REBEL FARA PAUZA

Mi-a zis azi cineva ca daca ar disparea Facebookul si “afiliatii” ni s-ar imbunatati rapid parerea despre semenii nostri. Posibil.

De aproape un an muncesc – nu prea din greu, caci am avut colegi de echipa de nadejde, cu rabdare si tenacitate chinezesti – la a-i face pe “semeni” sa priceapa ca sa-i fumezi unuia in fata intr-un local in care oricine are dreptul legal sa intre e o lipsa de respect. Contraargumentele “semenilor” sunt intotdeauna aceleasi sase-sapte, dar sunt constant reluate de atatia (intre care multi de la care ma asteptam sa sustina usor o chestiune de bun simt ca asta), incat ma gandesc ca a incepe acum educarea “semenilor” e un act aproape zadarnic.

In Romania educatia civica se face atat de rar si prinde atat de greu incat mai ca nu conteaza. Generatia de dupa 1985 a fost pusa si uitata in fata televizorului si a avut mentori ca Becali si Vadim. Majoritatea barbatilor romani de azi isi iubesc masina, copiii si nevasta, in aceasta ordine, invers proportionala cu numarul de scatoalce impartite (cu dragoste, normal) obiectelor adoratiei. Restul lumii nu exista. Notiunea de comunitate suna ciudat, e un termen care inca nu si-a gasit acoperire in realitate. Bunul public nu e al tuturor, ci al nimanui.

Si atunci, speranta ca intr-o buna zi vom avea “semeni” care sa isi arate reciproc respect, furnizori de marfuri si servicii care sa nu insele sau politicieni coplesiti de responsabilitatea ca pot schimba destinele unor milioane de cetateni ramane in educatia prin coercitie. Adica prin lege. Numai ca autoritatile isi doresc puterea cu atata ardoare incat nu risca sa arunce in societate legi nepopulare dublate de aplicarea lor disciplinata. Exact in momentul in care scriu textul asta presedintele CCR danseaza pe masa la un concert al formatiei Savoy, care canta in deschidere la Azur. E pe Facebook. Presedintele CCR nu danseaza singur, ci impreuna cu alti 2000 de oameni. Asta nu e o chestiune de gust. Si nu, nu conteaza ca e in timpul lui liber. Sa faci asa ceva in public de la inaltimea unei functii ca aia se traduce simplu prin lipsa respectului de sine si a aprecierii corecte a pozitiei pe care ti-o da functia.

Aproape un an de zile am incercat sa le explicam “semenilor” ca e o chestiune de respect sa nu fumezi in nasul unuia care are ca si tine dreptul sa mearga la local, sa se simta bine si sa nu plece de acolo mai bolnav decat a intrat. Am avut noroc de un context favorabil si initiativa s-a transformat in lege, in ciuda unei prese in general iresponsabile, degraba varsatoare de gunoi contra noastra si mult prea lingusitoare cu industria tutunului.

Reluand ideea initiala, cred ca si daca Facebookul ar disparea “intr-o noapte oarecare”, in afara faptului ca nu am mai observa ce greu se descurca “semenii” la gramatica, o reala imbunatatire a parerii despre ei tot nu s-ar petrece. Iesiti la plimbare dupa pranz printre rahatii de caine din Brasov si veti avea dovada clara. Caci dupa fumatul in spatii publice, ce urmeaza ?

Inca un an in care sa explicam soferilor ca trotuarele sunt ale pietonilor si ca incalca o lege in vigoare (!) daca pun masina pe trotuar ? Si inca un an sa ii aducem aminte politiei ca trebuie sa aplice legea ? Inca unul ca sa ii invatam pe oameni sa iasa din masini fiindca provoaca poluare in cote morbide si traiul in propriul oras ii imbolnaveste ? Si inca unul sa ii lamurim pe proprietarii de caini sa stranga dupa animalul lor ca altfel tot niste animale raman si ei ?

Cauze se gasesc. Dar in ritmul asta mi-e ca ramanem fara ani. (Si nu toti traim cat Chomsky.)

Si apoi eu, ca rebel ce ma consider, m-am cam saturat sa sustin normalitatea.

Advertisements

TATII LUI MOS CRACIUN

Obiceiul colindatului vine dintr-o vechime destul de veche, dar, in ani, combinat cu elemente apartinand unui perpetuu fenomen al nedreptatii sociale, cu niste wishful thinking si cu mult alcool, a capatat niste accente care ar putea sa ne sperie. Din texte – “ne dati ori nu ne dati” – se poate deslusi o vaga amenintare la adresa gazdei care nu le-ar fi dat. Nu o data s-a intamplat ca vizitatorii sa isi ia singuri. Bref, o data pe an, saracimea, grupata in cete de barbati, venea intr-o vizita de nerefuzat (sub pretextul sarbatorii ce se abatea) la clasa avuta, avand pretentia absurda sa fie poftita la masa bogatului si omenita pe masura. Nu de putine ori, formele ce le lua colindatul se asemanau cu o partida de clubbing desantata, adica urmata de sex cu cine se nimerea.

Aceste forme au migrat de la sat odata cu urbanizarea, astfel ca Craciunurile la inceput de secol 19 in marile orase americane – adica New York – erau de zile de betivaneala crunta in plina strada, combinata cu cafteli si jafuri pe care doar o politie foarte bine pregatita le-ar fi putut preveni sau pedepsi. Ori, de la Serpico incoace se stie clar ca nici in prezent nu sunt sanse sa se bucure cineva de serviciile unei astfel de politii, cu atat mai putin la vremea aceea. De aia niste bogati ai urbei, americani de origine olandeza si alti americani, s-au reunit intr-o serie de sedinte avand drept scop domesticirea sarbatoririi Craciunului, care in fiecare an le strica Craciunul. Olandezii au venit cu un concept esential, personajul pacifist Sinterklaas (mos Nicolae al lor) care aduce cadouri copiilor si care, cu o implementare adecvata, a reusit in timp o mutatie a sarbatorii, care a devenit una a copiilor, Craciunul identificandu-se cu un soi de a doua zi de nastere a lor.

Care va sa zica, daca va ganditi la dolofanul birjar de sanie ca la un batran lucrator social care aduce cadouri tuturor, amintiti-va ca tot bogatii l-au conceput. Altfel spus, este doar materializarea implementarii corecte a unei idei de manipulare aparuta din necesitatea stapanirii maselor de catre cei 1% si pe durata sfintelor sarbatori de iarna. Mo$ Craciun coexista !

FA-TI-O TIE !

