Ep. 1

Prima data cand am participat la Maratonul International Bucuresti, la editia inaugurala, cea din 2008, am ramas uimit sa aud pe traseu comentarii de genul “uite-i si pe astia, din cauza lor au oprit circulatia in zona Unirii … ” Cu toata intelegerea pe care o am fata de problemele altor oameni, ce fel de persoana poate sa nasca un asemenea gand ba sa ii mai dea si forma verbala ? Cine nu isi poate deplasa augustul trup o data pe an altfel decat cu masina personala ? Cine sunt grabitii de duminica ? Cine nu este mandru ca si orasul lui are o competitie care aduna cateva mii de alergatori ( ce-i drept atunci erau doar 120 de inscrisi la proba de maraton, dar stiti la ce se refera argumentatia mea ) ? Las la o parte posibilitatea intamplarii vreunei urgente, fiindca persoanele ce bombaneau pe sub spranceana incruntata nu erau in criza ci pareau mai degraba “cronici”. Sase editii ale maratonului au trecut, de sase ori s-au auzit comentarii referitoare la masini si trafic. Pe bune, o data pe an … Si chiar daca ar fi de mai multe ori, poate ca ar trebui sa fim de fapt fericiti ca ni se mai aminteste in felul asta ca avem picioare si cum se pot folosi ele. Macar duminica.
Dar de fapt cand ne-am captusit noi oamenii cu dependenta de masina ? Si in ce fel ne face masina mai buni, mai senini, mai fericiti, mai eficienti chiar ? ( Nu ii pun la socoteala pe prezentatorii de la Top Gear sau pe practicantii de sporturi cu motor ).
In volumul “Intre Orient si Occident”, Neagu Djuvara observa ( si enumera dovezi istorice in sprijinul acestui fapt ) ca de la aparitia in Bucuresti a trasurilor, pe la jumatatea secolului 18, romanii care isi permiteau trasura nu mai calcau ulita cu piciorul nici macar un cot, un stanjen sau o prajina, ca sa ramanem in unitatile de masura ale vremii. Curul in trasura si zbrrr ! pe Podul Mogosoaiei ( unde recent s-au facut ditai pistele de bicla care incurca atatia soferi !) In timp modul in care se obtine deplasarea a devenit unul motorizat iar cururile tot nu prea se misca cu ajutorul picioarelor ce le sprijina. Ba dimpotriva. Asa ca poate ar trebui sa vedem ce avantaje ofera masina ca mijloc de transport in zilele noastre in fata celorlalte variante.
Eficienta transportului ? Automobilul este una din minunile tehnologiei care au ramas extrem de aproape de forma lor initiala. Daca industria auto ar fi evoluat in ritmul celei IT de exemplu, se estimeaza ca in ziua de azi un automobil Rolls Royce ar fi costat un parai. Fiindca desigur nimeni nu l-ar mai dori. La peste 90 km/h randamentul unui motor cu combustie interna mediu devine ridicol, in cel mai bun caz depaseste 30%. In plus, faptul ca folosim multe autoturisme per capita face ca eficienta lor sa scada drastic. Cat priveste spatiul ocupat de masini, va invit doar la o plimbare pe trotuarele devenite parcare sau pe pistele de biciclete devenite parcare sau prin padurile devenite parcare ale patriei si in 10 minute va veti da seama cat de eficiente sunt masinile si din acest punct de vedere.
Costul transportului ? Aici va las sa radeti singuri daca nu cumva plangeti deja, ceea ce e foarte probabil daca sunteti posesori de masina.
Sanatatea ? Multi din voi stiu ca statul pe scaun e considerat noul fumat, deci nu e cazul sa vorbim de sanatate in cazul celor care aleg zilnic acest mijloc de transport pentru ca ar fi unul sanatos.
Ecologic ? Gazele de esapament sunt cea mai puternica sursa unica de poluare cu mono si dioxid de carbon a carui prezenta in atmosfera e acum un nivel nemaiatins in ultimul milion si jumate de ani ( National Geographic ). Cantitatea aflata actualmente in atmosfera terestra include o crestere cu o treime in ultima suta de ani, adica de cand avem fiecare masina, de la domnu Ford din – acum pustiul – Detroit, pana la Dacia Logan din Mioveni.
Relaxant ? Sa fim seriosi. Daca pleci din Drumul Taberei dimineata la opt spre centru, pana la Academia Militara esti un car de nervi. In plus, odata ajuns la destinatie incepe cosmarul cautarii unui loc de parcare. Iar pe drumurile nationale experienta condusului devine un vis urat si o inepuizabila sursa de stres, mai ales la vreme de noapte.
Simplu ? Pai, a avea o masina e aproape la fel complicat ca a avea un caine ( din punct de vedere strict logistic – identificarea masinii cu un soi de pui al familiei va face obiectul unor observatii ulterioare ). Da, masina este mai degraba o povara logistica decat o rezolvare. Revizii, piese de schimb, consumabile, loc de parcare, service – si numai Marele Mecanic stie cat e de greu sa gasesti un service cumsecade – apoi sa ii platesti toate alea regulat, etc.
