Am fost surprins să văd superficialitatea și ignoranța cuprinse în majoritatea reacțiilor feisbucului românesc la golăneala de la Capitoliu. Nu vorbesc de reacțiile rasiste, care comparau marșul MAGA cu BLM, la care mă așteptam. Ca țară pe care a uitat-o dumnezeul ortodox cu gura căscată către Washington, care face sluj la toate administrațiile și a stat cuminte să i se bage supozitorul de la Deveselu fără să ceară ceva în schimb, cred că ar trebui să fim puțin mai informați în ceea ce privește realitatea americană. 

Cine a urmărit politica SUA de la Reagan încoace, trecînd prin bravii Bush-i, dar neuitîndu-i pe Clinton și Obama, Trump nu a fost o surpriză. Trump a venit în continuarea a două mandate de speranțe înșelate de cel mai nou (pe atunci) laureat Nobel pentru pace care omora civili în Pakistan apăsînd butoane la Pentagon. Iar după ce Trump s-a așezat în Biroul Oval ar fi trebuit să nu mai existe loc de surprize. Dar pînă și pentru cetățenii americani circul a fost dus prea departe. În fine, cine a fost la curent cu acțiunile lui Trump doar în ultimele șase luni știa că va veni ziua cu marșul. Iar după părerea mea, dacă pînă pe 20 ianuarie cînd se inaugurează Biden, nu se mai petrece vreun eveniment asemănător sau mult mai grav, adică cu mai multe victime omenești, SUA a scăpat ușor. 

Cauzele unui asemenea eveniment sînt multe, unele de fond, altele de circumstanță. În primul rînd privim în urmă la 40 de ani de neoliberalism, care, ca și comunismul pe care l-am trăit noi, doar pe hîrtie arată bine. Pus în practică însă, neoliberalismul a dus la: apariția primei generații de cetățeni care o duc mai prost decît părinții lor (milenialii – aproape 70% din populație), scăderea vîrstei medii, îndatorarea în masă (peste 1 trilion doar studenții), creșterea ratei sinuciderii cu precădere în rîndul bărbaților albi peste 40 de ani, creșterea numărului persoanelor cu depresie și alte boli psihice, infrastructură precară (SUA ocupă ultimul loc dintre statele dezvoltate), criza din 2008, cea mai severă din istorie după cea din 1929, (din care lumea practic nu și-a mai revenit), scăderea salariului real și deci a nivelului de trai al clasei muncitoare americane, scăderea taxelor la zero pentru cei mai bogați și pentru corporațiile mari și creșterea taxelor clasei mijlocii și săracilor. Redistribuirea averii de la săracii mulți spre din ce în ce mai puținii extrem de bogați este estimată la 43 de trilioane de dolari în 40 de ani. Astea ar fi cîteva dintre motivele pe care le-am numit “de fond” sau sistemice. 

Cele de circumstanță au venit odată cu instalarea lui Trump la Casa Albă, iar unele noi au apărut odată cu pandemia. Astfel promisiunea de joburi a lui Trump s-a dus pe apa Potomacului, șomajul e acum pe la 25%. Americanii dețin un sfert din numărul de cazuri de Covid și un sfert din numărul de morți de Covid din totalul la nivel global, deși populația SUA reprezintă doar 5% din cea a globului. Dintre țările dezvoltate (ba chiar și dintre unele mai amărîte) SUA stau cel mai prost la finanțarea de criză a populației: în afară de 1200 de dolari pe cap de cetățean plătiți astă vară și încă 600 de dolari ce vor fi plătiți zilele astea, americanii au primit niște imagini live cu frigiderele de peste 6000 de parai pline de înghețată scumpă ale lui Nancy Pelosi. Lucru folositor pentru vreo 40 de milioane de americani care vor uita curînd cum arată un frigider din simplul motiv că nu vor mai avea unde locui, dacă administrația Biden nu va opri din pix campania de evacuări programată să înceapă. Iar “noua” administrație este, să nu uităm, eșalonul doi-trei al administrației Obama, adică neoliberală. Legi de piață pentru săraci și ajutoare “sociale” de trilioane pentru marile corporații și pentru Wall Street.

În acest timp…în mai multe state americane în ultimele luni au început a se forma cozi de ore întregi la ajutoare sociale sub formă de mîncare. Iar sărăcia din cea mai bogată țară a lumii este din ce în ce mai greu de ascuns, pînă și de o mass media care stăpînește perfect atît arta de a ascunde informația care nu trebuie să se afle, cît și pe cea care promovează ce e necesar să se găsească pe agenda publică. 