Prima discutie pe care am avut-o in luna martie in biroul deputatei Cristea, cand am inceput campania de constientizare pentru amendarea legii 349/2002, a fost cel legat de abordarea tonului campaniei. Sa nu ii ofensam pe cei care fumeaza (unii dintre noi am fumat) si in special sa nu impartim Romania in fumatori si nefumatori. Si asa a decurs toata comunicarea. Aceia dintre noi care au abordat un ton mai aspru au fost sfatuiti sa o lase mai moale. Nu foloseste nimanui cearta, nici cicaleala, mai ales ca avem de a face cu un subiect asa delicat si … cu dependenta. Cine isi aminteste isteria din Senat marca Cristina Anghel isi da seama cat de perversa e dependenta si cat de usor poate ea sa anuleze ratiunea sau compasiunea.

Si a venit 15 decembrie ‘15 … O, zi fruslava ! Care zi a declansat, dupa vot, un val de insulte, isterii, injurii si alte cuvinte grele cu “i” rostogolite spre oricine sustine ca legea e buna, fie el nefumator sau dimpotriva, fumator, dar de partea legii. Argumentele ? Cititi pe petreanu.ro, caci Vlad mi-a facut imensul serviciu de a scrie ceea ce as fi scris si eu, scutindu-ma sa insir pentru a mia oara argumente valabile, dar care oricum nu functioneaza in mintea unui dependent de nicotina. Spun “dependent” fiindca mi-e greu sa cred ca un om inteligent poate sa ignore senin si rational ideea ca, fumand langa cineva, il sau o imbolnaveste. Caci legea nu interzice fumatul, ci doar fumatul pasiv, iar asta numai in locurile publice. Insa uneori mintea pare sa nu mai functioneze cand e sufocata de nicotina. Multi plang dupa localuri separate, lasand sa se inteleaga ca ar fi gata sa isi aleaga prietenii de ieseala la mica publicitate – caut prieten, neaparat fumator … – si sa renunte la prietenii care s-ar declara impotriva ideii de a participa la actiunea de afumare a propriilor plamani impotriva vointei lor. Hmm … Atat de tare sa iubesti fumatul in local (adica fumatul ala daunator si altora), incat sa fii gata sa iti dai amicii nefumatori afara ? Si, atentie ! Nu li se cere sa se lase de fumat, ci doar sa nu mai fumeze in localuri. Moft contra sanatate. Nu poti fi serios.

Din fericire insa, si minunea asta – care mai poate fi vazuta in inca aproape 100 de tari de o perioada de ani variabila – va tine tot trei zile. Si inca trei zile de noutate dupa ce va fi implementata. Incet, desi zgarciti in a schimba ceea ce au pomenit de ani de zile, oamenii se vor da pe brazda.

Ceea ce nu micsoreaza mirarea mea fata de furia cu care s-a revarsat peste intregul online discursul celor care va trebui sa paraseasca localul pentru o tigara sau trei sau cinci. Intoleranti si ofensatori pana si in commenturile de doua-trei cuvinte, ei au facut intr-o singura seara ceea ce campania noastra a reusit sa evite timp de noua luni: sa ne imparta in fumatori si ne-.

Oarecum surprinzator, o mare parte a presei, institutia aia care s-a transformat din caine de paza in lup moralist, promovand dublul standard ca politica de post cand e vorba de o lege care sa deranjeze directorii, a fost la fel de vehementa.

Mituri:

  1. Localurile vor pierde clienti. De fapt s-a constatat o usoara crestere a numarului de clienti peste tot unde s-a aplicat aceasta lege.
  2. Fumatorii sunt mai multi decat nefumatorii – de fapt in Romania 74% din adulti sunt nefumatori.
  3. Legea este implementata impotriva vointei fumatorilor – 45% dintre fumatori sustin legea si asa s-a intamplat cam peste tot unde a aparut aceasta lege, inclusiv in tarile cunoscute drept mari fumatoare ca Argentina sau Turcia.
  4. Statul va pierde bani pentru ca incasarile din acciza vor scadea. De fapt, statul va castiga diferenta dintre cheltuielile directe cu persoanele cu boli provocate de fumat si incasarile din acciza. Diferenta a fost in 2010 de 1.2 milioane de euro in favoarea cheltuielilor cu sanatatea. Din pacate in Romania nu se face calculul cheltuielilor indirecte, respectiv productivitate, etc. Asa s-ar vedea ca banii pierduti in momentul de fata de stat din cauza fumatului pasiv sunt mult mai mari.
  5. Pe tine fumatul nu te va ucide. Vei trai ca tataie al lui nasu’, 83 de ani, fumand doua pachete pe zi. Iti doresc traditionalul “la multi ani in continuare !” Dar fumeaza fara mine. Adica … fa-ti-o doar tie, prietene ! Stiu ca nu ai face-o daca legea nu te-ar obliga, altminteri ai fi facut-o pana acum fara sa ai nevoie de lege.

AMBA(RA)SADORUL

UPDATE: Ioan Toma, unul dintre colegii de promotie ai lui Horia Brenciu, mi-a atras atentia ca H.B. nu a fost singurul elev care nu a promovat bacul in vara in acel an. Imi cer scuze pentru aceasta inexactitate.

Am trait cu emotie alaltaieri noapte scena numirii lui Horia Brenciu ambasador CULTURAL al Brasovului in cursa pentru capitala europeana a culturii 2021. Emotia mea a fost o combinatie de dezgust si indignare. Nu de H.B. in sine, ci de decizia celor ce il numira. Ca brasovean, zic, nu ma simt corect reprezentat CULTURAL de Horia Brenciu, iar asta din mai multe motive.

Invitat acum doi ani sa cante la un eveniment de caritate pentru Hospice, clinica de ingrijire pentru bolnavii incurabili in stadii avansate, a spus ca poate canta, la tariful lui standard, de 5000 de euro. Nu am nici o problema cu ideea de a nu canta gratis la evenimente de caritate, dar mi se pare jenant sa spui “da” si apoi sa dai tariful, ca cine stie, poate aia au de unde scoate banu’. Mai ales ca (si asta ne aduce la subiect) Hospice este una din marcile cu care Brasovul se mandreste. Iar H.B. e, de acum, ambasadorul … Dar sa revenim la scena de pe scena.

Discursul lui Horia B. dupa inmanarea diplomei a fost scurt, dar revelator: “De fiecare data cand ne vedem pe strada, Brasov, puteti veni la mine (deci ne va da voie !!! – n.a.) sa ne imbratisam – femei, barbati, copii, nu am nici o problema…” Ce problema ai putea avea, Doamne iarta-ma ? Abia cand pui problema asa trezesti suspiciunea ca ai avea o problema, altfel de ce ai simti nevoia sa subliniezi ca nu ai nici o problema ? Intelegeti problema ?

