12 decembrie 2018

Katowice

(capitala poloneză a cărbunelui)

Plenul COP 24

(summit-ul ONU pentru schimbări climatice)

“Mă numesc Greta Thunberg, am 15 ani, sunt din Suedia, și vorbesc în numele justiției climatice*. Mulți spun că Suedia e o țară mică și acțiunile ei nu contează, dar am învățat că niciodată nu ești prea mic ca să faci diferența. Iar dacă cîțiva copii au apărut la televiziuni din toată lumea (n.r.: în România nu au apărut) doar fiindcă au protestat nemergînd la școală, imaginați-vă ce am putea face împreună dacă am vrea cu adevărat. Dar să acționăm împreună înseamnă să spunem întîi lucrurilor pe nume, indiferent cît de puțin ne-ar plăcea să auzim anumite lucruri. Voi (n.r.: politicienii) vorbiți numai despre o perpetuă creștere economică pe principii eco, fiindcă vă e prea frică să nu deveniți nepopulari. Vorbiți doar despre continuarea drumului pe care suntem, promovînd aceleși idei stupide care ne-au adus în situația de față, cînd de fapt singura acțiune care ar avea sens cu adevărat este să tragem frîna de urgență. Nu aveți nici măcar maturitatea necesară pentru a descrie situația așa cum este, pînă și această povară o lăsați pe umerii noștri, ai copiilor. Mie nu îmi pasă că multora nu le convine ce spun. Îmi pasă doar de justiția climatică și de o planetă vie. Civilizația noastră depinde de cîțiva oameni care au și fac foarte mulți bani. Biosfera este sacrificată pentru ca un foarte mic număr de oameni, în țări ca a mea, să poată trăi în lux. Suferința celor mulți plătește luxul cîtorva. În anul 2078 îmi voi sărbători cea de a cea 75-a aniversare. Dacă o să am copii poate îmi vor fi alături și poate mă vor întreba despre voi, de ce nu ați făcut nimic cît încă se putea face ceva. Spuneți că înainte de orice vă iubiți copiii, totuși le furați viitorul sub privirile lor! Pînă cînd nu vă veți concentra pe ceee ce este necesar a se face cu adevărat și nu pe ceea ce este posibil din punct de vedere politic, nu avem nici o speranță. Nu putem să rezolvăm o criză fără să o tratăm ca pe o criză. Trebuie să lăsăm combustibilii fosili în pămînt și trebuie să ne concentrăm pe echitate. Și dacă soluțiile nu sunt de găsit în interiorul actualului sistem, să schimbăm sistemul! Nu am venit aici să ne rugăm de voi să vă pese! Pînă acum ne-ați ignorat și veți continua să ne ignorați. Oricum, voi nu mai aveți scuze, iar noi nu mai avem timp. Am venit să vă anunțăm că schimbările vin, fie că vă place sau nu. Adevărata putere aparține celor mulți. Mulțumesc!”

Discursul Gretei Thunberg nu a fost aplaudat decît de foarte puțini, din motive evidente. Motivul pentru care l-am tradus și vi l-am dat este de asemenea evident: acest discurs, “mai important decît toate discuțiile oficiale din ultimii 25 de ani referitoare la criza climei”, cum a spus profesorul Kevin Anderson de la Centrul Tyndall de Cercetare a Climei din Manchester, nu a fost între titlurile preferate de știri din mass media de mainstream nicăieri în lumea “civilizată”, cu atît mai puțin în România. Eu am plîns ascultîndu-l.

Oricine urmărește, fie și cu coada ochiului, mersul schimbărilor climatice (termen pe care mă feresc să îl mai folosesc fiindcă e ca și cînd țăranii moldoveni de pe vremea lui Ștefan ar fi spus, cînd dădeau tătarii, “avem musafiri neașteptați”), a auzit vorbindu-se de limitarea creșterii – de la 4 sau 5 grade, la 2 grade Celsius – a temperaturii planetei, pînă în 2050, conform COP de la Paris din 2015. Altfel civilizația umană așa cum o cunoaștem noi va înceta să existe.

