AMBA(RA)SADORUL

UPDATE: Ioan Toma, unul dintre colegii de promotie ai lui Horia Brenciu, mi-a atras atentia ca H.B. nu a fost singurul elev care nu a promovat bacul in vara in acel an. Imi cer scuze pentru aceasta inexactitate.

Am trait cu emotie alaltaieri noapte scena numirii lui Horia Brenciu ambasador CULTURAL al Brasovului in cursa pentru capitala europeana a culturii 2021. Emotia mea a fost o combinatie de dezgust si indignare. Nu de H.B. in sine, ci de decizia celor ce il numira. Ca brasovean, zic, nu ma simt corect reprezentat CULTURAL de Horia Brenciu, iar asta din mai multe motive.

Invitat acum doi ani sa cante la un eveniment de caritate pentru Hospice, clinica de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate, a spus ca poate canta, la tariful lui standard, de 5000 de euro. Nu am nici o problema cu ideea de a nu canta gratis la evenimente de caritate, dar mi se pare jenant sa spui “da” si apoi sa dai tariful, ca cine stie, poate aia au de unde scoate banu’. Mai ales ca (si asta ne aduce la subiect) Hospice este una din marcile cu care Brasovul se mandreste. Iar H.B. e, de acum, ambasadorul … Dar sa revenim la scena de pe scena.

Discursul lui Horia B. dupa inmanarea diplomei a fost scurt, dar revelator: “De fiecare data cand ne vedem pe strada, Brasov, puteti veni la mine (deci ne va da voie !!! – n.a.) sa ne imbratisam – femei, barbati, copii, nu am nici o problema…” Ce problema ai putea avea, Doamne iarta-ma ? Abia cand pui problema asa trezesti suspiciunea ca ai avea o problema, altfel de ce ai simti nevoia sa subliniezi ca nu ai nici o problema ? Intelegeti problema ?

Si fiindca ultima intrebare, formulata astfel, o auzeam des in liceu de la profii de mate, mi-am amintit ca Horia Brenciu a absolvit si el liceul “Andrei Saguna”, la cativa ani dupa mine. Si ma intreb ce simt oare colegii lui de promotie cand vad la televizor ca singurul elev care nu a promovat bacul in sesiunea din vara in istoria recenta a liceului, devine ambasador CULTURAL al orasului lor ?

Mai departe, in acelasi registru: ce simte oare cineva ca Horia Mihail, brasovean, probabil cel mai bun pianist concertist pe care Romania il are in momentul de fata si foarte prezent in ultimii ani in viata culturala autohtona, cand vede numirea unui astfel de ambasador CULTURAL ? Sau ce simte Marius Brenciu, fratele lui Horia, tenor cu contract de ani buni cu Metropolitan-ul, despre care un redactor al revistei Viva scria acum cativa ani “numele Brenciu e reprezentat in Romania de Horia, iar in afara tarii, de fratele lui, Marius”? Deci daca Primariei Brasovului ii place numele de Horia, il are pe Mihail, iar daca ii place numele de Brenciu, il are pe Marius, amandoi in pozitia legitima de a fi ambasador CULTURAL al Brasovului. Si nu sunt singurii.

Daca ar fi fost vorba de a reprezenta orasul ca ambasador al popularitatii atunci da, ar fi contat si cover-urile discutabile si compozitiile proprii ale lui Horia Brenciu. Din punctul meu de vedere de om de radio acestea sunt irelevante chiar si ca productii de cultura pop, dar stiu ca clowneriile iau fata multor oameni si nu ii invinuiesc pentru asta, fiecare apreciaza artistul (sau muzicantul) cu care rezoneaza. Ar fi contat la popularitate si campania publicitara la Digi sau UPC – nu mai stiu la care…

Dar vorbim de cultura, asa ca popularitatea nu ar trebui sa aiba prioritate la alegerea ambasadorului daca nu vrem sa devina ambarasador. Insa se pare ca uneori Tampa face ce stie ea mai bine cu unele minti cu putere de decizie. Din nenorocire, improvizatia care a functionat in unele cazuri atunci cand inginerii s-au facut ziaristi la inceputul lui 1990 nu merge decat rar. Cand o profesoara de chimie (cea recent demisa, care a provocat greva din teatrul brasovean) ocupa ani de zile o functie din care controleaza viata culturala a Brasovului, cand la balul organizat pentru absolventii all-time ai liceului “Andrei Saguna” (aflat pe locul 5 intre liceele tarii) se canta sarbe ca la nuntile de cartier, cand cineva se simte indreptatit sa candideze la primarie doar fiindca a organizat cateva oktoberfesturi, adica petreceri populare cu mici si bere, avem o mare problema in legatura cu definirea culturii si prestigiului, si nu doar cu asta.