Fiindcă, dacă vorbim de America trebuie să vorbim și despre cea mai puternică mașină de propagandă a lumii, căreia i-am căzut victime cu toții la un moment dat, iar acum, cu ocazia Capitoliului, și o serie de prieteni din lista mea, informați, inteligenți și bine intenționați. Iată foarte pe scurt schimbările care s-au produs în media din SUA în ultimii 40 de ani. În primul rînd, televiziunea prin cablu a devenit dominantă, apoi numărul de corporații care dețin cele mai vizionate canale tv (de fapt, aproape toată mass media) a scăzut de la 30 (dacă îmi amintesc bine) la 6 cîte sînt în prezent. Asta a fost opera administrației Clinton, în 1996, legalizarea în mass media a achizițiilor care pot implica formarea unui monopol al informației. 

Dar ce e mai drăguț abia urmează: dacă înainte de 1980 televiziunile se adresau unui public general de orice vîrstă sau sex, pe care încercau să îl satisfacă prezentînd informații pe un ton neutru, aproape plictisitor, în anii ’90 Fox News a descoperit că poate face bani mai mulți țintind un anume tip de public pe care să îl lipească de micile ecrane: oamenii în vîrstă, din clasa medie sau bogată, și cu destul timp de petrecut la teve. De aici, fiecare canal tv și-a găsit publicul țintă, iar discursul televiziunilor s-a schimbat: informațiile nu mai sînt prezentate cu acel aer de obiectivitate (de multe ori oricum fals). Tonul a devenit angajat, de multe ori agresiv, iar informațiile hrănesc așteptările publicului țintă. (Matt Taibbi – “Hate Inc.”) Rezultatul după 30 de ani de gîndire a informației teve ca pe o afacere: peste 90% din publicul Fox News este republican, peste 90% din publicul MSNBC și CNN este democrat, ca și peste 87% din cititorii New York Times. Fiecare dintre cele două părți ale publicului sesizează propaganda pe canalul “celorlalți” dar fiecare crede că informația de pe canalul propriu este reală. Ambele au dreptate parțial, căci informația este atent finisată pentru a satisface perfect așteptările, dar mai ales pentru a împlini fricile, ura și teroarea latente din fiecare telespectator față de grupul demonizat de televiziunea pe care o urmărește. (La nivel mult mai detaliat aceeași chestie se petrece și pe aplicațiile de socializare, fiindcă aici ni se furnizează în amănunt, zilnic, o oglindă a valorilor și preocupărilor noastre). 

Astfel împărțiți, americanii (majoritatea) au receptat și încorporat cele două tipuri de discurs din ultimele campanii electorale dar mai ales din 2020: pe cel naționalist, de tip fascist al lui Trump, și pe cel de tip anti-Trump, profund pro-corporatist neoliberal al democraților. În mod ironic, am senzația că Trump, autorul unor mii de minciuni numărate (cam cinci-șase pe ziua de guvernare) care l-au pus în fruntea președinților americani din toate timpurile, a spus de mai multe ori adevărul despre democrați decît invers. Acestora din urmă le-au fost necesare campanii inventate de defăimare cum a fost aceea despre colaborarea lui Trump cu rușii în campania din 2016, fapt nedovedit de comisia Mueller, campanie folosită pentru că democrații nu au fost în stare să își recunoască greșelile care au dus la alegerea lui Trump.      

Acum putem înțelege de ce cele două grupuri suportere ale celor două partide nu mai pot comunica între ele. Și deși nici unul dintre grupuri nu are o viață ușoară acasă, fiecare dă vina pe ce se dă vina la canalul teve preferat și…pe celălalt grup. Astfel se explică și fanatismul cu care Trump a fost votat (cel mai votat candidat american din istorie) și cum a contribuit această furie a votului de dreapta la manifestările copilăroase ale egoului său imens, invers proporțional cu maturitatea lui și… cu dimensiunile mîinilor sale. 