Si fiindca ultima intrebare, formulata astfel, o auzeam des in liceu de la profii de mate, mi-am amintit ca Horia Brenciu a absolvit si el liceul “Andrei Saguna”, la cativa ani dupa mine. Si ma intreb ce simt oare colegii lui de promotie cand vad la televizor ca singurul elev care nu a promovat bacul in sesiunea din vara in istoria recenta a liceului, devine ambasador CULTURAL al orasului lor ?

Mai departe, in acelasi registru: ce simte oare cineva ca Horia Mihail, brasovean, probabil cel mai bun pianist concertist pe care Romania il are in momentul de fata si foarte prezent in ultimii ani in viata culturala autohtona, cand vede numirea unui astfel de ambasador CULTURAL ? Sau ce simte Marius Brenciu, fratele lui Horia, tenor cu contract de ani buni cu Metropolitan-ul, despre care un redactor al revistei Viva scria acum cativa ani “numele Brenciu e reprezentat in Romania de Horia, iar in afara tarii, de fratele lui, Marius”? Deci daca Primariei Brasovului ii place numele de Horia, il are pe Mihail, iar daca ii place numele de Brenciu, il are pe Marius, amandoi in pozitia legitima de a fi ambasador CULTURAL al Brasovului. Si nu sunt singurii.

Daca ar fi fost vorba de a reprezenta orasul ca ambasador al popularitatii atunci da, ar fi contat si cover-urile discutabile si compozitiile proprii ale lui Horia Brenciu. Din punctul meu de vedere de om de radio acestea sunt irelevante chiar si ca productii de cultura pop, dar stiu ca clowneriile iau fata multor oameni si nu ii invinuiesc pentru asta, fiecare apreciaza artistul (sau muzicantul) cu care rezoneaza. Ar fi contat la popularitate si campania publicitara la Digi sau UPC – nu mai stiu la care…

Dar vorbim de cultura, asa ca popularitatea nu ar trebui sa aiba prioritate la alegerea ambasadorului daca nu vrem sa devina ambarasador. Insa se pare ca uneori Tampa face ce stie ea mai bine cu unele minti cu putere de decizie. Din nenorocire, improvizatia care a functionat in unele cazuri atunci cand inginerii s-au facut ziaristi la inceputul lui 1990 nu merge decat rar. Cand o profesoara de chimie (cea recent demisa, care a provocat greva din teatrul brasovean) ocupa ani de zile o functie din care controleaza viata culturala a Brasovului, cand la balul organizat pentru absolventii all-time ai liceului “Andrei Saguna” (aflat pe locul 5 intre liceele tarii) se canta sarbe ca la nuntile de cartier, cand cineva se simte indreptatit sa candideze la primarie doar fiindca a organizat cateva oktoberfesturi, adica petreceri populare cu mici si bere, avem o mare problema in legatura cu definirea culturii si prestigiului, si nu doar cu asta.

Din fericire, mai sunt inca brasoveni carora nu le plac nici Brasoveanca, nici brasoavele. Deci inca exista speranta.

Si ca sa inchei parafrazand un citat dintr-un mic om dar mare propagandist, asa sunt aia de la Primaria Brasov: cand aud de cultura le vine sa il puna pe H.B. ambasador.

1 DE CE ? ( sau MAREA BRANZA)

Inainte de 1 decembrie m-am gandit sa pornesc o scurta campanie de “boicotare” a sarbatorii. Sa cerem ca totii banii bagati in aceste triste si inutile festivitati sa fie varsati in conturile victimelor Colectiv si ale rudelor sau urmasilor. Dar mi-am dat seama ca ar fi fost o campanie fara sanse – cine a mai vazut sa nu se sarbatoreasca ziua nationala ?!

Dar ce e ziua nationala ? Ce sarbatorim noi la 1 decembrie ? O conjunctura care ne-a permis sa existam ca natiune, nici macar in forma de azi, ci doar pe teritoriul actual, chiar si acesta modificat (vezi Basarabia, Bucovina, Cadrilaterul). De fapt a fost victoria Antantei cu ajutorul SUA care a inclinat balanta dupa ce o campanie de propaganda – citeste de denigrare a Germaniei – fara precedent a ministerului de resort al Marii Britanii, a reusit sa schimbe optiunea initiala de neutralitate a Americii. Noi am fost doar “admirabil de dezorganizati” cum a spus generalul Berthelot, venit precum chirurgii francezi acum o luna, sa rezolve situatia Romaniei la fata locului, si desigur, ne-am dat vietile. Dupa 1945 nu prea am fost lasati sa ne ridicam monumentele pe care le-am fi vrut, nu puteai sa ridici statuie eroilor de la Stalingrad, iar Romania a fost eliberata, nu-i asa, de glorioasa Armata Rosie, deci ridicai obligatoriu statui doar in cinstea ei. Asa ca in mai toate orasele si comunele Romaniei sunt monumentele celor cazuti in Marele Razboi. Ei si numai ei, ostasii de prin toata Romania, luati de la plug, inrolati si impuscati pe front pentru niste interese straine gandirii lor, trebuie comemorati de 1 decembrie. Dar probabil ca si ei s-ar lipsi de comemorare daca banii s-ar duce in conturile unor oameni loviti de soarta atat de rau.

In rest, nu cred ca e nimic de sarbatorit. Dupa Unirea de la Alba Iulia, guvernele de la Bucuresti au inceput o campanie de romanizare fortata a unei natiuni al carei farmec consta tocmai in faptul ca era atat de diversa. In Dobrogea, dar si in toate marile orase din Ardeal, romanii erau minoritari, de aceea s-au facut schimburi masive de populatie care au adus multa suferinta si s-au dat legi cum a fost cea care desfiinta majoritatea scolilor in maghiara sau germana (vezi L.Boia-Cum s-a romanizat Romania). Antonescu a facut un deziderat personal din romanizare, trimitand la granite “romani adevarati din Gorj si Teleorman”, care sa ii inlocuiasc pe romanii localnici, cu origini maghiare sau rutene sau ucrainene.

In anii ’70, dupa plecarea sasilor, svabilor si evreilor, am ramas romani in proportie covarsitoare. Asa, si ? Barza, viezure, manz. Si o mare branza.

Traim azi intr-o Europa in care se vorbesc mai multe limbi decat la turnul Babel, iar daca nu asta ne-am dorit, cu siguranta asta ne-a iesit. Dar noi sarbatorim o Romanie a romanilor. Dupa ce am aflat ca presedintele neamt al romanilor a pierdut un proces in urma incercarii de a-i fura cuiva casa si dupa ce un Avicenna al urgentelor medicale a mintit public ca sa isi acopere neglijenta, imi dau seama ca aproape tot ce calca pamantul romanesc devine romanesc, parte a unui fenomen invers civilizarii. (Vezi Schweighofer si numeroasele cazuri asemanatoare).

