TRANSFIER – SAU BUCURIA TRANSFAGARASANULUI FARA MASINI

Paradisul ciclistului de asfalt. Asa s-ar putea descrie in patru cuvinte o tura pe Transfagarasan in conditiile in care am facut-o eu– in premiera – ieri. Mai exact, o tura de la lacul Vidraru la tunelul Balea si retur, in cadrul unui concurs cu distante de half (iron man). Din pacate am venit primul sub linie, adica am depasit cu 9 minute timpul limita (regula cursei) la care trebuia sa ajung pentru a pleca in proba de alergare. E drept ca intr-un fel, cand am vazut chinul de pe cei 21 de kilometri de alergare pe care ceilalti l-au trait sub soarele batjocoritor al zilei de ieri mi-a venit sa zambesc sub incruntatura oficiala. De fapt din momentul in care arbitrii mi-au luat chipul (chip-ul de cronometrare, nu fata, ca nu jucam intr-un film holivudian ci intr-o productie sportiva locala) nu mi-a mai trecut prin cap sa continui, desi as fi putut, macar ca sa aflu daca sunt in stare sa inchei cursa in timpul oficial. Insa nici macar intrebarea pe care mi-a pus-o o don’soara, de ce nu am facut alergarea “macar din placere”, nu m-a pus in incurcatura. M-am uitat un pic ostentativ in sus spre soare apoi spre asfaltul pe care curgea smoala si am zis “care placere ?”. De altfel si Peter Klosz, unul din conducatorii federatiei de triatlon, ieri concurent, ma vede la o realimentare si ma intreaba ce fac, ii spun ca nu am ajuns la timp si el face, cu aluzie la tortura de pe sosea “lasa, ma, mai bine asa.”

Nu eram hotarat sa scriu neaparat ceva despre organizarea cursei in sine, insa se pare ca prietenii mei de la No Stress m-au luat in serios ca recenzor de triatloane si asteapta de la mine un text. In cazul asta sa zicem ca apreciez in primul rand ca au facut in asa fel incat traficul rutier sa fie oprit pe Transfagarasan. Asta e un mare plus al intregii curse. Recomand tuturor celor care se simt in stare tura asta, si fara trafic (deci in afara Transfierului) nu stiu cum o pot face, fiindca exista in Romania o multime de SUV-uri negre noi ai caror soferi vor sa manance un kurtos si sa isi cumpere o bucata de onix in piata de la Balea, cu familia.

Apropo, de mancare – cu care cursa se poate realmente lauda … Un moment foarte misto a fost pentru mine ala in care am ajuns la tunelul Balea, cam rupt, si m-am repezit la masa cu haleala decis sa crap in mine cat puteam de mult, ca abia facusem jumate din cursa. Pe masa, langa banane, energizant lichid, apa, erau rosii taiate cu sare, esentiala pentru restabilirea echilibrului mineral al corpului. Cred ca am bagat juma de kil, slavindu-l pe ala cu ideea. Tot acolo m-am intalnit cu un cuplu coreean care se afla pe biciclete de doi ani (cand am aflat mi s-a facut jena ca pana atunci ma plansesem in sinea mea de dureri de sale, muschi si alte alea). Coreenii aveau atarnati de cadre niste coburi probabil mai grei ca ei si desi nu pareau foarte obositi, oamenii de la CP-ul Balea, (respect), au avut grija si de ei cu apa si bucate din tainul concursului, care nu se terminase.

Apoi, se pare ca organizatorii mi-au ascultat criticile de data trecuta si le-au cerut celor de la cronometrare sa instaleze un soft care sa permita identificarea concurentului (nume, prenume) in momentul trecerii liniei de finish. Astfel, MC-ul evenimentului nu mai striga ca popa cand citeste listele la pomeni (era sa zic ca boul) “felicitari si concurentului cu numarul 34, si concurentului 67 …” etc. timp de trei ore, ci chiar se adreseaza persoanei concurentului, aia care a decis sa participe la cursa si sa plateasca taxa.

Kit-ul concursului a fost bogat si premium. E drept, am aflat si cum poate revista Men’s Health sa scape de vreo 300 de exemplare. Nu stiu cine se bucura ca a primit in punga varianta pentru masculi a minunatului Cosmo, unde poti citi de exemplu ca nu e recomandat sa-i spui proastei ca e cam grasa inca de la prima intalnire fiindca altfel s-ar putea sa nu mai inscrii, si alte trebi la fel de utile. Dar asta nu are legatura cu cursa noastra.

Cursa care ar fi fost si mai faina daca s-ar fi tinut traficul inchis pana la ultimul concurent, caci cand am vazut-o pe biata Ileana Schwarz cum alerga spre finish printre trei (!) siruri de masini la ora sase fara cinci, am fost aproape convins ca nu va ajunge sa urce si cele 360 de trepte la timp. (A ajuns, bravo !).

Una peste alta, se pare ca va trebui sa incep sa ma si antrenez, pentru ca la anul sa nu mai depind de calcule facute la limita timpului limita. Deci, fete si baieti, desi nu sper inca nici macar la prima jumate a clasamentului, am o intrebare: cand incep inscrierile la Transfier 2 ?!

Advertisements

One thought on “TRANSFIER – SAU BUCURIA TRANSFAGARASANULUI FARA MASINI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s