MOȘTENIREA UITATĂ A LUI BUSH (SAU ADEVĂRURI ISTORICE CARE NU INTERESEAZĂ PE NIMENI)

Pe 30 noiembrie, umflați de precentenară mîndrie, am trecut lejer peste vestea morții celui de al 41-lea președinte american, George H.W. Bush, denumit Sr. de cînd cu juniorul. Eventual ne-am lăsat impresionați (dacă am văzut poza sau am citit) de cîinele lui, bietul, care și-a luat adio de la stăpîn lîngă sicriu. De aia sînt cîinii mișto, ei iubesc necondiționat orice soi de om. Dacă am fost puțin mai atenți, am citit și ce s-a dat la noi la știri despre G.H.W. Bush, despre activitatea lui, cariera impresionantă etc. În fine, dacă ne-am fi amintit despre cît rahat mănîncă mass media, despre scopurile ei reale dar și despre ignoranța ei, poate am fi vrut cu adevărat să aflăm ce a fost cu domnul Bush ăsta. Care “pînă la 40 de ani a devenit milionar din afaceri cu petrol” cum spune site-ul Știrile Protv. Cu puțină curiozitate, profitînd de accesul la sursele independente de informație, am fi găsit lucruri mult mai interesante și am fi înțeles în ce fel activitatea lui pe funcția de “cel mai puternic om din lume” a influențat lumea și a contribuit la actuala ei formă.

Sper că nu sunteți adepții zicalei “despre morți numai de bine”, că nu prin asta se manifestă respectul pentru cineva, chiar dacă acel cineva a murit recent. Dacă în viață cineva a fost un ticălos, faptul că a murit nu va schimba asta. Pe de altă parte, în mass media se vorbește despre activitatea lui Bush ca președinte, și tot din activitatea de președinte fac parte și lucrurile despre care scriu aici.

Nu știu sigur pentru ce treburi nea Buș merită lăudat, dar precis le veți găsi prin mult mai multe publicații decît ar fi de dorit. Vă spun însă care sunt chestiile pentru care merită blamat, acțiuni al căror rezultat a fost un mare număr de morți și uriașe distrugeri, pentru care, la cîteva decenii de atunci, lumea arată așa cum e în ziua de azi, și ale căror consecințe le simțim și acum, sau abia acum. Această uriașă răspundere, de a lua decizii care realmente influențează lumea pentru decenii, face parte din job-description-ul președintelui SUA.

Mai întîi, domnul Bush nu avea cum să devină milionar din afaceri cu petrol fiindcă deja era milionar din naștere. Tăticul lui George H.W., Prescott Bush, era director și acționar la o bancă de investiții a cărei activitate a fost oprită de autoritățile federale între 1942 și ’45 din motive ce intrau sub incidența unei legi ce interzicea afacerile cu inamicul. Adică, banca tatălui lu senioru’ și a bunicului lui junioru’ făcea afaceri cu firma Thyssen, care, ați ghicit, erau furnizori de bază pentru statul nazist. La un moment dat, tot în anii ’40, banca condusă de Prescott s-a pomenit și într-o anchetă federală legată de presupusa adăpostire a unor cantități de aur furat de la evrei, aur pe care l-ar fi avut de la parteneri de afaceri germani, dar a ieșit basma curată. După unele surse verdictul de nevinovăție s-a dat prea devreme, dar în fine.

Să revenim la viața lui G. Bush, tînăr milionar “din petrol”, care – de acum ne dăm seama – nu prea avea cum să greșească în viață. Nici la alegeri nu prea avea cum să greșească, căci aici greșesc doar alegătorii, așa că și-a început cariera politică ca reprezentant în congresul SUA, cu circumscripție în Texas. În anii ’70, timp de un an, Bush a fost director al CIA, fiind singurul președinte american care a ocupat și această funcție. În paranteză avem lista cu asemănările și deosebirile dintre CIA și KGB, exceptînd limba de predare a cursurilor. ( ). Iar decada ’80 a petrecut-o G. ca vice pentru cel mai de paie președinte american, actorul Ronald Reagan.

La alegerile din ’88, staff-ul lui Bush a folosit un spot pentru publicitate negativă a cărui difuzare se predă și astăzi la școlile de comunicare și jurnalism ca prima acțiune pe coloana “așa nu”, din motive de rasism feroce. De altfel pînă la Trump, acesta a fost considerat cel mai rasist mesaj promovat vreodată de un candidat la președinție după 1945. Nu se pot măsura consecințele pe termen lung ale difuzării lui, spotul avîndu-l ca personaj central pe un ucigaș de culoare, Willie Horton. Căutați-l, e educativ.