Un alt element important este cel al aplicațiilor de socializare, ai cărei capi sînt cu toții în barca democratică. Despre un anumit aspect referitor la ele vreau să vorbesc aici: cenzurarea discursurilor scursurilor, dacă îmi permiteți exprimarea. În urmă cu mai mulți ani, Facebook, Youtube, și Twitter l-au interzis pe Alex Jones, o vedetă de radio cu un discurs deschis fascist. Nu a fost nici un scandal fiindcă Alex Jones era urît de toți “oamenii de bine”, dar unii analiști au avertizat că e mai periculos să ai niște entități private care își arogă dreptul de a cenzura și că s-a creat un precedent periculos. Au avut dreptate fiindcă cu două săptămîni înainte de alegeri, un tabloid new yorkez a venit cu niște materiale despre corupția practicată de familia Biden, prin fiul ei Hunter dar cu binecuvîntarea părintelui. Cu toate că Biden-ii nu au spus niciodată că informațiile ar fi false, Twitter și Facebook s-au “autosesizat” și au suspendat contul NY Post, împiedicînd accesul la informația respectivă. Iar culmea cenzurii, care arată că responsabilitatea discursului public a fost practic transferată pe umerii de miliarde ale aplicațiilor de socializare, a fost închiderea de către Twitter și Facebook a contului lui Trump, pe 7 ianuarie. 

Noi, cei din afara SUA nu avem idee ce înseamnă pentru americani libertatea de exprimare stipulată în primul amendament al constituției și nu putem realiza enormitatea acestui gest. Ceva privat, firmă sau persoană, să îl cenzureze pe președinte este ceva de neacceptat. Dincolo de asta, însăși ideea de a îngrădi libertatea de exprimare a persoanei care deține servieta cu codurile nucleare este străină logicii. Indiferent cît de grav este ce spune acea persoană, ne interesează pe toți, nu? 

Reacțiile prietenilor din listă care mi-au declanșat nevoia de a scrie acest text se refereau la atitudinea “de leader” a șefului Senatului american, Mitch McConnell, care a rostit un discurs mișcător la încheierea plimbării MAGA prin Capitoliu. Prietenii mei răsuflau ușurați, cumva căzuți în admirație pentru niște oameni politici goi pe dinăuntru care nu au nimic de a face cu leadership-ul ci doar cu interesul personal, dar au scriitori de discurs străluciți. Că “democrația a învins”, iar noi să luăm notițe. Cum se traduce în limbaj democratic cenzurarea președintelui de către niște entități care doar prin natura domeniului lor de activitate economică, nefiind învestite de cetățeni cu această putere, au ajuns în poziția de a putea-o face? Că milioane de americani acceptă acest fel de cenzură fără să iasă în stradă (profitînd de libertatea de întrunire garantată prin același amendament) este o dovadă că democrația funcționează, sau dimpotrivă? Că mii de americani au intrat totuși în Capitoliu peste niște politicieni multimilionari care trăiesc într-o lume paralelă cu cea a propriilor cetățeni, doar fiindcă clown-ul șef le-a sugerat că este de al lor, împotriva unui sistem care i-a adus în pragul disperării, este o dovadă de democrație sau nu? 

Pentru că în mod perfect democratic, Trump ar fi putut fi (și ar fi trebuit să fie) îndepărtat de la putere de mult. Dar asta i-ar fi implicat pe Mike Pence, jumătate plus unu din secretarii de stat din cabinet și două treimi din senatori care să voteze pentru îndepărtarea lui. Ceea ce nimeni nu și-ar fi asumat responsabilitatea de a face, fiindcă nici Pence, nici secretarii de stat nici McConnell  (tatăl respingerii ajutorului de pandemie de 2000 de dolari propus recent), nu au acea putere de fascinație a maselor pe care doar un anume tip de psihopat o are, iar ei știu asta. Nu pentru Pence și restul au votat 74 de milioane de americani cu partidul republican. Mai mult, Elaine Chao, soția lui McConnell, marele “lider” care l-a susținut pe Trump pînă la acel speech, și-a dat demisia pe 7 ianuarie din funcția de secretar de stat la transporturi pentru a nu fi nevoită să voteze împotriva lui Trump în cazul inițierii procedurii de îndepărtare din funcție. La fel Betsy DeVos de la educație. Ceea ce face superfluă declarația lui Nancy Pelosi că se gîndește să inițieze procedura de îndepărtare din funcție a lui Trump. Iar ea știe asta, dar vrea să își mai sporească popularitatea ajunsă la 28%, după ce reprezentanții conduși de ea au respins înainte de alegeri ajutorul de pandemie de 2000 de dolari (!) ca nu cumva Trump să îl folosească drept capital politic în campanie. Iată deci că cele două partide, conduse în Congres de multimilionari, seamănă și ca decizii. 