Siguranta ? In Romania 3000 de persoane mor in fiecare an in masini, cel mai mult din Europa. Prin comparatie, numarul de victime ale accidentelor de autobuz e aproape neglijabil. Ce sa mai vorbesc despre accidentele de tren ? Sau de metrou ? Sau chiar de bicicleta ?
Ar mai ramane rapiditatea. Mda… Pai in principiu daca sunt in Bucuresti pe “inel” sau usor in afara lui, ma transport cu bicicleta mai rapid decat cu masina in, sa zicem, 70 % din cazuri. Exceptiile sunt seara sau in cele doua ceasuri din timpul zilei cand traficul e redus. Daca sunt in Brasov sunt mai putine semafoare si masini mai putine deci ma depasesc mai usor. Dar si distantele sunt mult mai mici. De fapt eu nu inteleg cum si de ce a devenit Brasovul orasul-parcare de la poalele Tampei. Vecinii mei din Brasov au fiecare cate doua masini cu care se deplaseaza in oras. Nu am sa pricep niciodata de ce. In fine, intre Brasov si Bucuresti trenul e o solutie decenta de cele mai multe ori, fiindca DN 1 e ce stim cu totii ca e. Ingust, aglomerat, prost marcat, periculos, pe scurt sursa de accidente. Ca sa nu mai spun ca luand trenul castig doua ore jumate de citit, scris, facut orice si ajung la Bucuresti odihnit. Pe cand cu masina …
Si atunci ce ne face sa preferam masina oricarui alt mijloc de transport ? Ce ne face sa trecem peste faptul ca masina este scumpa, periculoasa, daunatoare sanatatii, poluanta, lenta, enervanta si pe deasupra de multe ori ineficienta ? Raspunsul vine, dupa mine, din mai multe directii, nici una aflata la nivel rational. Ar putea fi senzatia de siguranta pe care ne-o ofera habitaclul, si impresia unei moi izolari temporare de lume si realitate, libertatea de a te scobi in nas uitand ca geamul e transparent, de a fuma, de a flatula, de a asculta muzica ta ( pe care de altfel o poti asculta la casti si in autobuz ) si faptul ca poti opri unde vrei – de fapt, repet, unde gasesti loc de parcare. Cu alte cuvinte, un pic de confort. Fizic ! Si ce nu face omul pentru un pic de confort fizic ? Pe scurt, uita de tot ce stie de fapt despre masina si se urca la volan.
O a doua cauza determinanta ar putea fi marketingul agresiv pe care constructorii de masini il practica. Povestea din spatele masinii, spoturile TV hi-tec spectaculoase, montaje line cu detalii stralucitoare si cadre nesfarsite in peisaje supranaturale pe sosele ca in palma pe unde circuli numai tu ! Caci daca in reclama actiunea e in trafic atunci produsul e sigur un medicament de prostata sau de nervi, nu o masina. Daca stai o clipa sa te gandesti, aceste scenarii sunt pentru tampiti, insa chiar nedandu-le atentie repetarea lor la nesfarsit iti induce ideea, la nivel subconstient desigur, ca achizitionarea unei masini te va face si pe tine sa traiesti intr-un soi de calup publicitar, intr-o lume unde coafurile sunt perfecte, pizza nu se arde decat daca e un spot la detergent de vase, lumina e diafana, fetele joaca volei de plaja in slomo, in contractele la banci literele sunt mari si dobanzile mici si nu invers, soselele sunt fara politie, iar rezervoarele, permanent pline.
Motivul trei: cutuma. Locuiesc langa unul din liceele din Bucuresti unde majoritatea elevilor vin din familii care o duc bine sau foarte bine. Asa ca dimineata la opt si apoi la douasprezece, doua si sase seara, zeci, poate chiar sute de masini claxoneaza dand tuturor de stire ca elevul roman s-a nascut in masina si se pregateste sa ramana acolo macar cateva zeci de ani timp de doua-trei ore pe zi. Moartea lui nu va fi neaparat un eveniment rutier dar ar putea fi pus la statistici ca atare, daca s-ar lua in considerare faptul ca in afara patului, unde in principiu petrece timp doar dormind, locul unde sta cel mai mult este habitaclul. O fictiune interesanta in legatura cu subiectul este “Autostrada de sud” de Julio Cortazar, in care viata oamenilor se desfasoara in ani pe o sectiune de autostrada blocata.
Motivul patru: stim ca de multe ori omul simte nevoia sa se legitimeze nu cu ce este ci cu ce are, iar intr-o lume in care posesiunea si individualismul sunt incurajate pana la boala de advertising si corporatism, a avea o masina “ca lumea” conteaza. Obtii si iti mentii pozita in grup cu ajutorul masinii. In grupul de cunoscuti, dar mai ales in grupul mai larg numit societate, de unde si puzderia de cocalari care dau rafe prin Dorobanti unor masini de sute de mii. Ca si cand te-ai deplasa de la Bucuresti la Crivina cu un F16. De fapt, mai tare, fiindca in cazul avionului nu se vede cine e pilotul si nici numarul de inmatriculare SEX, THC sau WIN. Visez sa intru intr-o buna zi pe strada Radu Beller la volanul unui cap de TIR pe care sa il parchez in fata cafenelelor. Sa le vad fetele …

continuarea in episodul 2