11 DECEMBRIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUNTELUI

În textul meu precedent, https://cuvintecuvintila.blog/2018/12/04/mostenirea-uitata-a-lui-bush-sau-adevaruri-istorice-care-nu-intereseaza-pe-nimeni/, susțin că mass media din România, dar și de aiurea, funcționează la fel ca Piramidon-ul românesc din bancul de pe vremea lui Ceașcă: nu face nici bine, nici rău. De fapt, din experiențele pe care le-am avut, ăsta este idealul de funcționare pentru orice instituție media așa zis “comercială”: să facă audiență fără implicare politică și fără opinii, difuzînd prostioare și vulgarități, inclusiv la știri. Cele mai grăitoare exemple de asemenea “știri” le avem acum, în perioada Crăciunului, cînd orice buletin te face să vomiți, atît prin subiecte cît și prin exprimare. Doar că prin esența ei ca instituție, nefăcînd bine, adică ignorînd adevăratele știri, pe cele cu impact real asupra publicului, mass media face automat rău. Jurnalismul este, vrem, nu vrem, unul din acele fenomene unde nu există nuanțe de gri pe lîngă alb și negru. Mass media menține atenția publicului la lucrurile neimportante (uneori realmente fără să vrea, dintr-o lipsă criminală de profesionalism) oferind posibilitatea celor esențiale să se desfășoare pe un curs greșit și dăunător. Pentru că ziua de 11 decembrie este decretată de ONU Ziua Internațională a Muntelui, să lucrăm cu acest exemplu și să vedem care sunt faptele și acțiunile pe care mass media a reușit să le ignore ani de zile și care sunt consecințele ocolirii unui subiect esențial precum munții și relația noastră cu ei.

Mai întîi, pădurile. În România, majoritatea exploatărilor forestiere se află pe munți. Normele UE în ceea ce privește suprafața împădurită a unei țări: nu mai puțin de 32%, pentru ca acea țară să nu înceapă să tușească, la propriu. La noi acum vreo cinci ani se vorbea de 27%, prea puțin încă de atunci. Între timp s-a tăiat la greu, indiferent de guvernare. La un moment dat tăierile (ilegale) scăzuseră semnificativ, conform unor date făcute publice de niște ONG-uri de mediu în urmă cu vreo doi ani. Totuși, nu tăierile ilegale de pădure sunt singura problemă, ci (mai ales) cele legale: se dau și acum autorizații de tăiere în parcurile naționale, și cum să nu se dea cînd parcurile naționale sunt sub jurisdicția Romsilva?! Lupul paznic la oi. Cel mai recent exemplu de care am auzit: partea dîmbovițeană a Pietrei Craiului. Se taie fără milă și fără discernămînt, la ras. Cîte știri ați văzut, auzit, citit, despre acest subiect în mass media (cea “mare”, nu online), deși vorbim de un subiect esențial, fiindcă fără păduri nu respirăm…? Lemnul tăiat nu se prelucrează sub formă de mobilă, proces prin care ar căpăta valoare adăugată. Nu, majoritatea lemnului se toacă (!), din el se face cea mai păguboasă materie primă pentru mobila proastă: PAL-ul melaminat. Acesta are trei calități: este fragil, greu și otrăvitor. Într-o acțiune disperată, mii de locuitori ai orașului Sebeș au ieșit în stradă acum cîțiva ani să protesteze față de principalul producător de PAL melaminat din România și principal poluator al zonei: Kronospan. Răspunsul autorităților române a fost unul fără echivoc: s-a autorizat deschiderea încă unei “fabrici” Kronospan, la Brașov. Cîte știri ați auzit, văzut, citit, despre asta, în mass media “mare”?

Înainte de anul 2013 era de neconceput să auzi la televizor sau la radio măcar o frază critică la adresa RMGC, “Goldu’ ”, cum îi spuneau protestatarii, compania minieră canadiană care a pus la cale distrugerea, practic, a localității Roșia Montană și a patru munți din jur, pentru exploatarea cu cianuri a 200 de tone de aur. Susținută de toate guvernele care s-au perindat la putere, RMGC era oficial prezentă în mass media prin campanii fundamental mincinoase, create în principal de unul dintre cei mai șarmanți publicitari români, Bogdan Naumovici, (zis “era ta’su, bă!”), contra cost, desigur. Costul fiind cel din “Faust”, dar ce mai contează? Pînă la protestele din toamna lui 2013, la nici o televiziune nu se vorbea de exploatarea de la Roșia Montană altfel decît elogios, deși o arie montană imensă și un patrimoniu arhitectural inestimabil urma să fie distruse. Deși la plecare guvernul Cioloș a recomandat în sfîrșit, oficial, (printr-un gest curajos al Corinei Șuteu, după nepermise coieli ale lui Cioloș de care nimeni nu își mai amintește), includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, recent lucrurile au reintrat pe vechiul făgaș. Un actoraș care a jucat foarte prost rolul de ministru al culturii, George Ivașcu, a ajutat la posibila reluare a procesului de începere a lucrărilor de minerit la Roșia, printr-o prestație de grețoasă obediență față de cei care l-au ridicat cu bărbia mai sus de masă. La figurat, desigur, fiindcă la propriu a rămas ceea ce a fost dintotdeauna: un personaj perfect pentru spălatul pe jos. Cu șorțuleț și cu mănuși imaculate, dacă înțelegeți ce vreau să zic, nici nu îl observi cînd îți iese cu mopul dintre picioare.

