Nimic nu scuza o crima. In afara faptului ca prin catarea unei pusti de asalt M16 baiatul irakian de 13 ani care tine in mana o antena TV pare un adult inarmat si atunci soldatul trage, in numele securitatii poporului american.

Nimeni nu are drept de viata si de moarte asupra altei persoane. In afara unor ayatollahi din Arabia Saudita care mai condamna la moarte prin lapidare inca vreo 20 de femei care au incalcat Sharia si desigur, in afara judecatorilor si guvernatorilor statelor Texas, Oklahoma, Florida etc. care iau, respectiv daruiesc viata.

Orice persoana, indiferent de nationalitate sau religie raspunde pentru faptele sale in fata legii in exercitiu pe teritoriul unei tari. In afara sergentului american beat care a intrat cu masina in taxiul in care era Teo Peter. Cu astea trei-patru si alte opt mii patru sute douzeci de exceptii, avem pretentia ca in ultimii 2000 de ani am invatat ca a provoca moartea cuiva este inacceptabil si se pedepseste.

Apoi, intoleranta in numele religiei a facut de-a lungul istoriei milioane de victime. Sunt doua Irlande, zeci de feluri de crestinism din care aparitia celor reformate a dus la razboaie si persecutii de neimaginat. Sigur, asta a fost in secolele 15-16 dar sa nu uitam ca suntem in anul Hejirei 1436 dupa calendarul islamic sunit, deci doar in al cincisprezecelea secol de islam. Ultimul razboi in care musulmanii au fost masacrati fiindca sunt musulmani a fost in centrul Europei acum 15 ani si a dat nastere in mari dureri Bosniei.

In 1979 grupul britanic de umor Monty Python a facut filmul The Life of Brian. Scenariul este foarte clar. Este viata unui baiat nascut in casa de langa Isus in aceeasi noapte si care de-a lungul vietii este confundat cu Mesia. Cand au aflat detalii despre film, cei de la EMI i-au retras finantarea, iar filmul a fost terminat cu ajutorul casei de productie a fostului Beatle George Harrison, singura care s-a arata dispusa sa investeasca. Lansarea filmului a atras proteste din partea mai multor grupuri religioase si proiectiile au fost interzise in Irlanda si Norvegia. Imaginati-va ce ar fi fost daca filmul ar fi fost facut de niste islamici.

Da. De multe ori in lumea crestina si in cea islamica moartea in numele religiei a reprezentat din cand in cand, doar rutina numaratului de trupuri.

Dar cred ca pentru a intelege cu adevarat cazul Charlie Hebdo e necesar sa mai avem in vedere neste trebi. Anume ca de-a lungul istoriei cateva tari vestice printre care si Franta au reprezentat talpa grea care a apasat gatul catorva zeci de tari din Africa, Asia si America de Sud, care generic purtau numele de colonii. Averile acestor tari s-au scurs spre vest timp de cel putin 150-200 de ani, iar indigenii din colonii au primit ca recompensa dreptul de a-i servi pe albi facand munca de jos, de a fi decimati de boli, pusti, sabii, foame etc., si statutul de suboameni. Si oricat ar sari de cur in sus America si Europa, nu au nici acum drepturile pe care le au albii, decat pe hartie. Dupa o suta si ceva de ani de colonizare, la incheierea razboiului de independenta a Algeriei, Franta s-a trezit trebuia sa inglobeze un milion de oameni carora le spuneau “pieds noir” – ca asta vedeau din ei – de alta religie si mentalitate. Si nu a facut o treaba foarte buna, fapt dovedit ultima data de revoltele din ghettourile pariziene pe vremea lui Chirac, adica acu’ vreo opt ani. De altfel Romania are experienta atitudinii statului francez pe asemenea probleme la prima mana. Mai tineti minte cum tipau la noi inainte de intrarea in Uniune ca nu rezolvam problema tiganilor. Ce au facut cand tiganii au ajuns la ei ? Au rezolvat problema ? Nu. Au omorat problema, adica, i-au trimis inapoi !!!

Oamenii din lumea a treia iau calea vestului de multe ori numai fiindca la ei acasa fostul colonizator a curatat totul si a lasat un dezastru economic si social masurat in zeci de ani. Expun pe scurt aceste exemple ca sa ne putem da singuri seama de circumstante, si raspunsul la intrebarea: de ce “astia” ii urasc pe occidentali, mai précis de ce urasc puterea (statul francez in speta, nu pe fiecare individ in parte). Dar din pacate modul de manifestare este cel cu care ne-am intalnit ieri la Paris, in care furia e revarsata nu asupra reprezentantilor statului, ci a unor cetateni care joaca in societate un rol perceput drept mai important decat cel al omului de pe strada, si e de inteles de ce. Terorismul este razboiul celor slabi.