In plus, in spiritul gandirii inapoiate pe care o reprezinta (dupa mii de ani de cand s-a constatat ca razboiul e ceva rau) directia militarista a celebrarii zilei unei natii, noi organizam o parada militara ! Asa se face peste tot, stiu, dar cred ca in faza actuala de evolutie a unei parti, macar, din omenire, se poate inventa altceva decat o defilare a masinilor mortii care, o data pe an, din motive ce tin de lipsa de educatie, devine brusc un prilej de bucurie (?!). De ce sa nu fim noi prima natiune care a abolit parada militara la sarbatoarea nationala, facand orice altceva … Pana si un chef national cu muzica din aia oribila de nunta ar fi mai bun. Amintiti-va – cand s-a pus problema unui nou razboi cu rusii s-a stabilit ca tehnologia ne permite sa “rezistam” cinci ore. In acest context noi, de 1 decembrie, punem in miscare muzeul militar ambulant, mare consumator de combustibil, adica trei blindate care scartaie pe la balamale si doua MIG-uri NATO (!!!) care au supravietuit valului de prabusiri din anii ’90. Spre bucuria parintilor care isi duc copiii sa vada “arme adevarate, Matei, David, Luca tata !”, ca si cand acceptabilizarea violentei nu ar avea loc la televizor in fiecare zi intr-un ritm teribil. Si spre usurarea unor pensionari amarati care prin gratia politicienilor damboviteni cocalari mai primesc o caserola de plastic cu fasole si ciolan in plin post ortodox si mai taie de pe lista grija unei zile. Ca sa ne ajute Dumnezeu la toti romanii, practic.

INTERVIUL DE LA RFI CU GILDA LAZAR (THE AFTERMATH)

In urma publicarii pe profilul meu de FB a unui interviu cu Gilda Lazar preluat de pe site-ul RFI, domnul Luca Niculescu, redactor sef la RFI Romania, mi-a trimis urmatoarea replica, care cred ca reclama un raspuns mai amplu, pe care il veti gasi mai jos:
Luca Niculescu

Luca Niculescu · 213 mutual friends

La RFI incercam sa prezentam toate punctele de vedere pe chestiuni aflate in discutie. Au fost si sunt destule interviuri cu oameni care sustin legea. De exemplu, dr Magdalena Ciobanu, expert al Ministerului Sănătății pentru controlul tutunului şi consultat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Si altii. 

Stimate domnule Niculescu,

Dupa cum stiti, am fost si sunt (din nou coleg) de radio cu o persoana pe care o cunoastem bine amandoi, Mihai Dinu, care mi-a spus despre dumneavoastra doar lucruri bune, ceea ce ma face sa va consider un om de radio bine intentionat, care doreste in mod real sa isi pastreze echidistanta in gestul jurnalistic. Va inteleg punctul de vedere, insa in cazul de fata nu il aprob. Iata motivele:

  1. In sprijinul afirmatiei dumneavoastra, ca de fapt ati procedat deontologic, imi trimiteti un interviu cu doctorita Magda Ciobanu, (una din piesele de rezistenta ale campaniei prezente pentru reglementarea fumatului in spatii publice, pe care o cunosc bine), interviu pe care va asteptati sa il compar cu cel cu Gilda Lazar. Domnule Niculescu, cele doua interviuri nu au nici o legatura, in primul rand ca discurs. Daca ati citit interviul realizat de colega dumneavoastra ati vazut formularea intrebarilor, care par “servite” invitatului si lasa impresia ca invitatul a venit in studio ca pe mosia lui. Invitatul, ajutat in mod evident de intrebarile reporterului incearca apoi sa se victimizeze ca reprezentant al unei industrii a mortii de zeci miliarde de dolari, aratand cum ONG-urile (aceste instrumente ale … ale cui ? Ale teribilei societati civile ?) au intentia marsava de a-i saraci pe bietii producatori de tutun ascunzandu-le pachetele din cele mai bune puncte de vanzare – la case – in cine stie ce depozit ascuns al supermarketului. Ma scuzati, dar si din avion interviul pare aranjat, sau reporterul dumneavoastra trebuie sa gaseasca o alta tehnica de intervievare, fiindca atunci cand ai de a face cu un conducator al industriei tutunului cu totul altfel trebuie sa arate intrebarile, daca ele se vor obiective. Nu e vorba totusi, de un interviu cu Fuego, de sarbatori, pe Star TV.

Asta in timp ce interviul cu doamna Ciobanu reprezinta, dimpotriva, o incercare a autoritatilor din sanatatea publica de a contracara, in interesul cetatenilor, actiuni bine marketate ale industriei tutunului si tintite exclusiv spre profit.

  1. In alta ordine de idei, de cate ori doreste, industria are la dispozitie intreaga mass media pentru asa-zise interviuri si puncte de vedere fiindca plateste, in vreme ce autoritatile din sanatatea publica abia reusesc sa se strecoare in studiouri cu ajutorul cunostintelor pe care si le-au facut in decursul anilor DACA nu e ceva mai important decat sanatatea publica pe ordinea de zi. Si desi reclamele la tutun s-au interzis la radio de ani buni, auzim des pe Romania Actualitati sau chiar la Europa FM despre actiuni sau programe “prezentate de JTI”.

Oricum, am apreciat faptul ca ati ascultat si difuzat si punctul de vedere al medicilor, sunteti dintre putinii, fiindca pana la aceasta campanie, prima cu sanse de reusita, ei au fost mai mult ignorati decat invitati de onoare. De catre toata mass media.

  1. Reporterul dumneavoastra nu s-a referit nici o secunda la acordurile semnate de Romania in 2005 cu OMS, care prevad implementarea unei legislatii ce va avea in vedere reglementarea vanzarii produselor din tutun, legislatie care va trebui implementata in martie 2016. Informatie pe care – surpriza – Gilda Lazar o ocoleste.
  2. Va rog sa nu scapati din vedere faptul ca doctorita Ciobanu reprezinta o institutie de stat si este unul dintre putinii reprezentanti ai statului roman care lucreaza (intens) in interesul cetateanului roman, in vreme ce Gilda Lazar este un CEO care urmareste doar profitul de la finalul trimestrului, nefiind catusi de putin preocupata de sanatatea publica, in ciuda faptului ca vinde produse toxice si care dau dependenta. Asta, din punctul meu de vedere, realizeaza o particularitate in procesul de pastrare a echidistantei. Nimanui nu ii da prin cap sa cheme in studio niste reprezentanti ai autorilor atentatelor de la Paris ca sa isi sustina punctul de vedere asupra corectitudinii crimei lor in fata reprezentantilor victimelor. Exemplul poate parea exagerat dar de la atentatele de la Paris (unde au murit 130 de oameni) tigarile vandute de JTI et co. au ucis peste 230.000 de persoane in toata lumea. Deci cazul este mult mai grav, cu exceptia faptului ca vanzarea tutunului este, prin conjunctura, legala. Dar ne dorim oare sa ajungem in situatia din Statele Unite, unde prin niste chitibusuri avocatesti, se considera oficial ca “nu s-a dovedit ca exista o legatura directa” intre tigari si cancerul pulmonar ? Totusi chiar si acolo, unde nu functioneaza o lege federala care sa reglementeze fumatul, exista in fiecare stat si oras restrictii mai severe decat cele din Europa. Iar conjunctura prin care vanzarea de tigari e legala are de a face foarte mult cu lobby-ul intens si scump pe care industria tutunului il face in fiecare tara, inclusiv la noi, la toate nivelurile, atragand astfel reprezentanti ai statului de partea ei, in timp ce ONG-urile si medicii care lupta cu fumatul se afla in fata imposibilitatii sustinerii actiunilor lor in acest fel.