De altfel, privite dintr-o anume perspectivă, protestele MAGA și BLM seamănă între ele mai mult decît își doresc participanții și mai mult decît s-ar zice la prima vedere. Disperarea celor de la BLM că protestul pașnic nu va fi băgat în seamă de către autorități într-un sistem profund rasist, motiv pentru care au trecut la vitrine sparte, seamănă mult cu disperarea amărîților de la MAGA, care nici ei nu mai cred în sistem de mult, și au intrat în Capitoliu fiindcă li s-a repetat că alegerile au fost furate. Desigur, ambelor grupuri li se spune că partea cealaltă este de vină pentru problemele proprii, de către o mass media bine antrenată pentru demonizare, și foarte atentă să nu care cumva din greșeală să iasă în față adevăratul vinovat: un sistem care consumă tot și în cele din urmă pe sine, dar numai după ce a distrus populația, (fizic și psihic), mediul, și orice speranță în mai bine. 

Dacă cineva mai vrea dovezi că democrația americană funcționează doar pentru bogați, să își amintească de simplul fapt că în 75 de ani nici un președinte nu a mai cerut permisiunea Congresului pentru a declara război unei alte țări, deși conform legii trebuie să o facă. Iar SUA se află permanent în stare de război pe mai multe fronturi. Totuși, nici un președinte nu a fost sancționat pentru asta. 

Să nu uităm, de asemenea, cum Trump a fost “impeached”, procedură care seamănă cu un proces penal, dar “judecat” de Congres prin cele două camere, și cum a fost “achitat” în camera pe care o controla partidul lui. Apropo de impeachment … De ieri Nancy Pelosi, dîndu-și probabil seama că declarațiile cu privire la procedura de îndepărtare din funcție sînt de-a dreptul absurde, amenință cu al doilea impeachment, care după părerea mea are la fel de puține șanse să treacă de Senat ca și cel de anul trecut. Pelosi spune că e posibil ca Trump să comită chiar sacrilegiul de a-i grația pe “teroriștii” de la Capitoliu. Deja, observați, s-a scos de la sertar doublespeak-ul. Retorica oficială americană are două feluri de dușmani ai poporului: rușii și teroriștii. Iar plimbăreții la Capitoliu cu greu pot fi acuzați că ar fi ruși. La categoria “terorist” poate intra oricine protestează, întemeiat sau nu: BLM, Antifa, MAGA, indienii care distrug niște conducte de petrol care trec ilegal prin teritoriile lor, oricine care care nu face parte din oligarhie. Pentru că un studiu de la Princeton din 2014 arăta că SUA este în fond mai mult o oligarhie decît o democrație. Doar 10% dintre cetățeni, partea cea mai bogată, are cu adevărat influență asupra deciziilor care se iau pentru toți, iar cei mai săraci 50%, că votează sau nu, nu pot influența hotărîrile pe care liderii le iau pentru viețile lor, peste capul lor. Deci cum funcționează democrația? 

Să nu uităm că exact pentru aceeași chestie pentru care a fost “impeached” Trump, influențarea politicii interne contra sprijin militar, în aceeași țară, Ucraina (!) Joe Biden nu a fost niciodată nici măcar admonestat. Să nu uităm că Trump a ucis (din culpă) sute de mii de oameni printr-un comportament aberant în fața molimei, dar nu a fost nici măcar deranjat de partidul democratic care a înțeles că moartea atîtor oameni îi ajută pe democrați să cîștige alegerile. Dar ce bine că democrația a supraviețuit atacului terorist de la Capitoliu!

Să îi spunem asta cuiva căruia sau căreia i-a murit cineva de Covid fiindcă nu a purtat mască deoarece așa i-a spus Trump, sau “liderul” McConnell. Sau cuiva care se pregătește să se mute în stradă cu familia că nu mai are cu ce plăti chiria fiindcă ajutorul de la guvern i-a fost respins de două ori într-o lună, o dată de democrați, apoi de republicani. 

Respectarea goală a legilor nu înseamnă nimic într-o țară unde există acest aranjament convențional numit democrație, dacă cetățenii suferă. Nu poți jubila că legea s-a respectat cînd acea lege a lăsat fără casă zece milioane de familii.  

Sper că am pictat un tablou cît mai real al societății americane din ziua de azi așa cum o știu din șapte ani de urmărit știrile, politica și opiniile de acolo. Sper că nimeni nu se va chinui să mă înghesuie în cutia democratică sau trumpistă, că nu sînt nici una nici alta. Nu e recomandabil nimănui să se plaseze de o parte sau de alta, mai ales fără să gîndească critic ambele discursuri, sau măcar să aibă puterea să întrebe “de ce” de o sută de ori pe zi. 

Dragii mei, democrația (în SUA sau oriunde altundeva) există numai pe hîrtie și la televizor. Legea este pentru săraki și uneori pentru cei cărora li se pare că legea e suficientă. 

Dacă mai vrei, vino pe noul site Marius Vintilă