Dar în ultima lună și jumătate, cel puțin 3 studii, două coordonate de ONU și unul făcut public chiar de către guvernul SUA (e drept, de Black Friday, cînd cetățenii nu citesc altceva decît etichete de prețuri), anunță că estimările semnate la Paris au fost optimiste, că în oceanul planetar a fost stocată mult mai multă căldură decît arătau numerele care erau luate în considerare pînă acum și că de fapt creșterea trebuie limitată la maximum 1,5 grade C. Iar deadline-ul (mai sinistru nu a sunat niciodată acest termen) în cadrul căruia trebuie să acționăm este de maximum 12 ani. Altfel spus, dacă în 12 ani nu se reduc emisiile de carbon într-o măsură în care scăderea să semene grafic cu căderea principală la un montagne rousse, situația e albastră. Cum spunea cîntecul; “hello loneliness, I think I’m gonna cry…”

Dar să vedem de unde ar fi trebuit noi să aflăm aceste informații și ce am putea să facem cu ele. Mai sus spuneam că summit-ul ONU de la Katowice, pe “schimbări climatice”, cum se zice, nu a fost prea popular la televizor nicăieri în lume. Normal. Vine perioada sfîntă a cumpărăturilor fără măsură și a îndopatului, cu precădere prin gură. Am căutat pe știrileprotv.ro și pe digi24.ro și nu am găsit NIMIC în ultimele zile, referitor la summit.

Care va să zică mass media “mare” nu zice nimic. De ce? Păi să schițăm pe înțelesul tuturor, inclusiv a elevilor de liceu care au avut răbdarea să citească pînă aici, circuitul știrilor despre mediu în natură, cu cauză și efect.

Cauza principală a crizei climatice este consumul de combustibili fosili. Fără petrol ieftin civilizația noastră nu poate exista în înfățișarea actuală fiindcă la Mega nu ai mai găsi nici 10% din produse, căci 90% vin din alte părți ale continentului și a lumii. Și pot veni atîția kilometri numai fiindcă transportul rapid este ieftin (nu vorbim de impactul asupra climei). A doua cauză principală este consumul de carne la nivel industrial. A treia cauză principală este consumerismul în general, în cadrul căruia produsele fabricate din petrol (plastic) ocupă un loc foarte important și sunt des înlocuite. Acestea nu sunt opinii, ci fapte.

Acum… mai știm cu toții că cele mai puternice industrii din lume, cea a energiei, cea de armament, cea auto, cea alimentară etc., industriile în general, nu pot exista fără consum și nu pot exista nici fără să polueze. Ca să fie consum, deci profit, trebuie două chestii: prima – un cadru legal, care, spre exemplu, să permită Coca Cola să vîndă produse în ambalaje de plastic fără să fie obligată să le colecteze/recicleze, deși responsabilitatea îi aparține, sau să permită funcționarilor de stat din România să vîndă unei companii străine, să-i zicem la mișto OMV, resursele naturale ale patriei care noi cu toții o iubim pe ea. A doua – publicitate. De cadrul legal se ocupă politicienii, deveniți de mult marionete ale diverselor industrii, iar de publicitate se ocupă media, no problemo, maan, deși nu asta îi era la origine “ocupațiunea principală.” Mass media este și ea într-o anumită (cam mare) măsură controlată de guverne, deci de politicieni.

Pe scurt, dacă mass media prezintă cetățenilor probleme reale, generate de existența și funcționarea industriilor, adică a corporațiilor (ai căror acționari trebuie să se îmbogățească în trimestrul 4 din 2018 mai mult decît în trimestrul 3), e posibil ca cetățenii să diminueze consumul (treabă obligatoriu de făcut de acum, adică chiar de acum din momentul ăsta!) iar acționarii să se îmbogățească mai puțin. Ceea ce, să recunoaștem, ar fi o problemă… pentru cei 1% din populația lumii. Așa, problemele vor fi împărțite de ceilalți 99%, și ele vor fi: inundații, foamete, criză a locuințelor, asistență medicală inexistentă, migrație economică, epidemii cu zeci de milioane de morți, războaie, bla-bla, chestii din astea plictisitoare care nu mai sperie pe nimeni.

