FERESTE-TE DE “DA”-UL GRECULUI

In ianuarie am vazut la Los Angeles County Museum of Art tabloul lui Delacroix “Grecia pe ruinele cetatii Missolonghi”, care spune clar ca Grecia reprezenta pentru vest in acei ani ultima reduta a romantismului patriotic si in acelasi timp rebela rasfatata libera a se insoti cu spiritele asemenea din Occident, ca lord Byron et co. Nu mai e cazul. In ultimele saptamani s-au scris multe, bune, proaste, tendentioase sau obiective, de catre greci, dar mai ales de catre non-greci. Le-am urmarit, aprobat, contrazis, asimilat, urat, share-uit. De la profeti neoliberali damboviteni care au vorbit cu dumnezeii finantelor in care cred cu tarie pana la ciudatii si contestatii aparatori ai unor comunitati pierdute, alcoolice si traitoare “pe spinarea altora” din mediul rural romanesc, ala de respira greu, numai o data la patru ani si nici atunci.
Dar ca sa invatam sa gandim singuri despre Grecia (si deci despre noi insine peste cativa ani cand va veni scadenta la dobanzile lui Boc) trebuie sa citim ce s-a scris si sa mai tinem seama de inca niste trebi care nu apar prea des in scrieri si discursuri si pe care le putem uita usor daca nu e cineva care sa ni le reaminteasca cu o amicala palma peste ceafa. Sunt doar fapte cu istorie, nu verificabile, ci verificate. Le veti recunoaste imediat:

1. In Uniunea Europeana unii membri sunt mai egali decat altii, iar cei mai egali dintre ei castiga pe spinarea alora mai putin egali. Treaba fireasca deoarece traim in capitalism.

2. Toate entitatile din conducerea UE trateaza cu guverne corupte din tarile mai putin egale care isi vand patriile pe bucati sau en-gros contra unor comisioane.

3. Democratia capitalista de tip anglo-german functioneaza doar in tarile in care a fost conceputa (vreo opt la numar) si uneori nici acolo – SUA, campioana deficitului si a indatorarii peste masura, stie.

4. Daca democratia capitalista ar functiona ca atare in piete libere, cum scrie la carte si cum cred profetii finantisti damboviteni, am avea prosperitate pentru toti – punct. Nu ar mai exista curente de gandire de stanga care sa propuna luarea in seama si a oamenilor, adica a majoritatii, din cand in cand.

5. Nici macar un camatar nu iti imprumuta bani decat daca ii oferi o garantie ca vei putea plati datoria. Altminteri risca sa ii piarda chiar daca iti rupe degetul. Vezi citatul “De unde sa iti dau eu ma Jupuitule, daca n-am ?”

6. De fiecare data cand se vorbeste de austeritate se taie de la saraci si nu de la bogati.

7. Institutiile de credit internationale gen FMI, Banca Mondiala si de curand, cea centrala europeana, implinesc aproape 50 de ani de creditare a guvernelor din tari ale lumii a doua si mai ales a treia, prin care au subjugat tarile respective, care au ajuns sa li se dicteze politicile economice de catre creditori, acestia fiind direct influentati de interesele corporatiilor multinationale.

8. Anihilarea de catre Aliati dupa al doilea razboi a miscarilor radicale de stanga grecesti – comunista si anarhista – care au constituit miezul partizanatului antinazist si care a dus in prima instanta la prizonierate politice cu miile si apoi la o dictatura militara de extrema dreapta, nu e de natura sa incurajeze iubirea grecilor fata de ceea ce reprezinta UE.

9. Daca tu esti executiv la o corporatie cu un salariu de milioarde de iepuroi pe luna si inviti un prieten care are o pensiune de trei stele la 2 Mai la un restaurant cu o constelatie Michelin din Paris, apoi astepti sa plateasca el consumatia pentru toata masa inseamna ca esti prost, sau/si nesimtit, sau/si zgarcit. Iar daca iti dai prietenul pe mana politiei fiindca nu a platit si te astepti ca el, proprietarul de pensiune, sa faca munca in folosul comunitatii pentru a recupera datoria inseamna ca esti rau intentionat.

10. Citeste “Zorba”, care e intai o carte – scrisa de un aprig stangist cretan, Kazantzakis, frate de gand cu alt stangist parasit – chefalonitul si braileanul Panait Istrati.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s