TREZIREA DIN PUMNI

Fiindca nu am televizor multe evenimente (din care foarte putine cu adevarat insemnate) mai mult imi trec pe la urechi decat prin minte, si asa s-a intamplat si cu “meciul secolului” dintre Mayweather si Paquiao. Din pacate el s-a terminat cu decizie la puncte, ceea ce pentru mine e ca un 0-0 unde victoria se atribuie pe centrari si pase. Ma rog … Nu am ratat meciul numai pentru ca eram la un dance party de tango (milonga ii spun ei) si duminica m-a prins dimineata la un hotel, cu tv in camera, altfel cine s-ar fi deranjat macar sa se trezeasca … ?!

Deschidem tv-ul, comentariile incep sa ne picure in urechi informatii dintre cele utile amatorilor de box: ca un loc pe scaunele din primele randuri a costat 150 sau 500 de mii de dolari, ca Mayweather boxeaza pentru 120 sau 180 de milioane (habar nu am) indiferent de rezultat, ca un seic arab a platit 1 milion pentru locul lui (poate nici el nu avea tv si a aflat de event cam tarziu sau si-o fi cumparat bilet in fata cazinoului, la spert, de la verii fratii Becali), ca bodyguardul lui Mayweather are tot timpul la el o servieta cu un milion de parai ai stapanului, fiindca cine stie cand vrea ala sa isi cumpere o punga de seminte cu coaja de aur si sa plateasca cash etc. Floyd “The Money” Mayweather. Pe bune ?! Pana si Adrian Copilu’ Minune e un nume de scena mai rafinat.

Stiu ca in ultimii 20-30 de ani sportul profesionist a devenit din ce in ce mai mult o afacere obscen de banoasa, dar parca s-a ajuns prea departe. In conditiile in care poti dona pe avaaz.org 250 de lei pentru un cort in care vor sta 5 sinistrati in urma unui cutremur de la o margine a lumii, la cealalta margine aeroportul din Las Vegas e intesat de avioane particulare, ca strazile Brasovului de masini. Mi se pare rusinos. (Si pentru Las Vegas, si pentru Brasov, si pentru umanitate.)

Bine, fanii capitalismului neingradit, care cred in autopropulsarea in plan social prin mijloace exclusiv materiale, se vor sprijini din nou pe argumentul “daca piata dicteaza, atunci e normal” insa eu cred ca nimeni nu ar trebui sa castige sute de milioane (adica de sute de mii de ori mai mult decat 90 la suta dintre oamenii de pe planeta) indiferent cati pumni in cap e in stare sa ia sau sa dea, cat se bine stapaneste passing shot-ul sau centrarea cu latul. Multi dintre marii campioni din ultimii ani nu doar ca sunt supraplatiti, dar li se pare ca daca nu sunt, isi fac jobul pe daiboj. Altii triseaza cu anii – vezi cazul Armstrong – mintindu-si fara jena inclusiv fanii de 10 ani bolnavi de cancer, pentru banii si locul pe care cred ei ca le merita. Insa, ce sa vezi, si morala si piata sunt create tot de noi. Ele nu exista decat in raport cu ce ne propunem noi ca ele sa fie. Cand bursa, la un singur meci, a unui sportiv, e mult mai aproape de PIB ul unei tari africane decat de salariul unui medic bun, fie el si american, se poate spune cel putin ca trebile nu sunt tocmai in regula, indiferent de “decizia pietei libere”.

Vorbind strict de box, sunt sigur ca, daca te duci spre al zecelea clasat in ierarhie, bursele scad spre cateva milioane in cel mai bun caz, cifre mai normale, iar nivelul tehnic este totusi unul apropiat. Pe de alta parte, in fiecare disciplina exista mari sportivi care exceleaza in performante, efortul depus pe termen lung (la antrenamentele zilnice) sau in competitie fiind absolut comparabil cu cel cheltuit pentru “meciul secolului”. Sunt oameni care pot alerga sute de kilometri in doua zile la un concurs unde premiul este de cateva mii de dolari sau unde pur si simplu nu exista premiu in bani (campionii la ultramaratoane nu pentru bani alearga).

Si atunci care e diferenta dintre box, tenis, fotbal sau baschet si restul disciplinelor – in care se munceste la fel de mult, dar nu se castiga nici de o suta, nici de o mie de ori mai putin ? Desigur, contextul creat de media, de marketing, de precedente, de tara, de spectaculozitate, adica tot ce nu are legatura cu sportul, ci mai degraba cu atributele capitalismului neoliberal (care, fara ingradirile necesare, nu face decat sa adanceasca diferentele de avere si de clasa intre oameni, pana cand cele doua categorii, bogatii si saracii, devin aproape doua specii diferite). Si in loc sa aiba macar decenta de a merge pe burta ca sa li nu se vada averea, “ajunsii”, incurajati de marile suflete din mass media, fac din etalarea nesimtita a milioanelor un fenomen prin care cer sa le fie recunoscuta bogatia per se ca valoare sociala.

Astfel, si “meciul secolului” s-a transformat, dintr-un eveniment al nobilei arte, intr-un soi de top Forbes ad hoc de inca si mai adanc prost gust decat cel ce se publica anual (apropo, la vipuri, langa Paris Hilton era Sting). Si, desigur, isi mentine functia de baza a sportului televizat in ultimii zeci de ani, aceea de a ne tine departe de adevaratele noastre probleme, care, odata ridicate de un grup mai mare, ar putea deveni singura adevarata problema a celor 1%.

Duminica dimineata dupa ce am auzit cifrele pe care le-am amintit mai sus m-am culcat inca inainte sa se cante Star Spangled Banner. Pana una alta insa, judecand dupa audienta, nici macar meciul de box al secolului nu a reusit sa atraga atentia asupra a ceea ce a devenit (si nu ar fi trebuit) sportul profesionist. Cred ca din pacate pentru ea, omenirea nu se va trezi decat din pumni.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s