RECONSTITUIREA NEXT GENERATION (un sequel fara George Mihaita, dar in direct si cu public platitor)

Pentru cine a vazut florile de mac pe reverele expatilor anglosaxoni si s-a intrebat ce-i cu ele, am raspunsul: se comemoreaza eroii din primul razboi. La sfarsitul lui aprilie s-au implinit 100 de ani de la lupta(ele) de la Gallipoli, mai precis de cand marele om si strateg Churchill, probabil unul din campionii citatelor destepte pe net, s-a gandit ca poate sa cucereasca Istanbulul printr-o invazie de pe mare. Astfel ca a ordonat catorva zeci de mii de amarati din trupele ANZAC (Australia and New Zealand Army Corps) sa debarce in Dardanele, in apropiere de localitatea Gelibolu (Gallipoli) nu departe de Canakkale. Aici aveau sarcina, posibila din punctul de vedere al unui Churchill tanar, infumurat si plin de dorinta de afirmare, de a cuceri versantii canalului pentru a face loc navelor englezesti care urma sa sa indrepte catre Istanbul spre a-l bombarda. Cu ambele coaste pazite de niste trupe turcesti obosite, prost inarmate dar hipermotivate (intre altele de un Mustafa Kemal tanar si sangeros). trupele ANZAC au debarcat si au ramas pe malurile Dardanelelor pana prin noiembrie, cand au primit ordin de retragere. Vreo 40 si ceva de mii nu s-au mai retras, dimpreuna cu inca vreo 80 de mii de aliati daca e sa socotim doar mortii, restul de 350 de mii au fost raniti si disparuti. Ordinul de retragere nu l-a mai dat Churchill, fostul prim lord al amiralitatii fiind el insusi retras intr-un sat fara iesire la vreo mare sau fluviu. De fapt ma gandesc ca in urma tampeniei comise ar fi fost prudent ca, pentru siguranta celor din jur, sa nu il lasi Chruchill nici macar in apropierea unei fantani.

Dar asta a fost numai contextul. Contextul pierderii a sute de mii de oameni, din care majoritatea au murit de dizenterie, foame si sete – caci in Turcia vara e cald si la all inclusive pe vremea aia nu se servea mai nimic in afara de niste cartuse de calibrul 12. Asta e contextul in care are loc serbarea cu mare fast a 100 de ani de la moartea acelor amarati.
Acum, uitandu-ma eu la un meci de rugby din cea mai faina competitie din emisfera sudica, sesizez niste pocnituri repetate in mai multe momente din timpul unui meci dintre o echipa australiana si una neozeelandeza. Privesc mai atent si vad un cuib de mitraliera (!!!) instalat undeva pe stadion iar peste cateva zeci de minute cand regizorul de emisie a dat cu aceeasi camera un cadru mai larg am vazut ca era de fapt o masina blindata din care la rastimpuri se trageau rafale cu gloante oarbe, intru pomenirea celor dusi. Cine a avut aceasta idee bolnavicioasa, de a aduce un tanc pe stadion la un meci de rugby e probabil un psihopat notoriu (desi sotia lui poate ca il considera un tip supus si un sot model). Insa si mai grav mi se pare faptul ca au existat altii carora le-a placut ideea si au zis da. Asteptam reconstituiri ale misiunii primului submarin american la urmatorul campionat mondial de polo, precum si a misiunilor pilotilor arabi din 11 septembrie 2001 in deschiderea cupei mondiale de fotbal editia Qatar. Ce, nu se leaga misto ?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s