Rolul presei este pana la urma acela de a sustine interesul public, asa cum dumneavoastra care reprezentati un radio public, sunt sigur ca stiti. De aceea chiar daca uneori cititorului sau ascultatorului doar i se pare ca a fost sustinuta corporatia in detrimentul interesului public, cred ca sunteti datori, ca jurnalisti, sa faceti reglajele necesare. Cu atat mai mult cu cat nu vorbim de o corporatie care vinde scutece de unica folosinta, ci un produs daunator si mai ales fara utilitate.

  1. Daca doriti sa verificati punctul meu de vedere, va rog sa traduceti interviul, cu toate nuantele intrebarilor, si sa il trimiteti redactiei de la Paris, unde de curand s-a votat o masura considerata o lovitura grea pentru industria tutunului: pachetele generice. Cred ca raspunsul va va surprinde, desi sunt convins ca si cei de acolo tin la echidistanta si la deontologie.

Apreciez reactia dumneavoastra de a va apara colega, dar imi mentin punctul de vedere initial pe baza argumentelor de mai sus. Mai ales ca, asa cum am aratat, colega dumneavoastra nu a pregatit interviul suficient de atent.

In concluzie, chiar daca as accepta ca ideea de echidistanta propusa de dumneavoastra functioneaza si in cazurile extreme cum sunt cazul Volkswagen sau cazul de fata, cele doua interviuri tot nu sunt comparabile in termeni strict tehnici. Toate bune.

Cu consideratie,

Marius Vintila

AVEM O FRECVENTA. CUM PROCEDAM ?

Yeeah, Guerrilla pe 94, … Mare bucurie, etc. Cei doi prieteni ai mei Dobro si Mihaiu Liviu Georgica au luat atatea frecvente cate li s-au dat, adica sapte intr-o singura zi. Nu sunt sigur daca atatea si-au dorit, si veti vedea de ce.

Cu alte cuvinte, dupa un an petrecut la “fara frecventa” li s-a dat sansa sa mai arate o data cum se falimenteaza un radio. Aaa, stai, adica cum sa il falimenteze daca nu il au ? Fiindca aici e de fapt intrebarea: cand incepe ? Ca daca trece un an si pe frecventa aia nu se intampla nimic, pierd licenta. Din nou. Iar cand raspunsul la prima intrebare are o mie de cuvinte inseamna ca ceneaul ar fi putut sa se gandeasca de doua ori inainte sa acorde licente pe ochi frumosi. Sau, ma rog, albastri.

Prietenul Mihaiu s-a infatisat la CNA spunand ca 90 la suta din “vechea echipa” radio Guerrilla este gata pentru inceperea activitatii. Serios ? Eram 53. Acum sunt vreo 17. Iar daca e sa socotim timpul de emisie de la 7.00 la 23.00, din 16 ore mai sunt acoperite 4, din care 3 cu jumatate din echipa. Asta daca Dobro nu intarzie, evident. Craioveanu nu mai e, Vidia nu mai e, Bogdan Serban nu mai e, Calin Gheorghe nici el, eu nu mai sunt. Sigur, daca socotim in ego-uri, baietii aia doi cu ochi albastri deja sunt prea multi pentru un singur radio. Poate la asta s-o fi referit Georgica Mihaiu.

Dar sa vedem de ce mai are nevoie un radio pentru a exista si altfel decat in visele umede, fiindca in momentul de fata nu putem face diferenta dintre echipa Guerrilla si un grup de persoane arzand-o pe chill in fata la chiosc. Pai sa zicem ca un sediu ar fi folositor, doua emitatoare (unul de rezerva e obligatoriu), echipamentul de emisie si cel de productie. Initial Georgica umbla prin targ cautand un buget operational de 45.000 de euro pe luna, aproape juma’ de bulion de euro pentru un an. Cam mult, dar pun pariu ca aproape jumate sunt salariile Sfintei Doimi a radioului. Ma rog, se pare ca banutul nu s-a aratat, de vreme ce Mihaiu a emis (si inca fara antena) o cerere de finantare geniala – ca mai multe agentii de publicitate, vreo 4-5 asa, le spune el care, sa detina majoritatea la radio Guerrilla (!!!), urmand ca el sa furnizeze distractia, probabil. Dupa cum se vede distractia deja a inceput si e gratis, asa ca de ce ar mai cumpara agentiile pachet la Guerrilla ?

Dar sa revenim si sa fim putin atenti: Mihaiu s-a infatisat la CNA sa ia frecvente, spunand ca are ce, cum si cu ce. In realitate in momentul de fata radio Guerrilla nu are nimic, nici sediu, nici echipament si nici bani sa cumpere toate astea. Echipament si sediu ar fi putut avea macar temporar daca Sfanta Doime ar fi avut bunul simt sa faca ciocul mic cand venea vorba de Gold. Dar nu, Gold Fm este “fratele mai mic al lui Guerrilla”. Care l-a dat afara pe Dobro cand si-a dat seama ca face reclama desantat pentru Guerrilla pe frecventa Gold.

In plus, totul e x7, mai putin echipa si ceva echipament, ca orice statie locala din alea sapte are nevoie de un emitator si de un tovaras la intretinere, plus chirie, curent etc. etc. Banuiesc ca pe masura ce veneau vestile bune pe net cu inca o frecventa, si inca una, fetele se intunecau si creierele fierbeau. Mai putin al lui Mihaiu care e mai lejer, asa. De fapt, el s-a si grabit sa dea masura gravitatii situatiei si a competentei lui de manager degraba gasitoriu de solutii, care acum doi ani dadea staffului mailuri interne cu textul “mai mancati si pe la mama, ca vremurile sunt grele”. Ei bine … la doar doua zile dupa ce isi ia licentele, Mihaiu iese in public si spune: am de vanzare 50 pana la 75 la suta din firma. Da’ firma ce contine ? Pai nimic, niste licente pe care le-am luat de la stat marti. Aha … Misto. Erau cumva la fier vechi ? Ca imbogatiti din astia din categoria genialului om de afaceri Patriciu, care au vandut altora ce au luat gratis de la stat am mai vazut.

