RAHATUL DE CAINE CA SUBIECT DE EMISIUNE RADIO

Mi-a povestit odata un amic alpinist ca la o expeditie pe Mount McKinley li s-au dat, de catre paznicii care se ocupa cu ordinea in parcul national respectiv, cate 30 de pungi (una pentru fiecare zi) in care sa isi stranga propriul caca, pe care sa-l depoziteze astfel impachetat in locuri special amenajate. Explicatia e simpla: chiar daca il ascunzi sub zapada, el nu dispare, ba dimpotriva, devine si mai pervers, prin aceea ca il poti lua in oala in care faci ceaiul odata cu zapada pe care o pui la topit. Comportamentul rahatului de catel pe strazile inzapezite ale Bucurestiului e asemanator. Doar ca tu nu stai cate o luna pe strada, ci cu siguranta dupa ce il iei pe talpa poposesti intr-un interior unde temperatura e sensibil mai mare decat cea din corturile inghetate din regiunile montane ale Alaskai. Mirosul va urca rapid dinspre podea, iar apoi urmeaza scuzele, si desigur necesitatea gasirii unei solutii ingenioase de scoatere a mizeriei dintre santurile talpii.

Niciodata pana anul asta topirea zapezii nu a adus atata rahat in urbea romaneasca. Nu stiu care sa fi fost explicatia, dar pare ca totii stapanii de caini au ales sa lase la secret, sub zapezile de al’dat’, tortuletele pe care cateii le depun pe strazi, ca si cand s-ar fi impacat cu gandul ca a venit glaciatiunea si vor ramane congelate cateva mii de ani. Dar ce sa vezi ! Ce avem noi aici ?! Fiindca inaintea inghetului ce va sa vina are intai loc incalzirea de care tot vorbiram, in locul ghioceilor ca semne ale dezghetului, rahatii au iesit la suprafata si au inceput sa se alinieze pe trotuar la soare incolaciti ca niste serpi gata sa sara la glezna pietonului neatent.

Motiv destul de serios pentru mine sa incerc o emisiune pe tema, mai ales ca:

– era vorba de un debut al rahatului de caine ca subiect unic pentru o emisiune intreaga, si o premiera radiofonica nu se refuza indiferent de cat de tare iti pute subiectul

– la cat rahat se da in media, ascuns sub diverse masti, era timpul ca adevaratul rahat sa faca pasul decisiv in lumina

– am avut patru caini, ultimul un Saint Bernard si sa stiti ca ce lasa e proportional cu dimensiunea, deci am experienta in carat ceva tone la viata mea

– cel putin doi blogari importanti au lansat texte pe tema data (sau mai degraba lasata in urma pe trotuare) si nu puteam fi mai prejos

– cu toate ca specialist in rahat canin nu exista, am avut in studio un specialist in dresaj canin, si oricine a avut vreodata o relatie normala cu catelul lui stie ca dresajul inseamna mai mult dresul comportamentului stapanului decat al cainelui.

A fost haios, deci ne-am ras, dar si serios, cum era de asteptat. Specialistul meu a identificat cel putin trei categorii de stapani care refuza cu obstinatie strangerea rahatului: persoanele in varsta, cocalarii si persoanele tinere pana in 30 de ani lipsite de educatie. Desi difera in cuget si simtiri, cele 3 categorii dezvolta acelasi mecanism psihologic care duce la a nu face gestul normal de aplecare si colectare a mizeriei.

Dupa ce am facut si observatia necesara ca autoritatile nu dau amenzi destule – cum nu dau nici in trafic, nici in orice alta ocazie – si am trecut in revista si bolile de care rahatul de caine, odata uscat si amestecat cu praful, te poate imbolnavi, ne-am relaxat si am bagat ceva muzica. Suna un telefon. Raspund. Un ascultator care se prezinta cu ambele nume si zice ca vrea sa intre in direct. Ii zic sa astepte un minut, ca era Pink Floyd, deh, si abia incepuse, si apoi intram, buna seara, fac si o gluma apropo de subiect. Dupa care omul ne spune direct ca a fost bolnav de toxocaroza, o boala parazitologica cauzata de dejectiile canine, care necesita vreo 5 ani de tratament, iar dupa tratament mai stai cu parazitul in tine inca vreo 10-11 ani. La copii si la batrani poate da scaderea vederii. Tonul de haiosenie s-a dus naibii, falca mi-a cazut pe mixer.

Statistica: bucurestenii respira 5 tone de praf de rahat de caine in fiecare zi. Alta statistica, facuta de Clinica Veterinara Ilioara: in parcurile in care rahatii nu se strang sansele sa iei paraziti sunt de 33 de ori (!) mai mari de cat in alte locuri. Si, nu. Solutia nu e sa nu te mai duci in parc, ci sa ii spui magarului pe care un caine il trage in lesa sa stranga dupa el. Si daca face urat, sa chemi politia.

In chip de incheiere: omul cu toxocaroza a mai spus in direct ca el nu ii face de rusine pe magarii respectivi, ci le ofera cate o punga din cele pe care le are cu el pentru asemenea cazuri. Atat.

Advertisement

2 thoughts on “RAHATUL DE CAINE CA SUBIECT DE EMISIUNE RADIO

  1. Eu am in permanenta un caine si de multe ori mai multi (cei multi sunt in cautarea unor familii). Asa ca tot in permanenta am pungi la mine – pungi pe care le impart cu drag cu orice stapan de caine care e in pana de asa ceva. Insa ce sa fac, daca unul mi-a zis “da-mi sa am si eu o punga, ca daca ma intreaba politia, sa vada ca o am la mine…” Nici gand sa stranga!

    Like

  2. Ok, si atunci cum facem sa scapam orasul de aceste mizerii? Prin amenzi! Dar autoritatile nu au aceasta preocupare… Si prin informare a cetatenilor (stapanilor de animale) – multi nu stiu ca au obligatia prin lege sa adune! Inutil sa spun ce invective si/sau priviri primesc cand le atrag atentia ca trebuie sa stranga, cu atat mai mult cand se afla intr-un loc de joaca pentru copii… Uneori imi vine sa-i imbratisez pe cei care folosesc pungutele…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s