Din fericire, mai sunt inca brasoveni carora nu le plac nici Brasoveanca, nici brasoavele. Deci inca exista speranta.

Si ca sa inchei parafrazand un citat dintr-un mic om dar mare propagandist, asa sunt aia de la Primaria Brasov: cand aud de cultura le vine sa il puna pe H.B. ambasador.

Advertisements

26 thoughts on “AMBA(RA)SADORUL

  1. Pingback: Marius Vintilă, despre „ambasadorul” Brașovului, Horia Brenciu - News BrasovNews Brasov

  2. Daca pentru tine HB nu e indeajuns asta nu e problema Brasovului! Daca tie nu-ti place HB iar nu e problema Brasovului! Ca sa ajungi sa intelegi HB din punct de vedere cultural nu ai nevoie de studii superioare ci de studiu in arta muzicii! Personal cred ca nu exista o alegere mai buna!

    Like

  3. Toti cei care iubesc si promoveaza Brasovul, isi desfasoara activitatea in domeniul cultural si accepta acest titlu onorific vor merita sa-l primeasca. Acest titlu nu este oferit de Primaria Brasov, este un program lansat de catre Asociatia Brasov 2021 – Capitala Europeana a Culturii. In acea seara, acest titlu a fost inmanat si pictoritei Dara Boboc, nu stiu daca va spune ceva. Avem o lista intreaga cu brasoveni care isi desfasoara activitatea in domeniul cultural, inclusiv cei mentionati de dumneavoastra, chiar si dumneavoastra. Avem convingerea ca este un demers unificator pentru brasoveni, asadar in mod firesc va adresez intrebarea: acceptati sa fiti Ambasador Cultural al Brasovului?

    Liked by 1 person

  4. Nu cred ca este descalificare culturala ca nu si-a luat Bac-ul din prima. Doua materii erau reale (mate si fizica) si una era umana (romana). Nu ma surprinde ca un muzician nu poate performa foate bine la mate si fizica. Ca esti sau nu de acord cu nominalizarea lui nu are nimic de a face cu luarea Bacului din prima. Si asta o spune un sagunist care si-a luat Bac-ul din prima hahaha.

    Like

  5. Si eu sint sagunista. Am terminat la 2 ani dupa Horia. Nu l-am cunoscut personal, dar, si atunci ca si acum, pe Horia nu puteai sa nu-l remarci. L-am cunoscut si pe fratele lui care era cu un an mai mare decit mine. Era opusul lui Horia. Pe cit de popular era Horia, pe atit de linistit era Marius.
    Nu vad ce relevanta are bac-ul picat la prima strigare in toata povestea asta. Asta in cazul in care e adevarat (dar sa presupunem ca stiti ce vorbiti). Oricum s-ar putea sa-si fi scos si apendicele cind era mic. Sau poate ca nu. E la fel de irelevant. Despre ce vorbim? Despre Horia cind era copil, adolescent rebel? Nu toti copiii sau adolescentii au fost usa de biserica. Unii au mai facut si prostii. Din care au invatat. Sa nu uitam ca, pina la urma, Horia si Marius nu mai aveau mama cind erau in liceu. E greu pentru un tata sa creasca 2 baieti, din care unul e TOCMAI Horia. La fel de zgulubatic era si-atunci. Ba mai rau, ca la adolescenti le cam “umbla hormonii”. Ce sa-i faci!? Daca taica-sau n-a avut 2 de Marius (a propos, poate Marius nici nu vrea sa fie ambasador).
    Iar, daca l-a picat, nu l-a picat pentru ca era un incompetent. La urma urmei a facut 12 clase acolo si, ca si sagunisti (si eu si dvs.), stim clar ca era practic imposibil. Unii aveau parinti “grei” la vremea aia si tot au zburat din Saguna pentru ca nu invatau. Horia e un tip inteligent, cult, spiritual, are tot ce-i trebuie, inclusiv studii superioare, daca tot e vorba. Toti ne-am schimbat in 25 de ani. Nu poti judeca un om dupa mintea pe care o avea la 18 ani
    Sint multe motive pentru care puteai sa pici bacul atunci. Poate, pentru ca era o fire mai efervescenta, era mai visator si s-a lasat pe tinjala, respectiv nu a tras cit trebuie in ultimul an. Sint sigura ca si-a invatat lectia, daca asta a fost motivul. Einstein era un student mediocru spre slab (conform performantelor scolare), Pavarotii era bucatar si nici pentru aia nu avea scoala. Sint exemple in toate sferele de celebritati mai mici saumai mari care nu au terminat nici liceul. Iar concetatenii lor tot se mindresc cu ei si au fost bucurosi sa-i reprezinte. Unii au revenit ulterior in scoala. Dar asta pentru ca asa “se cuvenea”, nu pentru ca ar mai fi schimbat ceva la geniul lor. Si au facut-o doar dupa ce au devenit notorii.
    La fel a facut si Horia: a pus umarul, a invatat si l-a mai dat o data. Asa prezentati situatia de parca ar fi unul cu 2 clase ca trenul. Haideti sa nu exageram!
    Mi se pare un soi de circoteala ieftina. Nici macar invidie sau frustrare. Doar rautate si antipatie. Un atac gratuit.
    Cit despre povestea cu Hospice-ul, oricine poate sa fabrice asemenea “stiri”. Nu asta faceti toti cei din media? De unde stim noi ca e adevarata? Aveti vreo inregistrare sau o dovada palpabila? Ca, in lipsa dovezilor, pare a fi acelasi motiv: antipatia dvs. vis-a-vis de Horia.
    Ca sa nu mai zic ca nici asa n-ar fi relevant. Nu stim noi ce presupune asta. Ca nu e de capul lui. Are o intreaga orchestra dupa el. Cine stie! Poate ca el cinta fara bani, dar ceilalti nu au nici o obligatie. Sint si aici multe de spus. Chiar trebuie sa se justifice fata de oricine de ce si de ne-ce? Un om inteligent imediat se gindeste sa nu atace si sa nu afirme lucruri pe care nu le cunoaste cu adevarat, ci doar le presupune. Cita superficialitate! E usor sa faci afirmatii pe seama altora. Nu stim noi ce sta in spatele unor cuvinte. Cel mai usor e sa aruncam cu rahat. Tipic oamenilor de presa.
    Lucrati cumva la Radio Can-Can? Ca numai acolo te duci cu poza si iti fac ei povestea.
    Normal ca nu toata lumea il place, dar cei mai multi o fac. Si, pina la urma, asta conteaza. Unii sint vesnic nemultumiti. Vad mereu jumatatea goala a paharului.