Așa a devenit Georgică Buș prezident – și rezident la Casa Albă. Aici el în primul rînd s-a făcut remarcat pentru invazia din Panama pentru capturarea lui Manuel Noriega, de profesie dictator și traficant de droguri. Ce s-a aflat mai tîrziu a fost că Noriega era și pe ștatul de plată al CIA, dar, ca dictator al unei țări cît o pălărie, ce nu face omul pentru un venit suplimentar?… cum zic ăia de la firmele tip multi-level marketing.  În Panama americanii au intrat cu elicoptere, avioane și 24.000 de oșteni, ucigînd din greșeală cam 3000 de civili și distrugînd și ceva obiective civile din avînt. De altfel, recent, Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului a aprobat cereri ale familiilor victimelor civile de despăgubiri ce vor trebui acordate de către SUA, fiindcă intervenția din Panama a fost considerată invazie, deci nelegitimă. Bine că s-a dus Georgică, să nu mai vadă și asta, că să supăra rău! Sau aflase și tocma’ asta l-a băgat în pămînt?!…

Apoi, după cum știm cu toții ăia de văzurăm filmul “Philadelphia”, anii ’80 și ’90 la început, au avut o mare problemă: epidemia de SIDA, boală cu care nici azi nu te simți prea bine, dar de care atunci de cele mai multe ori se murea de tot. Georgică a fost surd la cererile a mii de demonstranți și zeci de organizații care voiau o intervenție directă a președinției în criza epidemiei, și i-a lăsat pe oameni să moară, tot cu miile.

Tot Bush Sr. e responsabil de o continuare peste măsură de activă a războiului împotriva drogurilor, care a devenit o adevărată vînătoare de potențiali pușcăriași, majoritatea de culoare, deschizînd drumul fenomenului încarcerării în masă, astfel încît în prezent SUA are, la aproape 6% din populația totală a lumii, aproape 25% din totalul numărului de deținuți. Și mai zic vesticii de noi că suntem o nație de hoți.

A venit apoi 1991, anul din care Saddam nu a înțeles nimic. Administrația americană a părut brusc lovită de amnezie în ceea ce îl privea pe vechiul lor prieten din Golf, pe care l-au menținut cu multă bunăvoință la putere încă din anii ’70, din mai multe motive: Saddam era un dictator pe care te puteai baza să îi certe cu gloanțe, fără să se lase prea mult rugat, pe liderii partidelor progresiste pan-arabe din Irak și pe comuniștii irakieni, ăștia din urmă finanțați de Moscova. Tot Saddam, cu ajutorul armelor americane moderne, a ținut în șah, ca să zicem așa, Iranul (de unde șahul, alt prieten al americanilor, plecase alungat), pe durata a opt ani de război. În plus, Saddam primise un fel de undă de culoare cel puțin galben-verde-deschis apropo de eventuala invazie a Kuweitului (aflăm din telegramele publicate de Chelsea “Bradley” Manning) prin ambasadoarea americană la Bagdad, care a spus că SUA nu are nici o poziție oficială asupra conflictului dintre Kuweit, fostă provincie irakiană aflată sub protectorat britanic pînă prin anii ’50, și Irak. Avînd și experiența faptului că înaltul prieten de la Washington nu îl certase nici cînd a folosit gaz sarin în războiul cu Iranul, Saddam a intrat în Kuweit. Inițial părea să fi avut dreptate cînd a mizat pe prietenia istorică cu Georgică, apoi însă, în urma unei întîlniri de două zile cu madam Thatcher, Georgică a intervenit în forță, zicînd între altele și că Saddam ar fi avut intenția să construiască bombe nucleare, ceea ce era fals, și că ar fi avut forțe comasate la granița cu Arabia Saudită, ceea ce era o altă minciună. Răspunsul militar al lui Saddam a fost foarte lent, suspect de lent pentru cineva care aștepta o intervenție de pedepsire, asta fiindcă de fapt el nu o aștepta, adică, exact ca în banc, nu îi venea să creadă. Amănuntele sunt interesante, dar ar lua mult timp, așa că trecem direct la alte fapte.

SUA și aliații au distrus în primul război din Irak o mare parte din infrastructura civilă și au bombardat ținte civile. Acuratețea bombardamentelor, promovată de mass media a fost un produs media și atît. Adică o minciună. În realitate, numărul victimelor civile este necunoscut, în schimb numărul de morți (din care jumătate, copii) în urma sancțiunilor impuse Irakului a fost de ordinul sutelor de mii. Iar ca să facă pînă la capăt dovada unui comportament dihotomic model la nivel decizional, SUA l-a lăsat pe Saddam la putere. E drept, masacrul a fost cu succes continuat de următorii lui Georgică: Slick Willy, Georgică 2 și Mbarack, numărul de morți fiind estimat ca fiind undeva între cîteva sute de mii și 2,5 milioane. Astfel că acum, în 2018, nu avem de a face doar cu o țară completamente distrusă, dar și cu o puternică forță a răului regurgitată de cei aproape 30 de ani de război (început de Buș), numită ISIL (nu ISIS, că mă ia amețeala!).

