Mi-a zis azi cineva ca daca ar disparea Facebookul si “afiliatii” ni s-ar imbunatati rapid parerea despre semenii nostri. Posibil.

De aproape un an muncesc – nu prea din greu, caci am avut colegi de echipa de nadejde, cu rabdare si tenacitate chinezesti – la a-i face pe “semeni” sa priceapa ca sa-i fumezi unuia in fata intr-un local in care oricine are dreptul legal sa intre e o lipsa de respect. Contraargumentele “semenilor” sunt intotdeauna aceleasi sase-sapte, dar sunt constant reluate de atatia (intre care multi de la care ma asteptam sa sustina usor o chestiune de bun simt ca asta), incat ma gandesc ca a incepe acum educarea “semenilor” e un act aproape zadarnic.

In Romania educatia civica se face atat de rar si prinde atat de greu incat mai ca nu conteaza. Generatia de dupa 1985 a fost pusa si uitata in fata televizorului si a avut mentori ca Becali si Vadim. Majoritatea barbatilor romani de azi isi iubesc masina, copiii si nevasta, in aceasta ordine, invers proportionala cu numarul de scatoalce impartite (cu dragoste, normal) obiectelor adoratiei. Restul lumii nu exista. Notiunea de comunitate suna ciudat, e un termen care inca nu si-a gasit acoperire in realitate. Bunul public nu e al tuturor, ci al nimanui.

Si atunci, speranta ca intr-o buna zi vom avea “semeni” care sa isi arate reciproc respect, furnizori de marfuri si servicii care sa nu insele sau politicieni coplesiti de responsabilitatea ca pot schimba destinele unor milioane de cetateni ramane in educatia prin coercitie. Adica prin lege. Numai ca autoritatile isi doresc puterea cu atata ardoare incat nu risca sa arunce in societate legi nepopulare dublate de aplicarea lor disciplinata. Exact in momentul in care scriu textul asta presedintele CCR danseaza pe masa la un concert al formatiei Savoy, care canta in deschidere la Azur. E pe Facebook. Presedintele CCR nu danseaza singur, ci impreuna cu alti 2000 de oameni. Asta nu e o chestiune de gust. Si nu, nu conteaza ca e in timpul lui liber. Sa faci asa ceva in public de la inaltimea unei functii ca aia se traduce simplu prin lipsa respectului de sine si a aprecierii corecte a pozitiei pe care ti-o da functia.

Aproape un an de zile am incercat sa le explicam “semenilor” ca e o chestiune de respect sa nu fumezi in nasul unuia care are ca si tine dreptul sa mearga la local, sa se simta bine si sa nu plece de acolo mai bolnav decat a intrat. Am avut noroc de un context favorabil si initiativa s-a transformat in lege, in ciuda unei prese in general iresponsabile, degraba varsatoare de gunoi contra noastra si mult prea lingusitoare cu industria tutunului.

Reluand ideea initiala, cred ca si daca Facebookul ar disparea “intr-o noapte oarecare”, in afara faptului ca nu am mai observa ce greu se descurca “semenii” la gramatica, o reala imbunatatire a parerii despre ei tot nu s-ar petrece. Iesiti la plimbare dupa pranz printre rahatii de caine din Brasov si veti avea dovada clara. Caci dupa fumatul in spatii publice, ce urmeaza ?

Inca un an in care sa explicam soferilor ca trotuarele sunt ale pietonilor si ca incalca o lege in vigoare (!) daca pun masina pe trotuar ? Si inca un an sa ii aducem aminte politiei ca trebuie sa aplice legea ? Inca unul ca sa ii invatam pe oameni sa iasa din masini fiindca provoaca poluare in cote morbide si traiul in propriul oras ii imbolnaveste ? Si inca unul sa ii lamurim pe proprietarii de caini sa stranga dupa animalul lor ca altfel tot niste animale raman si ei ?

Cauze se gasesc. Dar in ritmul asta mi-e ca ramanem fara ani. (Si nu toti traim cat Chomsky.)

Si apoi eu, ca rebel ce ma consider, m-am cam saturat sa sustin normalitatea.