    Like

  6. Și care e calitatea în care îți dai tu cu părerea, stimabile Vintila?
    Pe tine cum te reține, ca ce te reține Brașovul?
    În afara de faptul ca, undeva – cândva erai “ştirist” la ProTV. Știri, pe care cu greu le știai citi de pe promter. Știri asezonate cu multe bâlbe și poticniri…
    Nu afirm ca HB ar fi cea mai fericita alegere, dar nici intervenția ta de “jurnalist” 😛 , nu ne face cinste.

    Like

  7. Pingback: Marius Vintila: Ca brasovean, zic, nu ma simt corect reprezentat CULTURAL de Horia Brenciu. Asa sunt aia de la Primaria Brasov: cand aud de cultura le vine sa il puna pe H.B. ambasador - Brasov Romania

  8. Horia Brenciu a aparut pe tv prin anii `90 intr-o emisiune estivala facuta pe o plaja.S-au cautat cativa baieti voluntari din cei aflati la plaja in acea zi.Printre ei si Horia Brenciu.Participa la un concurs de …charisma masculina daca imi aduc aminte bine.Fetele de pe plaja l-au declarat castigator.Era mai suplu atunci dar avea deja zambetul lui cuceritor.Apoi dupa o vreme a aparut la Ro Bingo .

    Like

  9. Daca si Brenciu are talent si este numit “ambasador” a ceva… E clar… Mai ascultati si voi un post cultural. Nu zic mai mult, talentul lui Brenciu ramane (din punctul meu de vedere) strict la Bingo cu vreo mama-natura langa el. Adica un fel de divertisment de prin anii 90′. Atat.

    Like

  10. Pingback: Horia Brenciu, criticat pentru distincția primită în calitate de ambasador cultural al Brașovului (Eveniment) |

    • Asa a hotarat juriul. Ce invataminte am tras noi, le gasiti si le vom transmite in continuare pe pagima de FB. Juriul va face public raportul jurizarii la inceputul lui februarie. In rest a fost o competitie si cei mai buni au castigat. Cati au avut curajul sa sprijine si sa vina alaturi de echipa de proiect, cati fac ceva pentru orasul unde au crescut si format sau orasul sufletului lor? Cati carcotasi sau frustrati ironici fac haz de necaz azi? Cati stiu ce este o competitie si la cate au participat, in afara de cea in care au iesit primii din stremeleagul tatalui lor? Da MrVintila, ne asumam faptul ca am ratat lista scurta, dar in echipa de proiect au fost foarte multi tineri, nu-i dezamagi! Sarbatori fericite!