Și, ca să încheiem cu o bomboană pe coliva federală, să vorbim și despre ultimul gest al lui Buș ca președinte. Grațierea celor mai importanți șase membri ai administrației Reagan care s-au ocupat de afacerea (devenită scandal) Iran-Contras. Pe scurt: Congresul (pe atunci congresul era mai prezent în unele decizii minore cum ar fi conflictele armate, administrația nu își permitea să susțină o parte sau alta fără aprobare, cum face acum cu Arabia în războiul cu Yemen) votase ca SUA să nu se amestece în conflictul dintre guvernul social-democrat ales democratic în Nicaragua, și forțele reacționare Contras. Totuși, nește domni din guvern care se temeau că pierd influența în Nicaragua au decis să vîndă Iranului dușman arme, iar din sumele respective să finanțeze forțele Contras. Reacția lui Buș? A blocat ancheta cît a putut și a refuzat să fie audiat de comisarul care o conducea. (Bush fusese vicepreședinte al SUA pe durata scandalului, fusese director CIA în ‘76-‘77, iar tentativa de “asasenilizat” asupra lui Reagan cam reușise. În al doilea mandat președintele Reagan era realmente o păpușă, incapabil de a mai lua decizii.) Revenim: la final de mandat, Bush i-a grațiat pe ăia șase. O premieră în lunga istorie de obstrucționare a justiției de către Casa Albă, istorie care se îmbogățește zilnic de cînd cu Trump. Punct.

Cam asta ar fi trebuit să vedem noi la TV despre George H.W. Bush, sau să fi citit pe site-ul Știrile ProTV, în loc de https://stirileprotv.ro/stiri/international/sua-in-doliu-dupa-moartea-lui-george-bush-sr-cariera-remarcabila-a-celui-de-al-41-lea-presedinte-american.html, dacă acolo ar fi lucrat oameni care să își respecte publicul și meseria de jurnalist.

Așa, în loc să afle o țară întreagă, printr-o instituție media de mare impact, adevărul despre un președinte, ne mulțumim cu un public modest ca număr, dar vîrlav la gîndire, probabil nu mai mult de 200 de persoane, public ce va înțelege repriza de iubire pentru adevărul istoric, care m-a ținut cîteva ore.

Cel puțin ne-am dat seama împreună că la americani democrația se termină cînd încep nominalizările de politruci de dinastie. Ca la ruși, dar puțin mai cu rușine. Aparent. De altfel, singura calitate a lui Trump este că i-a ținut departe de tron pe Jeb, fratele lui Georgică 2 din dinastia Bush, și pe Hillary, din dinastia Slick Willy (sau Dong). Deocamdată. Pentru că Jeb mai are un as în mînecă: George Prescott Bush este născut în 1976, an în care bunelu’ era numit director al CIA. G.P. este Land Comissioner al Texas-ului și, ce chestie, e în afaceri cu imobiliare. Deci acu’ bididiul e la copt. Așteaptă doar ca publicul să digere minciunile despre respectabilitatea lui bunelu’, ca să bage la portofel primul veac al dinastiei. Un veac de publicitate. Ferească Dumnezeu! Nu Popescu-Dumnezeu, ălălalt. Știrile Proteve știu de ce.

Advertisements

11 thoughts on “MOȘTENIREA UITATĂ A LUI BUSH (SAU ADEVĂRURI ISTORICE CARE NU INTERESEAZĂ PE NIMENI)

  1. Salut Marius. Nu sunt nici pro american si cu atat mai putin pro rus. Oricum as alege prima varianta pentru ca pe a doua o cunosc prea bine.

    Am si eu o nelamurire: In alineatul al 4-lea spui ca Bush nu putea deveni milionar pentru ca era deja. Logic, evident si foarte probabil corect. Dar de ce reiese din text ca ar fi cumva vinovat el de asta?
    Sau ca tatal si bunicii faceau afaceri cu nemtii? Fiecare personaj ar trebui judecat pentru ceea ce a facut el (si bune si rele) nu pentru ce au facut tata, mama, soacra si amanta.

    Succes

    Like

    • Merci, Răzvan! Da, cred că e legitimă întrebarea ta. Dar uite cum văd eu lucrurile: oamenii devin ceea ce sînt în mare parte datorită circumstanțelor în care se nasc, cresc, se educă și evoluează. Cineva ca G. Bush, născut într-o familie de milionari care și-a făcut averea (și) prin compromis, educat la Yale, un bărbat alb, heterosexual, protestant (episcopalian), din clasa de sus, nu înțelege nevoile și valorile majorității din cauză că nu se poate identifica cu ea. Iar faptul că nici măcar nu a avut ocazia să își facă singur averea l-a lipsit pînă și de cea mai elementară legătură cu clasa de jos. Sigur, nu e vreo vină, dar din asemenea familii rar se nasc lideri cărora să le pese și de popoarele pe care le conduc. De aici și metafora (sau realitatea metaforic exprimată) din viața lui Buddha: prințul care înainte de orice dorește să cunoască nevoile și gîndirea oamenilor dacă vrea să îi înțeleagă.
      Să mai mergem la munte, zic… de acord?

      Like

  2. Pingback: Știrile zilei - 5 decembrie 2018 ⋆ zoso blog

  3. Domn Vintilă, cine ne-a băgat în NATO și, implicit, a grăbit ascensiunea noastră în UE? Bush sau Clinton?

    Care au fost primii să-i înjure pe ruși și să le declare război până când termină cu prostia numită „comunism”? Republicanii sau democrații?

    Like

  4. Pingback: 11 DECEMBRIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUNTELUI | mrvintila

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s