Bref… Desi Georgica Mihaiu ar trebui sa traiasca acum drama aluia care a capatat ce si-a dorit, avand pe cap sapte frecvente fara grija vreunui cont bancar de administrat, el da interviuri dintr-o realitate paralela si doar ca nu publica cererea de finantare in Anuntul Publicitar. Ma imperechez cu oricine pentru 180 de mii de euro, ca independenta editoriala se mai coase la loc daca e. De vazut interviul de pe paginademedia.ro, e spectaculos. Desi ceva rabdare e necesara, Mihaiu e fermecator cand vorbeste fara foile pe care producatoarea i le arunca in fata.

In orice caz daca e sa ne luam dupa inversunarea cu care acest Che Pierdevara al presei romanesti a urmarit ideea de gherila, cred ca pasiunea lui e conflictul. Conflictul de interese, in principiu. Cum ar fi ala dintre functia de guvernator al Deltei si persoana care semneaza autorizatia pentru benzinarii intr-o rezervatie din patrimoniul UNESCO. Benzinarii care nu folosesc barcilor pescaresti locale, cu motoare intre 4 si 9 cai, ci cocalarilor cu barci rapide si propulsoare de cate 150-200 de cai, care se duc in Delta la gratare. Asa a salvat Mihaiu Delta dupa ce a salvat Vama, desigur. Si acum ne pregatim sa salveze iar Guerrilla.

“Noi suntem un radio care elibereaza mintile.” Nici o grija, baieti, mintile voastre sunt complet eliberate. Guerrilla 2.0. Doi aroganti, zero sanse de castig. Cat priveste competenta lui Mihaiu in radio, ca de la asta trebuie plecat, e de notat ca, din fericire, nu orice ascultator de radio are aroganta de a se socoti si realizator dupa cum nu orice pacient are aroganta de a se crede psiholog.

Binili invinge. Mai are un pic si ii invinge. Eu zic maxim un an. Data trecuta am gresit cu cateva luni.

RAED-BABA, 40 DE HOTI SI 60 DE MORMINTE

Sa reiau. In ianuarie 2012 am iesit in strada pentru Arafat. O luna, in fiecare seara. A nins mult, au fost si geruri de minus 20 de grade. Niciodata nu am iesit mai multi de 2000, iar asta fost doar o data, maxim de doua ori. In rest, 4-500. Nu am mai facut asa ceva pentru nici o alta persoana. Din punctul meu de vedere, asta e cuantificarea respectului pe care i-l purtam doctorului Arafat.

Dupa protestele din 2012 am presupus ca isi vede de treaba, cand … a venit avionul din Apuseni, apoi sprijinul politic pentru Ponta, apoi Siutghiol, apoi Postavaru’.

Si apoi a venit focul, iar in urma lui, cautarile prin cenusa. Au inceput si scartaielile tipice sistemului si intrebarile si niste decese care dupa unii puteau fi evitate. Si se pare ca exact ca in cazul de mai jos, in care statul roman neaga saracia propriilor cetateni – http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20579034-raportor-onu-romania-neaga-amploarea-saraciei-discriminarii-34-dintre-copii-sufera-privatiuni-materiale-severe.htm – ministrul Banicioiu a negat saracia propriilor spitale bogate (supersectia de arsi de la Urgenta de 8 milioane de euro, facuta de pretenaru’ lu’ primaru’ arestatu’, inaugurata acum sapte luni, nu a functionat nici o singura zi) iar doctorul Arafat a negat eficienta mecanismului de intrajutorare eropean pe care a decis sa il activeze abia in a sasea zi de la incendiu. Nu se va sti niciodata daca si cate vieti ar fi putut fi salvate, dar nu ar fi fost minunat sa nu ne punem niciodata aceasta intrebare ? Mai cu seama daca suntem parintii unei vieti pierdute … Nici in prima zi, nici in a doua, ci abia in sasea zi.

Dar … ISU nu a cerut ajutor la timp nici de la ambulantele private care erau la maxim cinci minute de Colectiv. Din surse proprii: imediat ce au auzit prin statii despre incendiu, cei de la BGS a pus la dispozitie cinci ambulante cu medic (spre deosebire de SMURD care au paramedici, BGS are la fiecare masina echipa condusa de un medic) care erau libere si se aflau la maxim cinci minute de locul incendiului. Ele nu pot interveni din cauza ordinului 203/2010, care prevede ca doar ISU poate sa cheme ambulantele private DACA este nevoie. ISU nu a avut nevoie, se pare, preferand sa cheme o masini SMURD de pe la Chitila si sa refuze ambulantele BGS-ul. Ce mai conteaza un sfert de ora in plus sau in minus cand petrecerea nu poate incepe fara tine ?

In lumea ambulantelor se stie deja ca doctorul Arafat tine la SMURD, unicul lui copil, si ii da numai lui urgente bune-bune. Ceilalti copii sa se joace la scara lor. Privata. Unii spun ca exclusiv din invidie lumea medicala din urgente care nu apartine SMURD ii poarta sambetele (sau ma rog, joile, daca e sa ne raportam strict la religie) lui Arafat, dar … sa fie doar invidie ? Sa nu fie si o parte din tot ce au descoperit cei care au avut un pic de rabdare sa caute, cum e Tolo.ro(ntan) ? Sa nu fie si controversatele interventii din Apuseni, Siutghiol, Postavaru ? Sa nu fie si evitarea implicarii in urgente – domeniu care are de a face mai mult decat oricare cu castigarea sau pierderea luptei cu moartea – a colegilor ambulantieri de la stat si din privat ? Si asta, cu ce pret ? Sa nu fie si dubiosul sistem de obtinere de sponsorizari ? Si fundatia cu membri si presedinti onorifici de prin presa si de prin media tabloidarda ? Si sustinerea lui Ponta la prezidentiale ?

Si peste toate vine atitudinea si minciuna. Mi-ar fi placut sa il vad pe doctorul Arafat iesind la o conferinta de presa unde sa isi ceara scuze pentru lipsa de coerenta si pentru unele decizii ulterioare incendiului Colectiv, mi-ar fi placut sa vad ca isi ofera demisia de onoare si credeti-ma, as fi fost de parere ca nu trebuie sa i-o acceptam. Insa ce am vazut a fost un om arogant, care se “trage pe cur”- daca stiti expresia – si care a mintit intr-una ca sa se scoata. Si inca nu vreau sa stiu ce se va mai gasi, caci mizeriile de sub pres sunt in cazul oricarui dezastru proportionale cantitativ cu numarul mormintelor care si-au inghitit victima. Nu vreau sa uitam ce a facut Raed pentru noi, dar … a facut. Nu mai face. Asa ca pana la a trece peste derapajele din ultimii doi ani e cale lunga. In plus, un sistem bine pus la punct functioneaza si singur. Daca seful lui l-a facut sa depinda de el, atunci l-a facut prost.

