Brasovul este un oras frumos. Poate cel mai frumos oras al tarii, dupa cum spun chiar si umbrelele Ursus de la terasele din centru. Dupa parerea mea e pacat ca a fost de fapt transformat in cea mai frumoasa parcare a tarii, dar nu despre asta e vorba acum. Ci despre faptul ca astazi, in frumoasa zi de duminica 14 iunie, locuitorii orasului au fost confruntati cu cea mai grozava calamitate a ultimelor luni de zile: un maraton. Problema maratonului in sine nu le-a suscitat numaidecat interesul fiindca brasovenii sunt cetateni sportivi si au mai vazut alergatori, fie ei si de cursa lunga. Insa, dupa cum anticipa politia locala – pe la care organizatorii s-au perindat cu lunile pana sa o convinga ca si in alte orase ale lumii se tin concursuri din astea – ce a creat, in primul rand, o teribila confuzie, (amestecata cu frustrare, iar apoi furie pe fata), a fost restrictionarea circulatiei pe cateva artere ale orasului. Duminica este o zi importanta in saptamana brasoveana, atat de importanta incat sigur, ca brasovean zic, vei voi sa petreci cel putin o parte din ea la volan, chiar daca (sau mai ales fiindca) afara sunt 30 de grade, deci vei avea nevoie de aer conditionat.

In al doilea rand este cunoscuta vastitatea urbei, de care locuitorii ei sunt teribil de mandri. Nu ai cum, realmente nu ai cum sa te deplasezi pe jos sau cu bicicleta. Ca si in Los Angeles, de exemplu (cu care Brasovul imparte si tipul de inscriptionare inca de la denumirea de Orasul Stalin incoace), orice ar fi, ai nevoie de masina. Atat de mult incat vei incerca sa faci stanga de mai multe ori pe parcursul traseului, prin gardurile mobile ale jandarmeriei sau prin panglici, desi politistii plasati acolo iti indica clar ca nu ai voie sa faci stanga. M-a impresionat in special imaginea unui barbat de vreo saizeci de ani care, din disperare, a parasit in plina canicula racoarea si confortul vehiculului numai pentru a se ruga aproape in genunchi de politisti sa il lase si pe el, data fiind imposibilitatea evidenta a ocolului pana la capatul Caii Bucurestilor (peste 1 km intreg!) dar si importanta valorificarii fiecarui moment duminical, care, repet, pentru brasoveni nu e o gluma. Fapt dovedit si de tipetele unei femei aflate la volanul unui SUV urias care era dispusa sa se – citez – “strecoare printre ei (alergatorii)”, practic fara sa ii deranjeze… daca doar tab’ majoru’ ar fi lasat-o sa isi furiseze SUV-ul pe sub panglica.

O alta problema a constituit-o nu atat caldura in sine, cat mai ales caldura incurajarilor. Aici am recunoscut imediat atmosfera pe care am intalnit-o de fiecare data cand am avut ocazia sa apar in fata unei sali pline la Brasov. Un public demn, maiestuos, care nu se pierde ca un tampit in aplauze gratuite si in tipete demente de imbarbatare, pe care le gaseste total nelalocul lor. E normal ca, daca te-ai bagat la maraton, sa il faci dracului singur pana la capat fara sa astepti chiote de sustinere, ca doar nimeni nu e majoreta ta. Poate daca ai batut recordul mondial (dar macar cu trei minute ca sa se vada fara ochelari pe ceasul din Piata Sfatului de catre toti pensionarii din piata) vei putea smulge un firav “bravo” de la vreo doi brasoveni mai nonconformisti. In rest conservatorismul care nu apuca sa se dezghete intre doua ierni, combinat cu un echilibrat orgoliu de oras de provincie care priveste de sus capitala va conduce in mod decisiv comportamentul brasovenilor catre silentiozitate si discretie.

Acesta e de altfel si motivul pentru care haosul creat de aceasta manifestare sportiva nu i-a prins cu garda jos pe cetatenii orasului impodobit cu sensuri giratorii impodobite cu straturi de pamant impodobite cu flori, si au reusit sa isi tina repiratia pana la trecerea ultimului damf de sudoare al ultimului alergator din coloana, in ciuda nelinistii create initial de inscriptia “editia 1” de langa “Maraton Brasov”.

Dupa care Tampa s-a incovoiat la loc, trosnind a moarte, peste oras, cu tot cu cotidiana redundanta a comunicarii scrise in maniera hollywoodiana, cum ca te afli in nicio alta parte a lumii decat in orasul de la poalele ei. Ca si cand ar avea cineva vreo indoiala.

Asa a supravietuit Brasovul primului sau maraton international. A fost greu, dar, vorba brasoveanului, “seriozitate, ca-i mai buna decat toate.” Sau asa ceva.

In fine, important e ca Brasovul e un oras frumos. Poate cel mai frumos oras al tarii.