Batul de selfie sau despre turismul de alienare

Intr-o zi saptamana trecută făceam poze ( spre turbarea mea, ca imi place sa fac poze cum ii place pisicii baia ) impreuna cu iubita mea si prietenul meu, pe Mulholland Drive. Lucru rar, in ziua aia smogul se ridicase si aerul era limpede ca in Piatra Craiului intr-o dimineața de iarna, deci puteam dezvalui lumii de pe Facebook, chiar si cu ajutorul unui banal telefon mobil, simbolurile marii afaceri  a spălării creierului (showbizul), clădirile NBC si Warner din vale. Fiindca era zi de lucru din extrasezon, in afara unor “bums” ca noi mai era pe acolo doar un cuplu pe care nu l-am băgat in seama pana cand doamna nu s-a oferit sa ne tragă in poza pe tustrei. Ceea ce a si facut, i-am mulțumit, dupa care si eu am dus la ochi Canon-ul greu al partenerului doamnei cu care am tras doua cadre, memorabile, sper. Intrând in vorba “de unde sunteți, dar voi” etc., am aflat ca domnul locuise zece ani in L.A. fara sa prindă vreodată aerul orașului atat de limpede, treaba care ne-a inseninat si mai mult. Apoi ne-am spus pa. O ora dupa aia cand am văzut un bat de selfie intr-o vitrina m-am gândit ca daca am fi avut si noi unul, poate ca nu am fi avut banalul dar atat de umanul dialog cu cuplul din New Mexico. Trei gânduri mai incolo mi-am dat seama ca de fapt batul de selfie e mult mai mult decat gadgetul aparent banal de 20 de dolari bucata sau cat o fi. Dupa o scurta analiza a implicațiilor sociale, in spatele bățului in sine găsim niste treburi care ne pot speria putin si pe buna dreptate. Bătut pentru selfie este pur si simplu declarația finala conform căreia tu, călător intr-o tara straina, intr-un oras străin, nu ai nici cea mai mica intenție de a interacționa cu localnicii. Pe lângă faptul ca ti-ai facut rezervarea online singur, iti găsești singur drumul prin oraș cu ajutorul GPS ului de pe telefon, mănânci de la supermarket ( la o adică iti poți comanda si cumpărăturile online ), iti iei online biletele la muzeu unde stii exact in ce sala găsești Gioconda sau Grecia pe ruinele cetății Missolonghi, mai poți sa iti si rezervi un apartament pe unul site-urile de specialitate si stai practic in apartamenul unei persoane căreia ii plătești cazarea online dar pe care nu o vei intâlni niciodata fiindca iti lasa cheia in spatele ghiveciului cu cactus de pe hol sau iti da codul pe mail. Si putem continua. Dar batul de selfie … Ei bine, batul de selfie spune despre tine ca nu ai chef nici macar sa te uiti in jur sa cauti un om pe care sa il rogi sa iti faca o poza si cu care eventual sa schimbi doua vorbe. Iar daca mai esti si impreuna cu un prieten din gașca de zi cu zi sau cu mai multi, te vei simți exact ca in fiecare weekend doar in alt decor, care se presupune ca trebe sa te satisfacă, fiindca pana la urma ai plătit pentru el o căruța de bani. Cu ajutorul nelimitatului net si punctat cu batul de selfie, cunoștințele tale nemijlocite despre tara pe care ai “văzut-o” tind lejer spre zero.

Cand am citit Fiesta sau Zăpezile de pe Kilimanjaro ( pe atunci mai erau ) invidia mea nu se îndrepta spre Hemingway neaparat fiindca știa tot timpul cum sa se pună in calea aventurii africane sau basce, ci mai ales fiindca întotdeauna părea sa găsească localnicul bătătorit de viata care ii arata resorturile lumii lui, fara de care nu putea exista in zona nici macar ca turist. Întotdeauna mi-am spus ca alea au fost vremile de aur ale vilegiaturii. In definitiv, cele mai parfumate povesti de calatorie sunt cele in care localnicul te-a luat sub aripa lui si te-a salvat/omenit/găzduit/distrat. Altfel ce sens are toată trambaleala ? Ca esti intr-un muzeu sau intr-un club, oricum dupa maxim trei ore nu mai stii ce vezi.

Pe de alta parte nu te poți aștepta acum din partea unui vienez al cărui oras il vizitezi sa ti se pună la dispoziție si sa iti arate numai tie adevăratele frumuseți ale urbei sale cand in Viena, anual, milioane de smartfoane clicaie a poza, iar lipitanii de la Spanische Reitschule stau in mâini si daca sunt agățați de ei cate patru chinezi cu tot cu aparatele foto. Iar vienezii muncesc si ei la stăpân.

Totuși nu cred ca abordarea e idealista. A schimba trei vorbe ici si colo cu un localnic înseamna a da viata unui decor pe care altfel il poți vizita si (ei bine, da) online. Daca nu, esti ca obsedatul ăla care o tot batea pe vecina-sa la cap sa se culce cu el doar ca sa ii scrie numele pe lista femeilor lui. Iar cand ea ii spune hotărât “jamais”, el ii răspunde “cum vrei, dar sa stii ca io in agenda te trec fututa.”

Advertisements

One thought on “Batul de selfie sau despre turismul de alienare

  1. Sa stii ca pe Hemingway il ajuta si rezistenta la bautura. Iti faci mai usor prieteni cand esti relaxat si nu iei in seama defectele altora. Taranii lui Sadoveanu si Marin Preda nu prea exista.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s