Munții României sunt casa celor mai multe carnivore mari din Europa: urșii, rîșii, lupii. Cei mai mulți munți de pe continent sunt adevărate deșerturi verzi, de unde prădătorii mari au fost exterminați în urmă cu mai multe zeci de ani.

După ce decenii de-a rîndul, încă de pe vremea lui Dej, s-a vînat “la capete” sau “la trofeu” adică s-au selectat spre împușcare cele mai mari și mai frumoase exemplare, acum doi ani ONG-urile de mediu (și cetățenii conștienți) au jubilat cînd au obținut, în sfîrșit, o lege a vînătorii care interzicea uciderea carnivorelor mari. În cazuri absolut justificate, derogările aveau să fie obținute cu destulă dificultate, doar cînd prădătorii ar fi amenințat direct vieți umane. Unul din primele anunțuri făcute de ministra mediului PSD după alegeri a fost că va da niscai derogări la urs. Fiindcă era destul de probabil ca derogările să fi fost cadouri pentru niște amatori de plăceri cinegetice cu probleme de erecție, procesul a mai durat puțin, dar acum cîteva luni s-au dat primele șase, făcîndu-se caz de prezența frecventă a urșilor la marginea satelor și a orașelor de la munte. Această prezență este o problemă complexă, cauzată exclusiv de om, iar soluția nu este eliminarea animalelor. De altfel, chiar și în cazurile în care s-a apelat la această soluție, de cele mai multe ori situația nu s-a rezolvat cum scrie la lege, care cere strămutarea de două ori a animalului înainte ca el să fie ucis. Din cauza “grabei”, se sare peste încercările de strămutare și oricum, nu se împușcă urșii care au cauzat problemele, ci alții, mai mari și mai frumoși, derogarea respectivă fiind, cum ziceam, făcută cadou vreunui vînător cu bani. Toate aceste afirmații pot fi verificate, ele sunt provenite din sursele diferitelor ONG-uri care le-au și publicat, dar care niciodată nu ajung subiecte de știri în mass media de impact. Dacă ursul vine în Brașov sare imediat toată lumea să îl omoare, fără să își bată capul să se întrebe de ce vine.

Munții, pe care astăzi, 11 decembrie, ar trebui să îi sărbătorim, au fost victime și în vremea boom-ului microhidrocentralelor, pretext excelent pentru obținerea de fonduri europene, în realitate adevărate dezastre ecologice, construite fără nici un alt scop decît ca baronii locali să își umple buzunarele. Dacă toate MHC-urile proiectate ar fi fost construite, s-ar fi obținut mai puțin de 0,5 procente din necesarul de energie al României, cu niște costuri uriașe în echilibrul ecologic al regiunilor montane respective.

Tot pe munți se pun antene de telefonie mobilă, se face agrement cu ATV-urili, se depozitează gunoaie, se pregătesc alte exploatări miniere, la Certej cea mai mare dintre cele peste 60 plănuite doar pentru Apuseni, se proiectează traversări pentru linii de înaltă tensiune de 400 de KV, după cum scrie domnul Radu Mititeanu aici https://ccncluj.blogspot.com/2018/12/ganduri-pentru-carpati-de-11-decembrie.html?fbclid=IwAR1vKUw1mcw9G8Y_vtI2MNIK2l1i2np7id23dm9U3uioENw70Q2TF4AYJe8.

Se construiesc șosele la altitudine, se permite peste tot accesul cu mașina sau cu motocicleta, se construiesc, împotriva normelor europene, instalații de transport pe cablu la mai puțin de 1800 de metri altitudine (oricum schiul ca sport de masă cu instalațiile respective e un alt mare dușman al munților, nu doar la noi).

De altfel, în vestul Europei, în America sau pe oriunde au ajuns vajnicii prieteni ai munților occidentali, dezastrele se țin lanț: în Alpii austrieci și în Franța se împușcă anual sute de mii de căprioare, altfel ele se înmulțesc și distrug recoltele și pădurile, nemaiavînd prădători la capătul lanțului trofic, regiuni întregi din munții Appalachi sunt practic zone moarte din cauza mineritului, Everestul este cel mai populat dar poate și cel mai poluat munte înalt din lume, fiindcă mii de “alpiniști” din sute de expediții se dispensează la peste 8000 de metri de tuburile de oxigen pe care nimeni nu se mai obosește să le care și în jos.

Dintre toate acestea, dacă apare cîte ceva la televizor, se întîmplă extrem de rar. Iar paradoxul este că nu munții au nevoie de noi, ci noi de ei; pentru apă, pentru păduri, aer curat, plante, faună. Munții au existat cu mult înainte ca oamenii să înceapă să îi urce și cel mai probabil vor exista și după dispariția oamenilor în configurația curentă, chestie care, în ritmul ăsta, nu va mai dura mult. Vă dorim o apocalipsă scurtă dar plăcută alături de cei dragi, și de programele postului nostru TV! Publicitate să avem…

Advertisements

One thought on “11 DECEMBRIE, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUNTELUI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s