Buun. Ca să vedem ce șanse avem ca politicienii să își revină dintr-o dată și să se apuce brusc să lucreze pentru cetățean și nu pentru propriul buzunar sau/și pentru corporații, să ne gîndim doar la faptul că din 1990 încoace, de cînd se vorbește despre diminuarea impactului oamenilor asupra planetei și reducerea emisiilor de carbon, aceste emisii au crescut cu 65%. Să credem că politicienii ar mai putea să facă o schimbare în cadrul actualului sistem eșuat (fiindcă doar dacă luăm în considerare alegerile libere în urma cărora au venit extremiști și naziști la putere, din SUA și Brazilia pînă în Grecia și Germania, ne dăm seama că democrația capitalistă a eșuat) înseamnă că speranța noastră triumfă asupra experienței. Este deci vremea să încercăm altceva.

Dar… dar… să mai spun doar una sau două chestii înainte să închei: unde găsim criza climei și ce facem noi cu ea? Noi, românii, zic, acu’, înainte de sfintele sărbători cu ocazia cărora ne internăm cu crize de bilă. Foarte pe scurt:

– Nu folosi mașina decît dacă e absolut necesar. Poluarea și încălzirea climei sunt la tine în parcare, nu la televizor.

– Renunță la carne. Dacă nu poți, mănîncă de două ori pe săptămînă. Dacă nici asta nu poți, gîndește-te că fiul tău va trăi peste 25 de ani, în cel mai bun caz, într-o lume Mad Max, și sunt toate șansele ca nu el să fie Mel Gibson.

– Dă termostatul de la 25 de grade la 20-21. Nu moare nimeni, dimpotrivă, va trăi toată lumea mai mult. Nu trebe să stai iarna în chiloți în casă.

– Și nu în ultimul rînd, cumpără mai puține chestii. Nu. Mult mai puține. Nu. Mult, mult mai puține. De la mîncare pînă la blugi.

Și în încheiere, o urare tradițională pentru unii concetățeni informați, dar fericiți: băga-v-ar și scoate-v-ar (vedeți că e greu de scris corect astea două) Belzebut, în și din cur, pentru eternitate, toți brazii tăiați pe care i-ați cumpărat ca să îi faceți pomi de Crăciun. PE care, da?!…

*Conceptul de “justiție climatică” se referă la următorul fenomen: majoritatea populației lumii, din care cea mai mare parte trăiește în țările sărace, nu e responsabilă decît în foarte mică măsură de consumul excesiv de resurse, consum care a declanșat criza mondială a climei, în vreme ce o minoritate de doar 10% din populația planetei este responsabilă de 50% din emisiile de carbon la nivel mondial, principala cauză a crizei. Totuși, primii afectați de schimbările climatice sunt cei mai săraci cetățeni ai lumii (exemplu: milioane de persoane din Bangladesh își părăsesc casele fiindcă clima nu le mai permite să se susțină din agricultura de subzistență). De aceea tot mai multe voci cer, prin acțiuni oficiale la nivelul ONU, dar nu numai, măsuri clare prin care țările responsabile de cea mai mare parte a emisiilor de carbon să compenseze financiar țările sărace și pe cetățenii lor. E ca atunci cînd diverși boi de Dorobanți conduc mașini cu motoare HEMI de 5,7 litri, sau Diesel-uri gigante, dar cel care se îmbolnăvește primul de plămîni ești tu, fiindcă îți pasă de climă și mergi cu bicicleta. Un exemplu ales la întîmplare. Cu deosebirea că cel care folosește bicicleta face o alegere conștientă, iar sărakii din Bangladesh nu au avut posibilitatea…

** Vestea la care mă refer în titlu e una proastă: tot ce am scris aici e adevărat.  Repet, sunt fapte, nu opinii. Nu le căutați în mass media mare, că nu are rost. Nimeni dintre ăia mari, de “impact”, nu vă va spune lucrurile atît de direct, deși aceste lucruri sunt esențiale. Vestea (în continuare) bună este că tot de noi depinde să schimbăm în mod esențial aceste lucruri esențiale. Dar trebuie să vrem acum.