin 22, parcă. Pădurile din jur nu intră, că ele sînt la altitudine, forma de găleată fiind caracteristică zonei. Zona fostei rafinării Lubrifin ar putea fi un mare parc, dacă marii porci nu l-ar dori complex imobiliar.

Și o cireașă pe tort, inspirată tot din legislația din vest: sancționarea cu amendă pentru staționarea cu motorul pornit. Între -10 și +30 de grade jur că nu pățește nimeni ceva dacă nu are căldură sau aer condiționat. E vorba despre un minim respect pentru concetățenii tăi, care îți respiră gazele, mîrlane!

Apoi… acum că avem aer curat, să trecem la a doua problemă, legată tot de sănătate. Ultimul spital din Brașov s-a făcut în plin ceaușism. La vremea construcției lui, în anii ’70, era deja subdimensionat. Avem nevoie de un spital public și de un sistem public de sănătate unde toți cetățenii Brașovului să beneficieze de servicii gratuite. Inclusiv – sau mai ales – pensionarii, cetățenii care trăiesc în sărăcie și cei fără adăpost. Apropo, e rușinos ca un oraș care se consideră prosper să aibă oameni pe străzi. Ăsta nu e un dat de la dumnezeu, este alegerea comunității. Am făcut o dată un material despre oamenii străzii împreună cu cei de la Samu Social din România. Majoritatea sînt oameni bolnavi psihic sau alcoolici sau ambele, și chiar dacă nu pot fi total exonerați de responsabilitate, majoritatea sînt victime ale sistemului sau ale unor conjuncturi nefaste. Noi cei care îi judecăm de cele mai multe ori habar nu avem despre vorbim. Mie mi se pare că nici o comunitate nu se poate considera împlinită cîtă vreme are cetățeni care dorm pe stradă. Un centru social urban pentru oamenii străzii nu ar nenoroci excedentul bugetar al Brașovului de aproximativ 100 de milioane de euro pe an.

Bun – deja sîntem mai sănătoși, să ne gîndim la învățămînt. Cel brașovean e praf, cu excepția colegiului Șaguna care e pe locul 7 în țară între licee. Dar asta nu înseamnă mai nimic. La fel ca în economie, nici în educație nu funcționează chestia cu “trickle down”. Învățătura nu se ia de la elevii buni la ăia mai slabi. Olimpicii pleacă în treaba lor la universități tari din vest și gata.

Pe diploma mea de facultate scrie “Universitatea Transilvania”, dar experiențele recente cu ea m-au învățat că actul educațional aici este submediocru. UNITBV scoate casieri de supermarket cu diplomă. Nu e rușinos să fii casier, dar de ce să faci facultate pentru asta? Totul se reduce, bănuiesc, la teama profilor că dacă studenții pică, după cum merită, rezultatele pe facultate vor fi atît de proaste încît pînă și ministerul educației, care doarme pe el de decenii, s-ar putea sesiza. Și ei și-ar putea pierde poziția. Nu știu exact cum s-ar putea implica aici consiliul local, pentru ridicarea nivelului UNITBV, dar se pot găsi soluții. Între altele să susțină profii care ar rămîne pe bară dacă ar fi să corecteze lucrările studenților pe bune…cîțiva ani, pînă cînd nivelul universității ar crește iar lumea s-ar lămuri că la Brașov se poate face școală serios. Sau să se creeze instituții acreditate de minister care să funcționeze cu bani de la primărie. Nu știu legislația dar mi se pare de bun simț să existe această posibilitate, din moment ce există atîtea fabrici de diplome private.   

Cultura – pardon de expresie, don’ primar – e acel domeniu de unde se taie bugetul. Avem o operă, ceea ce nu e puțin lucru. Doar cîteva dintre orașele mari ale României au. Doar că a noastră funcționează cu bani de la consiliul local, drept urmare pînă acum vreun an jumate toată lumea avea salarii de mizerie. Iar ca solist de operă sau chiar ca corist muncești, nu glumă. Apoi artiștii au acționat consiliul local în justiție pentru mărirea salariilor în baza unei legi de pe vremea lui Boc. Au cîștigat, o parte din ei au început a lua bani mai mulți, apoi la cîteva luni a venit covidu’. Chestia e că opera din Brașov are cele 300 de locuri permanent pline. E de neînțeles pentru primarul cu nume de urechist, dar există public de operă. Public e, dar opera însăși n-o să mai fie multă vreme fiindcă stă să cadă. Dar ca să vorbim de infrastructură pentru cultură, Sala Patria, refreșată de curînd, e o oroare acustică și o jenă logistică. Nu intru în detalii, deși aș putea. Mai departe la secțiunea cultură…teatrul, unde primarul are cozile lui de topor, a fost în ultimii ani scena (joc de cuvinte intenționat) unei greve a actorilor, în urma abuzurilor conducerii. Greviștii au fost epurați.

