FA-TI-O TIE !

Prima discutie pe care am avut-o in luna martie in biroul deputatei Cristea, cand am inceput campania de constientizare pentru amendarea legii 349/2002, a fost cel legat de abordarea tonului campaniei. Sa nu ii ofensam pe cei care fumeaza (unii dintre noi am fumat) si in special sa nu impartim Romania in fumatori si nefumatori. Si asa a decurs toata comunicarea. Aceia dintre noi care au abordat un ton mai aspru au fost sfatuiti sa o lase mai moale. Nu foloseste nimanui cearta, nici cicaleala, mai ales ca avem de a face cu un subiect asa delicat si … cu dependenta. Cine isi aminteste isteria din Senat marca Cristina Anghel isi da seama cat de perversa e dependenta si cat de usor poate ea sa anuleze ratiunea sau compasiunea.

Si a venit 15 decembrie ‘15 … O, zi fruslava ! Care zi a declansat, dupa vot, un val de insulte, isterii, injurii si alte cuvinte grele cu “i” rostogolite spre oricine sustine ca legea e buna, fie el nefumator sau dimpotriva, fumator, dar de partea legii. Argumentele ? Cititi pe petreanu.ro, caci Vlad mi-a facut imensul serviciu de a scrie ceea ce as fi scris si eu, scutindu-ma sa insir pentru a mia oara argumente valabile, dar care oricum nu functioneaza in mintea unui dependent de nicotina. Spun “dependent” fiindca mi-e greu sa cred ca un om inteligent poate sa ignore senin si rational ideea ca, fumand langa cineva, il sau o imbolnaveste. Caci legea nu interzice fumatul, ci doar fumatul pasiv, iar asta numai in locurile publice. Insa uneori mintea pare sa nu mai functioneze cand e sufocata de nicotina. Multi plang dupa localuri separate, lasand sa se inteleaga ca ar fi gata sa isi aleaga prietenii de ieseala la mica publicitate – caut prieten, neaparat fumator … – si sa renunte la prietenii care s-ar declara impotriva ideii de a participa la actiunea de afumare a propriilor plamani impotriva vointei lor. Hmm … Atat de tare sa iubesti fumatul in local (adica fumatul ala daunator si altora), incat sa fii gata sa iti dai amicii nefumatori afara ? Si, atentie ! Nu li se cere sa se lase de fumat, ci doar sa nu mai fumeze in localuri. Moft contra sanatate. Nu poti fi serios.

Din fericire insa, si minunea asta – care mai poate fi vazuta in inca aproape 100 de tari de o perioada de ani variabila – va tine tot trei zile. Si inca trei zile de noutate dupa ce va fi implementata. Incet, desi zgarciti in a schimba ceea ce au pomenit de ani de zile, oamenii se vor da pe brazda.

Ceea ce nu micsoreaza mirarea mea fata de furia cu care s-a revarsat peste intregul online discursul celor care va trebui sa paraseasca localul pentru o tigara sau trei sau cinci. Intoleranti si ofensatori pana si in commenturile de doua-trei cuvinte, ei au facut intr-o singura seara ceea ce campania noastra a reusit sa evite timp de noua luni: sa ne imparta in fumatori si ne-.

Oarecum surprinzator, o mare parte a presei, institutia aia care s-a transformat din caine de paza in lup moralist, promovand dublul standard ca politica de post cand e vorba de o lege care sa deranjeze directorii, a fost la fel de vehementa.

Mituri:

  1. Localurile vor pierde clienti. De fapt s-a constatat o usoara crestere a numarului de clienti peste tot unde s-a aplicat aceasta lege.
  2. Fumatorii sunt mai multi decat nefumatorii – de fapt in Romania 74% din adulti sunt nefumatori.
  3. Legea este implementata impotriva vointei fumatorilor – 45% dintre fumatori sustin legea si asa s-a intamplat cam peste tot unde a aparut aceasta lege, inclusiv in tarile cunoscute drept mari fumatoare ca Argentina sau Turcia.
  4. Statul va pierde bani pentru ca incasarile din acciza vor scadea. De fapt, statul va castiga diferenta dintre cheltuielile directe cu persoanele cu boli provocate de fumat si incasarile din acciza. Diferenta a fost in 2010 de 1.2 milioane de euro in favoarea cheltuielilor cu sanatatea. Din pacate in Romania nu se face calculul cheltuielilor indirecte, respectiv productivitate, etc. Asa s-ar vedea ca banii pierduti in momentul de fata de stat din cauza fumatului pasiv sunt mult mai mari.
  5. Pe tine fumatul nu te va ucide. Vei trai ca tataie al lui nasu’, 83 de ani, fumand doua pachete pe zi. Iti doresc traditionalul “la multi ani in continuare !” Dar fumeaza fara mine. Adica … fa-ti-o doar tie, prietene ! Stiu ca nu ai face-o daca legea nu te-ar obliga, altminteri ai fi facut-o pana acum fara sa ai nevoie de lege.

Advertisements

10 thoughts on “FA-TI-O TIE !

  1. ooo daa, pentru ca ERAI OBLIGAT sa mergi in club sau restaurant unde este fum, nu?!…..nu-ti place undeva?! Ghici ce! E foarte simplu amice! Te duci tu frumos si sanatos intr-un local unde se bea limonada si miroase a munte proaspat :/ Unii oameni au placerea asta de a fuma, ce treaba ai tu? Miroase a fum nasol?! Nu te-a invitat nimeni 😉

    Like

    • Mihai, vei avea ocazia sa aplici exact aceeasi logica: nu esti obligat sa intri unde nu se fumeaza. Poti fuma linisitit pe strada, in fata localului, acasa la tine sau in masina personala. Unii oameni au preferinta asta, de a nu se imbolnavi, ce treaba ai tu?

      Like

      • Cum facem să scăpăm de idei și comentarii cretine? Facem o lege și în sensul ăsta? Că sunt mai nocive decât fumatul!!!

        Like

    • Nu era obligat sa mearga in club. DAR, era obligat sa nu intre in club. Depinde cum privesti. Vei avea ocazia sa pui in practica ce ai spus. Nu vei fi obligat sa mergi in club. DAR, vei fi obligat sa nu fumezi in club.

      Like

    • dacă vreau să merg la un concert – și am mers la MULTE – ba chiar la piese de teatru – în green sau în godot – am fost “invitată” de cântăreți/actiri. așa că nu-mi spune că nu sunt obligată…

      Like

    • păi dacă vă deranjează așa mult, de ce nu o rezolvați dumneavoastră?

      mi-e rău când aud că sunt milioane de alte probleme nerezolvate.

      pas cu pas, cum ar zice iohanis

      Like

  2. Stau si ma intreb ….. de ce intram intr-un local ?
    Sa mancam ceva bun , sa bem ceva bun s.a.m.d …….tot ceea ce consumam este din acel local si platim pentru asta . Cum ar fi daca fumatorii ar trebui sa-si cumpere tigarile atunci cand vor sa fumeze …numai din localul unde se afla ? Oare le-ar conveni asa ?

    Like

  3. cat de greu e sa scri la intrarea in bar birt sau crasma fumatul interzis sau fumatul este permis?
    trebuie sa avem libertatea de a alege nu de a fi constransi….eu nu intru unde fumatul este interzis iar nefumatorii nu intra acolo unde fumatul e permis…simplu

    Like

  4. Scopul taxarii in bani este acela de a creea o cerere permanenta pentru moneda guvernului. Ca atare, fiindca poti sa-ti platesti taxele si amenzile doar in moneda guvernului, esti dispus sa obtii venituri, pensii, si profituri in aceea moneda. Radacina cererii de bani este taxarea guvernamentala, orice alta cerere pentru bani izvoraste din asta.
    Ca atare, guvernul ar trebui sa taxeze pentru a incuraja si descuraja anumite activitati socio-economice. O taxa pe viciu care aduce 0 bani in redevente si-a atins scopul complet.
    Programele guvernului national sunt finantate din debite fiscale, nu din taxare.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s