CE N-A VAZUT PARISUL (NICI RESTUL OCCIDENTULUI)

A doua zi dupa atentatele de la Paris avioane franceze au bombardat o localitate, distrugand o baza sau ceva ce parea din aer sau din satelit sau din rapoartele de spionaj, o baza ISIS. Poate nu era, dar Franta trebuia sa isi arate muschii dupa cum ii duce mintea pe aproape toti oamenii politici ai secolului nostru: distrugand, omorand. Stai, dar astia parca erau teroristii. Pai nu, terorism e cand il fac ei. Cand il facem noi se numeste “prevenirea unor atentate”, “lupta impotriva extremismului”, “razboiul impotriva terorii”, eventual “represalii”. Povestea cu bombardamentele tintite la precizie de 1 metru pe care Bush Sr. si Jr. o invatasera de la acelasi prof si o repetau mecanic nu mai tine, fiindca in timp s-a verificat ca e BS (bullshit adica). Nici macar dronele lui Obama nu garanteaza ca prin Pakistan (numai in “zona tribala”, desigur) nu mor si niscai civili odata cu presupusii teroristi cand cade bombardeaua. In patru ani au murit aproape 1000 de civili. Intre ei, bunica unui baietel de 8 ani care dupa aia spunea ca el nu isi mai doreste zile senine, ca daca cerul e senin sigur vin dronele. (Daca e innorat opereaza mai greu). Tineti minte operatiunea pentru care americanii au fost batuti pe spate de 99 la suta din presa lor dupa ofensiva din Fallujah ? Atacul asupra unui spital, unde ranitii au fost ridicati din paturi sub amenintarea armei, pusi la podea si incatusati. Dupa toate conventiile semnate si nesemnate din lumea asta, asa ceva se numeste crima de razboi. Dar mai trebuie ca cineva sa o si spuna. Au fost vreo doi.

La inceputul lui octombrie 2015, spitalul din Kunduz a fost bombardat, peste 20 de civili au murit – inclusiv membri ai Medecins Sans Frontieres. In ciuda apelurilor disperate ale MSF pentru oprirea bombardamentului, acesta a durat, conform BBC, peste o ora.

Din pacate exemple din acestea sunt cu miile si se intind pe sute de ani, ceea ce face sa ne fie greu sa ne dam seama in ce fel suntem noi diferiti fata de ei sau, mai concret, in ce fel e crestinismul, prin asemenea manifesatri ale adeptilor lui, mai bland ca Islamul, acuzat mai ales zilele astea ca e o “religie violenta”. In realitate nu religiile sunt violente, ci oamenii. Asta in ciuda faptului ca pot sa nu fie, daca ALEG sa nu fie.

Un amic imi scrie ca a inceput sa ii placa de Putin si de Orban in ceea ce priveste politica fata de refugiatii musulmani. Sa completez eu: ii uraste atat de tare pe refugiati (fara un motiv anume, numai fiindca sunt diferiti fata de noi), incat incepe sa fie de acord cu niste politicieni ultranationalisti, cunoscuti pentru intoleranta lor, pentru coruptie, pentru nerespectarea drepturilor omului, a Constitutiei propriilor tari si pentru cenzurarea presei. Pe scurt, daca as fi in locul amicului meu si as baga de seama ca incepe sa imi placa de Putin mi-as pune niste intrebari in legatura cu corectitudinea felului in care gandesc.

Cred ca de fapt problema alora din ISIS cu noi, care e tradusa gresit in problema noastra cu musulmanii in general, este ura. E drept ca asimilarea extremistilor si a faptelor lor cu Islamul cuprinde niste suprapuneri recunoscute. Ura ancestrala si comuna tuturor oamenilor pentru tot ce le e strain, pentru o cultura de neinteles si pe care nu am avut timpul si curiozitatea sa o intelegem (aici vorbesc despre ambele parti), desi suntem in contact de zeci de ani. Ura unei civilizatii pe care am adoptat-o doar la modul fizic si pe care am hranit-o numai cu mancare crezand ca asta e de ajuns. Ura unor popoare secatuite de averea luata de omul alb prin dreptul celui mai tare. Si in fine, ura unor emigranti fara accent – a treia generatie – fata de o societate care le-a promis totul si nu le-a dat nimic.

Am auzit de curand o poveste clasica budista: un monstru a venit in lipsa imparatesei si s-a asezat pe tronul din palatul ei. Slujitorii au incercat sa il goneasca cu ocari din cele mai aprige fiindca nu aveau curajul sa se apropie prea mult. Cu fiecare vorba plina de ura monstrul crestea pana cand a ajuns la tavanul salii tronului. Atunci a venit acasa imparateasa, care s-a apropiat de monstru in ciuda marimii si duhorii lui care se simtea rau in jur, si l-a intrebat senin daca vrea un ceai, apoi a inceput sa ii vorbeasca cu blandete. Vorbele bune curgeau una dupa alta din gura imparatesei si odata ce le auzea, monstrul se micsora pana cand a disparut de tot. Buddha a spus: ”trebuie sa fi fost unul din demonii aceia care se hranesc cu ura.”

Sigur, in poveste oamenii aia aveau noroc de un lider intelept – imparateasa – in vreme ce noi nu putem visa ca loazele care conduc destinele Europei, Americii, Asiei etc. sa ne dea asa o pilda.

De aia lupta cu monstrul trebuie pornita de noi. Sa ne pregatim rabdarea, bunatatea si vorbele frumoase. Pentru ca in ceea ce ii priveste pe vorbitorii limbajului urii, ei nu pot avea niciodata ultimul cuvant, desi asta e singurul lucru pe care si-l doresc. Continue reading

ALBUM DUMINICAL DIN 15 NOIEMBRIE ’87

Terminasem liceul în vară și îmi amânasem armata. Aș fi mers “la trupă”, un an și jumate, spaima oricărui potențial student fin educat, căci aș fi devenit un “biban”, carnea de tun a “veteranilor” analfabeți și a gradaților frustrați. Dar ca norocul, ai mei au insistat să dau la medicină măcar doi ani la rând și în iulie picasem prima oară. Așa că eram acasă în duminica aia rece cu soare, dupa ce dimineața la 9 votasem prima oară în viata mea. Votasem rebel-inconștient-riscant. Scrisesem pe buletinul de vot “Jos Ceaușescu !” Când i-am spus lui tata, să leșine, el era membru de partid cu vechime, directorul celei mai mari școli din Brasov și deputat de zonă. Nu că ar fi crezut în valorile comuniste, dar îi era frică rău nu cumva sa fie arestat să rămânem noi singuri cu mama. Chestie pe care i-am reproșat-o în nenumărate rânduri mai târziu, dar mă rog … Treabă de opțiune.