Sportul – aici nu (mai) am mare lucru de menționat. Mai era o echipa de handbal, aia cu dopingul, și una de hochei. Pa. Infrastructură pentru sportul de masă? Piste de alergare? Parcuri? Marș de aici! Ceea ce sportivul amator brașovean a și făcut: s-a cărat în codru.

Nu voi fi în asentimentul majorității brașovenilor cu următoarea afirmație: nu sînt pentru lărgirea domeniului schiabil. Încă de acum vreo 15 ani, UE recomanda să nu se mai dezvolte zone de schi la sub 1800 de metri altitudine, fiindcă… criză climatică. A noastră e toată sub 1800. Sezonul trecut ne-a arătat că UE avea dreptate. În Alpi s-au închis în ultimii ani cam 220 de stațiuni! Ar fi o prostie să dezvoltăm ceva – spre Rîșnov sau oriunde. În schimb se pot face niște piste de bike – o minune! Acum vreo 12 ani exista un proiect foarte mișto, întrebați-l pe Maxi. Nu s-a făcut, iar riderii vin pe poteci. Dreptul lor, dar unii drumeți se sperie. Și asta e de înțeles.

Ce ar mai fi? Ah, festivalurile – în Brașov după cum se știe, nu e mare lucru de făcut dacă ai venit deja de trei zile. Festivalurile pot fi salvarea ta, dacă nu e vorba de festivalurile de casă, ale primăriei, unde ea este partener și eventual și invitat principal. Primăriile, se știe sînt principala sursă de bănel dacă ești un impresar talentat cu mulți artiști la centură. Zilele orașului, Revu’, toate celelalte fieste românești de bun gust (foarte puține) sau de prost gust (majoritatea) se manifestă printr-o scenă în mijlocul Pieței Sfatului, wați fără număr și aceleași chioșcuri cu aceleași 10 produse de calitate cel puțin dubioasă, de la kurtos kalacs la salam de biscuiți. Dar dacă se fac bani, ce mai contează calitatea halelii și a băuturilor sau nivelul artistic al maimuțărelii? De aia avem la Brașov maxim 10 restaurante peste medie, restul satisfăcînd perfect apetitul turistului în trening, care a schimbat, pentru două zile, șaorma pe tradiționale românești. Cu cartofi prăjiți, desigur.

Mă opresc aici dar nu fiindcă problemele ălui mai oraș frumos s-au terminat ci fiindcă nu mai am puterea să scriu despre ele. Iar voi de citit, cred că nici atît.

Dar pentru curioșii care au ajuns pînă aici continui dialogul din Abu Hassan:

“Și… să spunem că ai fi calif… ce ai face?”

“Ce aș face? Aș face ceva să rămînă de pomină: aș pune să îi tragă fiecăruia dintre ei cîte o sută de bețe la tălpi, iar imamului – patru sute. Să îi învăț eu pe dumnealor să mai tulbure viața mahalagiilor.” Miza acestor alegeri este pentru edil pîrnaia – iar pentru noi, PUG-ul care se aprobă la anul. Fiindcă edilul însuși este de cele mai multe ori cauza din spatele acestor probleme, vă imaginați cam ce proiecte ar încheia cariera de primar a vajnicului bărbat care zîmbește tăcut fiindcă nu știe să vorbește. Iată de ce au avut loc atacurile mafioțești asupra firmelor care au îndrăznit să vîndă publicitate de campanie altor partide, iată de ce intimidările gangsterești slujesc drept metodă de convingere a electoratului sau a celor ce îl pot influența.

În ceea ce mă privește, într-un fel mă pot considera norocos la alegerile astea: pot vota un primar care și-a dat măsura indolenței și incompetenței și a adus un oraș frumos în starea descrisă, un primar care nu a mișcat un deget în toate lunile cînd orașul administrat de el a fost unul dintre cele mai afectate din România de covid, sau un candidat cu o gîndire articulată și o vorbire la fel, căruia îi pasă de lege și de calitatea vieții cetățenilor din orașul lui natal, căruia îi place să joace go și apreciază natura fiindcă participă la concursuri de anduranță pe munți și care ascultă cu cea mai mare atenție părerea oricui în ideea că poate învăța ceva nou de la oricine.

Pe de altă parte, primarul are dreptate: dacă el va ocupa din nou funcția de edil, mă gîndesc serios să plec din oraș. Dacă iese Allen și mă va dezamăgi, la fel. Așa că singura mea șansă să rămîn într-un Brașov pe măsura potențialului lui este să cîștige Allen și să fie un primar bun. Așa că eu îl votez.
Noul meu blog este la www.mariusvintila.ro