Psihologic vorbind, eu am tradus atacul in felul urmator: ne-ati calcat o suta de ani, acum la voi in tara suntem discriminati, cetateni de mana a doua, locuitorii periferiilor, iar voi mai faceti si misto de cele sfinte ale noastre, asta dupa ce va spunem de ani de zile sa incetati. Unii ar putea sa obiecteze si sa spuna ca doua generatii au fost de ajuns sa se uite de colonizare, dar eu sunt convins ca asta e un fenomen important in context.

Privind din punct de vedere jurnalistic acum, cred ca treaba nu are nici o legatura cu libertatea presei, ci cu etica si cu morala, cu respectul fata de valorile spirituale, individuale sau de grup, ale altora. Daca tu te prapadesti de ras la bancul ala cu “ba Isuse, vin turistii !” nu inseamna neaparat ca trebuie sa i-l spui si taximetristului care isi trage trei cruci mari cand trece prin dreptul bisericii.

In plus ceea ce fac domnii de la Charlie cu greu poate trece drept jurnalism. Una este sa scrii despre chestiuni de interes public (in esenta, asta e presa) si alta este sa practici o satira cu tenta usor politica, puternic antiislamica, ofensatoare pentru un sfert din cetatenii tarii tale, iar apoi sa te ascunzi in spatele legii privind libertatea de exprimare, care iti da dreptate. Legile sunt si bune si proaste, pana la urma sunt facute tot de oameni, ba inca de acei oameni pe care cu totii ii dispretuim, adica de politicieni. Dincolo de amanuntul asta, cred ca nu e normal sa faci un lucru doar fiindca poti. Conform legii, eu pot pleca de acasa intre orele 8 si 22 lasand Arnold Schoenberg in boxe la 100 de decibeli, ca sa ma distrez la reactia vecinilor. La fel de matura mi se pare si publicarea repetata a acelor caricaturi care isi bat joc de islam. Sunt un milion de feluri de a face publicul sa rada, nu e obligatoriu sa te incapatanezi sa alegi exact forma care jigneste comunitati intregi.

Pe deasupra cred ca din pacate aici a intervenit si o doza exagerata de orgoliu profesional. La fel cum e considerat cool sa fii reporter intr-o zona fierbinte de razboi, a lucra sub tensiunea amenintarii cu moartea poate fi vazuta ca o treaba curajoasa, de dorit chiar pentru imaginea unui “jurnalist”. Ce nu inteleg este asimilarea acestui caz unei presupuse incercari de suprimare, prin amenintare terorista, a libertatii presei, plus discutiile despre Al-Qaeda. Pe bune, chiar ne cred americani din Idaho, care au inghitit 30 de ani de propaganda media ?

Si inca ceva: se va repeta. Nu e nevoie ca niste caricaturisti sa ii insulte pe islamici, in cazul de fata insulta a fost paiul care a rupt spinarea magarului. Se va repeta fiindca vestul, in foamea lui de energie si de profit continua sa ii incalece pe musulmani pe unde-i prind, pe tot cuprinsul globului (nu doar pe ei, ce-i drept). Dar aceasta e adevarata cauza a atentatelor si nu faptul ca islamul ar propovadui fanatismul. Numai ca nici un guvern al vreunei tari dezvoltate nu va recunoaste asta vreodata si nu va trata cauza, ci eventual efectul, ba pe deasupra va profita de situatie ca sa scoata Patriot Act volumul 2,3,4.

Sigur ca in ciuda exceptiilor mentionate la inceput, a aplicarii de catre vest a dublului standard in diverse cazuri (de la ocupatii mascate in democratizari la discriminare sociala), a faptului ca o comunitate islamica extremista s-a simtit grav ofensata in cazul asta (si inteleg de ce a simtit nevoia sa actioneze), in ciuda faptului ca nu aprob modul de lucru al celor de la Charlie si ca nu as purta un insemn cu Je suis Charlie, sunt solidar cu familiile lor si consider crima islamistilor inacceptabila.

Asta nu ma impiedica sa ma pregatesc deja sa condamn ceea ce va urma: punerea la zid de-a valma a comunitatii islamice, cresterea in sondaje a lui Marine Le Pen, fiica lui Jean Marie (un Vadim Tudor al lor), posibil crearea unui cadru legal de discriminare a musulmanilor si de restrangere a libertatilor tuturor cetatenilor francezi, poate si europeni. Atunci sa vedeti ce libera va fi presa – libera sa faca politica statului. Ca si acum dar mai cu inima ! Parol, monser, car’ te minte !