1987 era continuarea unei perioade foarte proaste pentru români. Ceaușescu strânsese șurubul. Îi vânduse pâna și pe sași pe valută. Și pe evrei. Aveam întreruperi de electricitate zilnic, apa caldă cu program, iar în alimentare nu se mai găsea mai nimic. O imagine definitorie. În rafturile unei alimentare de lângă gara Brasov erau expuse exact două produse: vin spumant Zarea și chipsuri de creveți vietnamezi. Ele se succedau pe raft: o sticlă de vin spumant, o cutie de creveți, cam la 30 de centimetri una de alta. Lux. Creveți mai cumpăram uneori. Daca aveam ulei, îi prăjeam în tigaie acasă la două surori ai căror părinți erau la muncă în Turkmenistan, pe atunci, URSS, deci aveam liber la adunări de tineri fără “babaci”.

Ai mei se mai descurcau, “faceau rost” de diverse produse necesare, uneori chiar de salam de Sibiu sau cotlete de porc. Chiar lux.

În ce mă privea, aveam 19 ani și deși eram cam îndrăgostit, eram puternic muncit de soarta poporului meu. Nu îmi țineam gura, spuneam bancuri politice și comentam tot ce auzeam că spune la Europa Liberă Neculai Constantin Munteanu, cu care – culmea ! – aveam sa lucrez în 2000 la ProTV și care mi-a câștigat un enorm respect și după ce l-am cunoscut în persoană. Eu în anul 2000… Dar atunci eram doar în ’87 și îl ascultam pe Nae Munteanu la Actualitatea Românească. El, disident cu patalama, eu disident amator, mai mult în gând, ca mulți dintre prietenii mei. În secret plănuiam să scriu niște manifeste (flyer-e, sic !) și mă tot munceam să gândesc un plan cum să le împrăștii fără să mă prindă. La noi în casă în fiecare seară radioul de la capul patului pe partea lui tata țiuia pe unde scurte de mama focului. Daca era geamul deschis se auzea și în stradă. Dar toată lumea asculta Europa Liberă, deși pentru unii era doar sarcină de serviciu. Pe scurt, sistemul totalitar era in 1987 în plină acțiune. Nici o speranță să se termine vreodată.

Dar în duminica de 15 noiembrie după ce venisem de la votare a sunat telefonul. Prietena mea. Ăăă, era vreun meci azi ? Auzise ea pe Calea Bucureștilor o mulțime de oameni strigând și văzuse pe geam o coloană mergând spre centru. Hopaaa ! Nu era nici un meci. Imediat după ce am vorbit cu ea sună soția unui prieten al tatii care lucra la “partid”. Printre sughițuri ne spune că e “nasol” (pentru noi era bine), în centru sunt oameni adunați. Au intrat în sediul Consiliului Județean de Partid, unde la subsol era pusă masa pentru mărimile județului, cu toată haleala pe care muncitorii români nu o mai vazuseră de ani buni. De ani răi.

Cum am auzit mi-am luat o haină și pe frate-miu cu mine și am plecat spre centru cu ultimul troleibuz care mai circula. Dupa aceea au întrerupt circulația să nu se umfle mulțimea cu cei veniți – eventual – din cartiere. Până să plecăm mama era în lacrimi dar nu voia să ne ia trăirea istoriei (se simțea deja) așa că ne-a zis să mergem dar să avem grija și să venim repede inapoi.

Troleul a oprit la teatru și a dat jos captatoarele ca pe patești. Mai departe oricum nu putea merge. Mulțimea blocase toata piața delimitată de Modarom, Primărie și Consiliul Județean. Primul “cadru” pe care l-am vazut a fost cu un muncitor care spărgea un geam la parterul consiliului Județean cu vârful unui steag tricolor – alea roșii cu secera și ciocanul ardeau – în timp ce altul scria cu spray cu grund anticoroziv VREM DREPTATE ȘI FERICIRE ÎN ȚARĂ. Graffiti, doar că nu apăruse termenul.

Înotai prin aerul pieței, atâta emoție era. Nimeni nu se gândea încă la ce va urma, muncitorii care veniseră din Steagu’ (Roman) ieșeau din județeana de partid cu roți de cașcaval în bățul de steag. Luxul luxului. “Ia uite ce mănâncă aștia și noi nu ne luăm banii și nu avem ce să le dăm la copii”. Ma duc la dreapta spre Primărie. Muncitorii erau deja înăuntru. Picioarele scaunelor ieșeau prin ferestre aruncând cioburile pe trotuar, apoi urmau telefoanele, care se opreau spânzurate de fir, cu receptoarele spânzurate la rândul lor doi metri mai jos. În fața Primăriei, primele mașini de pompieri așteptau ordin să împraștie manifestanții cu apă. Cocoțat pe una dintre ele, Cristi, zis “Femur”, un coleg al meu de liceu de 1.95, în uniformă de pompier TR – termen redus. Ne-am privit în ochi, aci protestul, dincolo represiunea. Nu ne-am salutat. Îi era mult mai frică decât mie. Frate-miu și cu mine am mai stat doar putin și, tot de frică, am plecat. Femur nu avea cum. La zece minute după ce am plecat au venit blindatele și USLA-șii. Au arestat oameni, care după aceea au fost anchetați cu lunile. Un prieten de familie, o colegă a mamei … Mai multe zeci dintre ei au murit, unii iradiați.

La “Album duminical” nu s-a spus despre protest și nici George Marinescu nu a zis la știri. (Exact cum au facut și televiziunile private și “independente” la marșurile cu Roșia). Tot Nae Munteanu a anunțat nația că muncitorii de la Brașov au ieșit în stradă.

Seara au inchis centrul. Toți brașovenii care ar fi trebuit sa iasă dimineață, au ieșit seara, să vadă … ce ? Chiar de ar fi putut vedea în spatele scuturilor și căștilor albe, acolo erau doar foarte mulți muncitori de la spații verzi care puneau geamuri la ferestre și plantau panseluțe, gest pe care il vedem acum în noiembrie în fiecare an… Păi pentru asta am murit noi când cu 15 noiembrie ? Eu n-am murit. Eu am fost martor. Au murit alții. Între ei și învățătoarea Liana Iancu, colega mamei, ale cărei ultime cuvinte au fost “copii, feriți-vă, cade tabloul lui Ceaușescu pe voi !” Nu e poveste.