      Like

  11. domnule Dragos David, trecand peste limbajul dvs incalificabil, ( adica nuah, vorbim despre o capitala culturala, nu?) haideti sa punctam impreuna cateva chestiuni :
    – filmul de prezentare e un esec. cultura se promoveaza mai degraba cu biblioteci si concerte decat cu raideri si snowboarderi. au fost omise repere esentiale in cultura Brasovului, atat trecute cat si prezente, s-a ratat momentul definirii legaturii trecutului cultural cu viitorul. a fost un violonist plangacios care spunea ca nu are, ca are nevoie …. Pai nu cumva trebuia sa spuna CUM VA FACE ca sa ne calificam? ce sanse are un candidat care iti spune clar ca nu are cu ce sa faca cultura???
    – ne intrebi cati am avut curajul? ma si buseste rasul cand ma gandesc ca bateam la poarta asociatei, eu , om de pe strada si va spuneam ce idei am….
    – va asumati ce anume, Domnule? si mai ales cum va asumati? si cum adica sa nu ii dezamagim? sa nu ii criticam pentru ca sunt tineri? adica sa ii mangaiem parinteste pe cap si sa ii trimitem in Postovaru’? “lasa puiu mamii, nu e nimic, o sa fie Baia Mare in locul nostru…. ”

    cu dedicatie : https://www.youtube.com/watch?v=0hqSuYRw7oQ

    Like

    • Consider cinstit ca persoana care posteaza sub entitatea Centrului Cultural Reduta sa-si dezvaluie identitatea…e o chestiune de curaj si onoare. Poti fi si anonim, nu ma intereseaza, astfel, punctul tau de vedere, care te priveste, te reprezinta doar pe tine, oricare ai fi ! Impartasire placuta !

      Like

  12. Imi cer scuze pentru metafora “stremeleag” care inteleg ca a deranjat o persoana sub acoperire. De, meteahna grea cu asumarea raspunderii si a identitatii! Bag de seama ca nu a fost interesant sa cititi dosarul de candidatura si nici macar sa intelegeti regia de prezentare in fata juriului, in care filmuletele au fost foarte bine imbinate cu discursuri si prezentari prin video-maping si butaforie. Raman la parerea mea., competitia trebuie sa fie continua, iar convingerea trebuie sa fie de invingator. Sarbatori fericite!

    Like

  13. @ manager si anonymous : identitatea mea e colectiva. e sunetul unor oameni care sunt satui de voi. am postat sub doua pseudonime : hans si centrul. pentru ca le-ati neglijat in “filmuletele bine imbinate cu discursuri” . nici macar nu v-ati gandit la asa ceva . Baia Mare , domnilor regizori! Alea Iacta Est!

    cat despre metehne cu asumarea identitatii, pe frunte va scrie manager si anonymous!

    iar cuvantului cu s , in semantica postarii dvs ii e imposibil sa fie metafora. daca aveti vreo indoiala intrebati Urmasii lui Euclid , asta app de cultura brasoveana… 😉

    post scriptum : nu ii cereti orgii din biserica neagra sa isi decline identitatea.

    Like

    • Explorarea epica a culturii brasovene si mai ales cultivarea maniei proletare sunt armele neonorante detinute de dvs centrul, hans, orga, casa, biblioteca sau ce nume strategice ar mai fi. Proletari din toate tarile uniti-va! Suntem multi dar doar unul ne reprezinta, sub identitati diferite! Bravos natiune! Halal sa-ti fie! Va rog respectuos sa cititi studiul de consum cultural si sa cereti sa fie public planul de management al fiecarei institutii publice de cultura si dezbatem cu placere apoi. Nu confundati cultura cu culturalizarea. Sarbatori fericite!

      Like

  14. “si sa cereti sa fie public planul de management al fiecarei institutii publice de cultura”

    mrvintila , daca vreodata nu ai stare sa postezi pe blog , ma ofer voluntar sa il promovam pe domnul Dragos David,
    Primus Inter Pares, Magnum Opus , Quod Erat Demonstrandum si in fine Argumentum ad Nauseam, toate fac ca Baia Mare sa fie si noi nu.

    Chapeau Bas , Dragos David!

    p.s. cat ai platit pe studiul ala? sau ai fost suficient de inspirat sa semneze altii ?

    Like

  15. Hi there, I believe your inrneett site may very well be getting browser compatibility problems. When I seem at your inrneett site in Safari, it appears good but when opening in Web Explorer, it’s some overlapping. I just needed to provide you with a swift heads up! Other then that, wonderful website!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s